Capitolul 10: Adevarul si o decizie

Capitolul 10:Adevarul si o decizie

Alice PDV:

Ma uitam peste niste magazine on line impreuna cu Rose, achizitionand cateva locruri absolut necesare pentru imbogatirea garderobelor noastre cand s-a intamplat ca o viziune sa ma trimita undeva in viitor:

“ Bella alergand impreuna cu o fata vampir, ele zambindu-si, fiind la vanatoare. Tristetea fiind inca prezenta in ochii vechiii mele prietene. Incepu sa vorbeasca…”

Am prins un singur cuvant inainte ca viziunea sa se evapore:

-Elisabeth?

Am privit dezorientata. Cu cine era Bella acum? Sau cu cine va fi? Fata aceea parea tanara…

Bella PDV:

Starea ei se inrautatea si eu nu steam ce sa fac. Ar fi trebuit sa-I acord ingrijiri medicale de mult dar nu puteam s-o fac daca ea nu-mi permitea… si ea cu siguranta nu-mi permitea.

Ne luasem un apartament mai mare decat era necesar, eu mergeam la facultate si eram mai avansata decat ceilalti asa ca acum eram anul doi, desi nu parcursesem intr-un an materia ci in jumatate. Ea isi luase la inceput o slujba, dar odata cu evolutia bolii a trebuit sa renunte.

Acum ne plimbam pe aleile pustii ale unui parc din apropiere, fara ca vreuna dintre noi sa sparga tacerea ce se asternuse.

Ma atasasem mult de ea. Desi la inceput imi fusese greu din cauza aromei ei, cu timpul ma obisnuinem. Bineanteles ca, traind atat de aproape de mine, Elisabeth avusese, si inca avea, unele suspiciuni dar, din nu stiu ce motiv, nu deschisese niciodata subiectul in mod direct. Facuse cateva aluzii la inceput, dar nimic mai mult. Imi respecta intimitatea si eu ii eram recunoscatoare pentru asta.

Acum, mai mult ca oricand, avand-o pe ea langa mine, gata sa ma asculte daca imi doream sa fiu ascultata, imi doream sa-i pot spune.

Si de ce nu? As putea sa-i spun despre viata mea umana fara sa-I mentionez si lumea supranaturala si faptul ca eu sunt un monstru legendar, bautor de sange care, daca si-ar pierde controlul fie si pentru o secunda, pe ea ar putea-o costa viata.

-Spine-mi! ma indemna parca citindu-mi gandurile. Acest gand imi trimise un val de durere in inima.

“Edward”

Chiar si in gand, pronuntarea numelui lui, imaginea lui, amintirea lui, imi provocau o durere sfasietoare, dar steam, stiam, trebuie sa fiu puternica si sa il uit, mi-am spus pentru a nu stiu cata oara, si primul pas spre a face asta era sa vorbesc cu cineva, sa ma descarc. Oricum, ar fi trebuit s-o fac de mult.

Stiam ca pot avea incredere in Elle, dar ca sa ma eliberez trebuia sa spun toata povestea si din pacate, nu era numai secretul meu ci si a-l restului vampirilor care traiau in toata lumea. Si legile nescrise ale Volterei.

Am privit-o lung, examinand-o indecisa. Chiar si acum, la minus zece grade Celsius, cateva picaturi de transpiratie I se prelingeau pe frunte, in timp ce, intre manusa neagra si maneca gecii mov se putea observa o vanataie intunecata, aparuta parca de nicaieri, ce steim ca se intinde pe toata mana. S-a clatinat usor pentru o clipa, iar mana mea s-a indreptat putin mai repede decat ar fi fost normal spre ea, in incercarea de a o sustine in cazul in care ar fi fost nevoie.

Cat va mai rezista fara tratament? m-am intrebat cu tristete. Cat ar mai rezista chiar si cu tratament?

Are o familie infecta: un tata alcoolic, curvar, care o bate pe ma-sa toata ziua, si caruia nu-I npasa de Elle catusi de putin, si o mama care o dispretuieste si care a facut-o de fapt dintr-o gresala si care, bineanteles ca nu se sfia sa-I reaminteasca asta de cate ori vorbeau la telefon. Mare noroc ca n-o faceau prea des!

Ea era singura care ma acceptase asa cum eram, fara sa-mi reproseze nimic, fara sa astepte nimic de la mine, dupa ce El o alesese pe Cynthia. Desigur, nici nu stia defapt ce eram cu adevarat.

Pe loc, aproape fara sa ma gandesc, am luat o decizie.

I-am facut semn si ne-am apropiat de o bancuta. Ne-am asezat si, privind-o in ochi, am spus o singura propozitie:

-Nu sunt ca tine.

M-a privit fara nicio expresie pentru o clipa apoi mi-a zambit.

-Stiu.

Desigur ca stia. Intotdeauna gaseam cate o scuza pentru a nu manca cu ea, niciodata nu beam nimic, eram inuman de rece, si exemplele puteau continua.

-Vreau sa fiu ca tine, a continuat, fiind cat se poate de serioasa, socandu-ma.

-Ce?

-Vreau sa te cunosc, sa te inteleg si sa fiu ca tine. Nu am mai vazut pe nimeni care sa-ti semene si tu ai fost singura care ai fost alaturi de mine, si inca esti, desi abia ne cunoastem si nu stii aproape nimic despre mine. Orice ai fi, vreau sa fiu ca tine.

-Nu stii ce iti doresti, am spus, umpic mai dur decat mi-as fi dorit. Nu stii ce sunt.

-Atunci spune-mi! ma provoca ea din nou cu indrasneala.

-Urmeaza-ma! I-am comandat si am luat-o inainte.

M-a urmat pana la iesirea din parc fara sa scoata un cuvant. Acolo ne-am urcat in masina mea si am pornit in tromba spre zona in care se afla apartamentul nostru.

Am ajuns in cateva minute si am urcat la etajul patru. Elle s-a clatinat o data, parand ca nu mai poate continua, dar si-a revenit. Era evident ca nu se simtea deloc bine, dar nu s-a plans deloc.

Am intrat si ne-am asezat pe patul ei. M-am mai gandit odata la ceea ce urma sa fac si am decis ca nu am nimic de pierdut. Dupa ce imi va auzi povestea, va hotari ce va face de acum in colo.

Mi-am atintit privirea spre fereastra. Erau nori, ca intotdeauna in aceasta zona a Rusiei, dar luna plina se zarea printer ei, scaldand totul intr-o lumina stranie,, difuza. Am oftat. Acum sau niciodata!

-Acum patruzeci si sase de ani mama mea, Renee, s-a recasatorit, iar eu m-am decis sa ma mut cu tatal meu, din Pheonix, in Forks.

M-am uitatpentru o secunda la ea i-am observat socul din ochi, aflat intr-o combinatie ciudata cu teama si fascinatia. Totusi, nu imi puteam da seama care este sentimental predominant.

-Aveam saptisprezece ani si eram in anul trei de liceu. Forks a fost si inca este un oras mic din Washington DC. Este probabil cel mai polios orasel de acolo. Intotdeauma am urat ploaia, frigul…dar am facut-o pentru Renee. O iubeam si tot ce imi doream era ca ea sa fie fericita.

Imi simteam ochii intepandu-ma si mi se pusese un nod dureros in gat, dar am tras aer in piept si m-am fortat sa continui:

-La liceul di noul meu oras am intelnit cativa oameni cu care m-am imprietenit. Viata mea era normaka, plictisitoare, neinteresanta, iar cel mai mare pericol care ma pandea era probabil acela de a fi strivita de vreo camioneta scapata de sub control din cauza ghietii.

Mi-am amint cum m-a tras din fata camionetei lui Taylor, in grijorarea din vocea lui catifelate, ma tinuse in brate, ferindu-ma…Cat de proasta am fost sac red ca totul e real, ca ar putea sa-I pese cu adevarat de mine…Cat de proasta sunt ca inca ma mai doare!

-Apoi l-am intalnit pe El.

Un val de durere ma strabatu din nou dar m-am fotat sa raman calma si mi-am oprit un suspin ce ameninta sa iasa din pieptul meu. Am mai aruncat o privire spre ea si am observat surprinsa ca ochii ii sclipeau cu un entuziasm copilaresc. Mda, deci cu siguranta, predominanta era curiozitatea!

-Cum il chema? m-a intrebat in soapta, parca temandu-se ca daca ar vorbi mai tare ma voi oprii si “vraja” se va rupe.

Imi era aproape imposibil sa ii gandesc macar numele, dar`minte sa-l mai rostesc si cu voce tare, dar mi-am amintit ca asta ar putea fi singura mea sansa de a vorbi cu cineva despre trecutul meu si ca, facand asta as putea avea o sansa de a-l uita odata pentru totdeauna.

-E…Edward, am soptit cu lacrimi in voce. Edward Antony Mason Cullen.

Mi-era atat de greu sa-I pronunt numele, sa-mi spun povestea…cosmarul. Privind in urma, m-am intrebat pentru a mia oara daca viata chiar merita traita. Pentru a mia oara am dat acelasi raspuns: NU! Nu merita toata acesta suferinta, singuratatea, chinul, durerea, ura, rautatea care ne inconjoara pe toti. Nu merita sa traiesi in felul in care eu am facut-o, nu merita sa platesti fiecare clipa de fericire cu zeci si sute de mii de lacrimi care-ti sfasie inima si cu suspine infinite.

-Era cel mai frumos om pe care il vazusem vreodata, am continuat intr-o soapta abia perceptibila, doar ca nu era…om. Am suspinai si un suras amar imi aparu pe buze. In prima zi s-a ferit de mine, apoi a disparut o saptamana. Cand s-a intors am observat ca avea ochii…altfel fata de data trecuta cand il vazusem.

-Lasa-ma sa ghicesc! ma intrerupse. Isi schimbasera culoare. Negru-caramel.

Am ramas putin surprinsa. Mdea, evident ca observase. Traiam cu ea de un an, ce naiba?

Am aprobat dand din cap si am continuat sa-I povestesc. Ea parea fascinate in timp ce eu abia imi faceam cuvintele sa-mi paraseasca buzele. In momentul in care i-am spus ca era vampir am vazut-o tresarind usor si intelegere ii patrunse in ochi.

-Nu ai de gand sa tipi sau sa lesini? am intrebat-o usor surprinsa vazand ca nu a facut nimic altceva.

-Astea sunt cumva obtiunile standard sau ce? a intrebat ea zambind, clar amuzata.

-Pai da, cam asa ceva, am raspuns eu zambindu-I inapoi cu toata gura inainte sa-mi dau seama de prostia pe care o faceam dandu-I o priveliste perfecta a dintilor mei albi, ascutiti si absolute letali. Si totusi, ea nu facu decat sa tresara din nou.

-Continua! m-a indemnat, zambindu-mi incurajator.

I-am spus de dieta celor din familia Cullen si de James, de “cei care isi schimba forma” si de faptul ca a plecat spunandu-mi ca nu ma mai iubeste.

-Lua-l-ar dracu! a suierat. Dar a spus ca te iubeste…

-Si? am intrebat eu sec, cu amaraciune in glas.

Dar povestea nu se terminase inca, iar partea cea mai dureroasa abia acum venea.

I-am povestit de faptul ca Victoria incepuse sa ma vaneze si de prietenia mea pentru Jack, i-am povestit ca Edward a incercat sa se sinucida atunci cand a crezut ca si eu facusem acelasi lucru si ca m-am dus impreuna cu Alice pana in Voltera sa il oprim. Si i-am spus de promisiunea pe care ea si Edward fusesera nevoiti sa o faca pentru a putea sa supravietuim.

Am suspinat din nou. Alice, cat de dor imi era de ea, cat imi doream ca ea sa fie acum cu mine sis a incerce sa ma tarasca prin sute de magazine, obligandu-ma sa probez mii de tinute si accesorii… Mi-am scuturat capul. Asta nu se va mai intampla niciodata.

I-am spus ca m-a cerut in casatorie si i-am aratat inelul superb de pe degetul meu inelar care, cu mult timp in urma, intr-o alta viata, a insemnat fericirea si, de fapt, viata mea. Pentru ca El a fost viata mea, inima mea…

Apoi i-am zis de Cynthia si de felul ciudat in care s-a comportat Edward la inceput. Am inchieiat cu ultimul lucru pe care il mai steam despre el: ca se saruta cu ea intr-un parc, intr-un fel aproape pornografic.

-Ce ai facut cand i-ai vazut asa? m-a intrebat cu o voce in care am putut distinge o urma de ura. Da acum ma uraste pentru ca i-am ascuns ceea ce sunt. Demential!

-M-am dus in Voltera si le-am cerut anticilor sa aleaga intre a ma transforma si a ma ucide. Ce au ales…e evident.

-De ce i-ai salvat?

-Pentru ca i-am iubit…poate mai mult decat pe propria mea familie, iar el…ei bine, el era viata mea.

-Si inca il iubesti, a spus mai mult ca o afirmatie decat ca o intrebare.

Nu am raspuns, nu avea rost.

-Ce vei face cu mine? a intrebat, mai calma decat ma asteptam.

-Vei spune cuiva?

-Ma crezi proasta? mi-o intoarse ea. Cine naiba ai tu senzatia ca m-ar crede? Mamutul din “Ice age”?

Am zambit. Ei bine, mamutul ala chiar ar crede-o!

-In cazul acesta, decizia iti apartine intru totul.

M-a privit fara nicio expresie pentru cateva minute apoi a spus cinci cuvine care m-au izbit din plin:

-Vreau sa fiu ca tine.

________________________________________

Da, stiu ca pare imposibil ca eu sa pun un capitol nou dar am reusit!

Imi cer scuze ca a trebuit sa asteptati atat de mult dar am avut un semestru foarte incarcat si inca nu am terminat. Am capitolul scris de vreo 2 luni pe un caiet insa nu am apucat sa-l redactez. Sper ca inca mai cititi si ca nu v-am dezamagit!

M-am apucat deja de capitolul urmator si voi incerca sa-l pun weekend-ul acesta sau imediat ce incepe vacanta.(Doamne, avia astept!)

Kisses:*:x:*
PS: Va rog sa lasati cat mai multe comentarii in care sa va exprimati opiniile!
PS2: Imi cer scuze pentru eventualele greseli:D