Capitolul 11: Telefonul
Bella POV:
Viata mea decurgea normal. Am transformat-o pe Elle acum zece ani si am absolvit facultatea de medicina in insulele Severnia Zemlea. Ea se controloaza destul de bine acum si, cum vrem sa ne mutam din nou, de data asta in insula Ellesmere, cred ca voi renunta la meseria mea de medic si voi intra la liceu impreuna cu ea pentru a ma asigura ca nu isi pierde controlul. Nu vreau sa creada ca nu am incredere in ea. Nu e vorba de asta dar am vazut vampiri mult mai batrani decat ea si, poate, decat mine. E mai bine sa fim precaute.
Axum vreo sapte ani a descoperit ca poseda calitati telechinetice si un fel de scut exterior.Practic, puterile psihice sunt singurele care o afecteaza.
Este o fire vesela si entuziasta si uneori chiar reseste sa ma faca sa zambesc. Uneri.
Azi este treizeci si unu mai. Se implinesc cincizeci si sase de ani de cand i-am dat mana mea, de cand inelul acesta zace pe degetul meu, amintindu-mi neancetat cat de proasta am fost sa cred in el. Am incercat sa ma conving sa-l dau jos, chiar am facut-o, dar oricat de mult as incerca, pur si simplu nu pot. Desi de cate ori il vad simt ca ma prabusesc intr-un abis intr-un abis intunecat in care domnesc durerea si suferinta, iar eu sfarsesc in lanturi de foc pe care suspinele seci si nestapanite care-mi ies din piept le fac mai putenice, eu pur si implu nu ma pot desparti de acest inel, de aceasta ultima promisiune, ultima minciuna.
Am urcat in avion impreuna cu Elisabeth. Ea era putin incordata, mi-am putut da seama de asta dupa pozitia rigida si dupa faptul ca renuntase la veselia ei obisnuita in favoarea unei posturi calme si calculate, caracteristice mai mult mie decat ei. Tostsi inca pastra un zambet plin de entuziasm si nerabdare pe chip.
A observat ca o privesc si a luat o figura intrebatoare. I-am zambit inapoi si am ridicat din umeri, indreptandu-mi atentia spre geam. Era noapte si erau nori. Ploa.
M-am saturat de ploaie, de intuneric si de frig. Mi-e dor de soare, de lumina si si caldura pe care acesta o raspandeste. Vreau sa simt din nou nisipul fin al plajelor si apa sarata, de mare, invaluindu-ma. Mi-e dor de viata mea de dinainte de a-l intalni. Imi vreau parintii inapoi, dar e prea tarziu. Am stiut inca din prima clipa in care l-am intalnit ca va veni o zi in care va trebui sa renunt la vechea mea viata. Dar avea un sens atuncipentru ca el urma sa il inlocuiasca pe toti. Atunci el era viata mea iar pentru a trai trebuia sa accept schimbarea. Imi doream schimbarea si aveam nevoie de ea.
Acum? Acum cuvantul viata nu mai inseamna nimic pentru mine. Eu sunt inghetata, moarta, la propriu si la figurat si nimic nu mai poate schimba asta, nu acum.
Am simtit o mana atingandu-mi umarul si m-am intors ca s-o vad pe Elle zambindu-mi.
-Urmeaza sa aterizam, a spus iar vocea ei a sunat dulce si melodioasa.
-Si? i-am raspuns ridicand o spranceana astfel incat sa fiu mai expresiva, in cazul in care tonul meu ironic nu fusese deajuns.
-Si ni s-a spus sa ne punem centurile.
-Si? am intrebat din nou. Daca acest avion s-ar prabusi in mod subit, cu sau fara centura, chiar daca toti ceilalti pasageri ar muri, noi doua am fi singurele norocaose supravietuitoare, am zambit. Atat de norocoase incat nu ne-am alege nici macar cu o singura zgarietura.
Am vazut-o luptandu-se cu un zambet, dar doar pentru o secunda, apoi expresia ii deveni serioasa si dezaprobatoare.
-Bella! m-a avertizat.
-Ce? am intrebat luand o expresie de ingeras nevinovat.
-Centura. Acum.
Asta a fost tot ceea ce a spus. Am facut un efort considerabil sa nu zambesc la tonul ei autoritar si, cu un oftat martiric si dandu-mi ochii peste cap, am luat centura de siguranta si mi-am pus-o.
-Multumita? am intrebat-o prefacandu-ma imbufnata.
Un zambet i-a luminat toata fata, si-a mai slabit putin stransoarea propriei centuri si mi-a sarit in brate strangandu-ma cu toata forta.
-Dap!
Am simtit inca o usoara turbulenta asa ca s-a pus pe scaunul sau, inca zambind. I-am zambit si eu usor, apoi mi-am intors capul.
Am aterizat, ni s-au verificat actele (suroeile Isabella si Elisabeth Vetra), ne-am luat bagajele, le-am pus in portbagajul masinii si am pornit. Telefonul a inceput sa sune si mi-am activat bluetuth-ul.
-Buna ziua, sora draga! m-a salutat vocea masculina dar melodioasa, pe care o cunosteam atat de bine. Am facut ochii mari. Elle se uita la mine cu semnul intrebarii intiparit clar pe fata ei. I-am facut semn sa-si tina gura si ea a dat din cap in semn de aprobare.
Pe cand ma aflasem in Volterra, cei trei mi se mai adresau cu "sora" sau "sorella" in italiana. Asta ma ridica mult peste ceilalti vampiri. Se considera ca e ca si cum as faceparte din familie cu adevarat deoarece, dupa cate aflasem, in afara Atheorei si a Sulphisiei, sotiile lui Aro si Caius si, cu vreo mie de ani in urma, lui Didimey, sora de sange a lui Aro si nevasta lui Marcus (care a sfarsit intr-un fel care, in mod sigur nu a fost prea placut, si a carei poveste reala nimeni nu o stie in afara de Aro, care a pus-o la cale, si de mine, care am luat-o din mintea lui), nicio alta femeie nu a mai facutnparte din familia propriuzisa.
-Si, Fratellino! Cu ce te pot ajuta? Cum mai merg lucrurile in Volterra?
-Oh, Sorella, eu fac bine, dar am nevoie de tine aici. Trebuie sa vii. Repede!
M-am incruntat. Ce dracu? In unsprezece ani nu mi-a cerut niciodata sa vin. Si chiar daca se presupunea ca eram oarecum membra a familiei, Tot rebuia sa raspund unei chemari din partea lui Aro. Mi-am inabusit un oftat.
-In regula, frate, dar eu nu calaroresc singura.
-Serios? am putut sa aud surpriza in tonul vocii lui. Oh, Isabella, ai gasit insfarsit...
-Nu, Aro! am raspuns cam sec. Este o prietena. O cheama Elisabeth, am spus si am adaugat repede: Si nu, nu o cunosti. E inca un copil, chiar si pe langa mine.
-Ce? Stai, nu-mi spune ca ti-ai pierdut controlul si...
-Nu, Doamne fereste, mai ales acum, ca lucrez intr-un spital! Am cunoscut-o imediat supa ce am plecat, era bolnava, ne-am imprietenit...urma sa moare asa ca am salvat-o. I-am injectat venin pe vena cu o seringa asa ca, in cazul in care iti faceai griji, stai linistit frate, sunt curata!
-Ea a ce? l-am auzit pe Caius maraind in fundal. Mda, ce surpriza! Asculta. Stai, a zis cumva ca lucreaza intr-un spital? E nebuna?
-Caius, calmeaza-te, frate. Doar o stii pe Isabella! Nu ar ucide nicoidata un om! Am recunoscut instantaneu vocea calma, usor plictisita si cu o urma detristete melancolica: Marcus. Numai ca, de data asta am putut sa recunosc ceva in plus: furia.
Un lucru pe care l-am invatat de-a lungul anilor despre Marcus era acela ca este aproape imposibil sa-l scoti din starea asta de plictisealo-melancolie si sa mai smulgi cate un zambet. Si nu am cunoscut pe nimeni care sa-l fi infuriat cu adevarat. Iar daca maraia la Caius insemna ca in mod sigur era al naibii de furios. Si de aici deducem ca e ceva grav.
-Isabella, am auzit din nou vocea lui Aro, poti s-o aduci si pe ea. Mi-am dat ochii peste cam. De parca mi-ar fi trecut prin cap sa n-o aduc! -Doar grabeste-te! a adaugat.
-Bine, Aro! Voi ajunge...,m-am gandit o clipa, pe la pranz. Puteti sa-mi aduceti voi o masina cu geamuri fumurii, va rog?
Am putut distinge cu usurinta un oftat care in mod sigur venea de la Caius.
-In regula, sora. Te asteptam. Il vom trimite pe Alec sa te ia. La revedere.
L-am salutat inapoi. Am inchis telefonul si i-am dat drumul pe bancheta din spate, unde se afla si geanta mea neagra.
-Deci aia erau cei trei conducatori ai vampirilor? Si cam ce voiau de la tine?
-Ai auzit toata coversatia Elle! Mi-am dat ochii peste cap.- Voiau sa-i ajut, am raspuns in timp ce executam o intoarceretotal nepermisa cu masina. Cred c-o sa-ti placa Italia, am adaugat.
-Sunt sigura! mi-a raspuns sarcastica.
-Fii cuminte! am avertizat-o. Poarta-tfrumos si totul va fi bine. Am oprit in parcarea aeroportului.-Si oricum, nu voiai tu sa cunosti si alti vampiri?
Am surprins-o dandu-si ochii peste cap imbufnata. Am zambit doar pe jumatate. Eram mult prea nelinistita pentru a putea face mai mult si pur si simplu nu-mi puteam scoate din cap bizarul comportament al lui Marcus.
__________________________________________________
Am reusit sa pun azi capitolul 11 pana la urma. Sper sa va placa. Imi cer scuze pentru eventualele greseli. As fi vrut sa pun si o poza doar ca sunt la bunici si abia am reusit sa redactez capitolul si sa il postez. Prologul la Back to Your heart e si el gata, dar cred ca-l voi pune cand ma intorc acasa.
PS:Va rog sa comentati! Daca aveti sugestii, dati-mi-le si voi vedea ce pot sa fac pentru a iesi cat mai bine!Kisses&Hugs:*:x:*
