Capitolul 12: Misiune

Capitolul 12: Misiune
Alice POV:
Ei bine, idiotu` de Edward tocmai s-a intors din “vacanta” lui impreuna cu tarfa aia. Nu pot sa cred ca e atat de prost. Ceea ce a facut ea cand au fost pe plajele din Italia nu a fost catusi de putin sa stea la soare sau sa inoate ( bine, le-a facut si p-astea dar ma rog, nu asta-i idea), nu, ea s-a dus si s-a jucat cu mintea lui Marcus, iar apoi a plecat. Iar Edward care, dupa cum am spus, este un prost, a crezut cand ea i-a spus ca sa intalnit cu niste nomazi, vechi prieteni. Si cand te candesti ca mai e si telepat!
Ne-am decis sa ne intoarcem definitive (urmatorii patru ani, sa zicem) in Forks. Edwatd a mai trecut odata p-aici, a stat cateva zile, si-a plans de mila si s-a intors. Mi-am dat ochii peste cap, am oftat si m-am oprit din alergat. Jasper s-a oprit in langa mine, un minut mai tarziu.
-Hei! a zis si mi-a zambit. Nautati?
Am dat sa-i raspund dar n-am mai apucat. O alta viziune imi aparu atunci in minte. Ochii mi s-au marit pentru o clipa, apoi pe fata mi se intinse un zambet rece, de o satisfactie morbida. I-am povestit lui Jasper ce am vazut, apoi am plecat impreuna inapoi spre casa. De cat timp astept sa se intample asta?

Bella POV:
Limuzina ne-a dus, pe mine si pe Elle pana la una dintre intrarile fortaretei subterane din Volterra. Acolo ne astepta Alec. Ne-am imbratisat usor, am schimbat cateva replici amicable, i-am prezentat-o pe Elisabeth (care apropo, se holba la el ca tampita) si am intrat, urmata de cei doi care inca se priveau. Aveam un presentiment in legatura cu asta si am zambit. Asta va fi interesant.
Am intrat in sala tronului si m-am inclinat in fata celor trei conducatori. Am aruncat o privire in jur si intr-o clipa mi-am putut da seama ca ceva nu era in regula deloc dar m-am decis sa-i las pe ei sa imi zica. Le-am prezentat-o pe colega mea care statea langa Alec, iar cand Marcus s-a uitat in directia lor am putut vedea cum surpriza i se intiparea pentru o secunda pe chip, apoi ii intinse mana lui Aro, care i-o atinse o clipa. I-a soptit si lui Caius ceea ce am banuit a fi raportul despre ceea ce vazuse Marcus. Caius si-a dat exasperat ochii peste cap.
Cei trei au salutat-o, in stilul lor caracteristic: Aro cu un entuziasm neepuizat, Caius cu un usor dispret dezinteresat, iar Marcus plictisit. Apoi, acesta din urma se ridica, ceea ce era neasteptat, si veni la mine dandu-mi mana. I-am prins-o surprinsa si i-am strans-o. Oare voia sa…?
-Fa-o! a spus calm. Vreau sa vezi.
-O sa doara, Marcus, am spus in chip de avertisment si mi-am lasat ce-a de-a doua capacitate sa ii fure o parte din puterea si fiinta lui. Am facut-o totusi bland, nevrand sa-l ranesc, insa l-am auzit gemand. Am dat sa-i dau drumul dar m-a strans mai tare. Simteam cum ma umplu de energia si viata lui, de amintirile si sentimentele care-l bantuiau. M-am crispat usor si am inceput sa ma uit mai atent la ceea ce vedeam, la viata lui.
Didimey. Fericire si iubirea, speranta si dorul nesfarsit pe care le simtea doar pentru ea. Amintiri din alte timpuri imi invadara minte, baluri urmate de nopti nesfarsite, de neuitat, care parura sa dureze totusi doar o clipa; zile in care se plimbau impreuna pe plaja unei insule pustii. O nunta. Nunta lor. Planuri si vise. Dorinta de a parasi Volterra si apoi vestea mortii ei. Durerea care a urmat m-a cutremurat si m-a facut sa ma interb cum rezistase, cum inca rezista.
Au urmat ani despre care aproape ca nu-si dadea seama c-au trecut, am sarit peste toati fara ca macar sa ma obosesc sa privesc. Trecusera doar cateva secunde dar era déjà prea mult. El suferea cumplit din cauza atingerii mele, trebuia sa ma grabesc, si nu doar pentru el, ci pentru mine. Nu voiam atitudinea lui, sentimentelele lui, viata lui.
Dar m-am oprit la ceva ce mi-a atras atentia. Se intampla cam acum o luna cred. Era el si… Cynthia. Am inchis ochii desi déjà nu mai vedeam sala tronului si decoratiunile superbe, in stil renascentist. Totusi l-am auzit gemand de durerea pe care i-o provoca simpla mea atingere. S-a clatinat si a cazut in genunchi. M-am lasat si eu sa cad, dasi nu era cu adevarat nevoie.
O noapte petrecuta cu ea. Mai multe. Didimey aproape ca disparuse din gandurile sale atunci cand blonda aparuse. Nu era mereu si, atunci cand lipsea, Mey se intorcea si imi dadeam seama ca Marcus pur si simplu nu-si dadea seama de ce facea ceea ce facea. Si regreata. Se ura pe sine si se invinovatea. Dar toate aste se duceau cand Cynty se intorcea.
Am tresarit. Mirosul pe care ea il aducea cu sine in amintirile lui Marcus era inconfundabil. Mirosea exact ca inelul meu. Edward. Ea fusese cu amandoi. Lui marcus ii spusese ca calatorea cu un amic. El nu Comentase. Nu simtise numic in legatura ca asta. Evident, ea il controlase. Apoi, o luna mai tarziu, please. Furia si durerea si dorinta de razbunare umplusera pana la refuz intreaga lui fiinta. M-am cutremurat. Fusese destul.
Mi-am retras mana si am deschis ochii. In jurul meu , fire caudate legau vampirii intre ei cu intensitati diferite in functie de rlatiile pe care le aveau. Am clipit. Erau prea multe. M-am concentrate sa le fac sa dispara. Am incercat sa arunc surplusul de poutere pe care el mi-l daduse.
L-am vazut ridicandu-se si i-am urmat exemplul. A fost o clipa de tacere marmantala. Toti cei care erau de fata se uitau curiosi si asteptau. Creerul meu refuza practice sa accepte ceea ce tocmai vazuse in mintea lui. Dar nu luasem doar amintiri. M-am incruntat. Era si o parte din personalitatea si sentimentele lui si trebuia sa scap de ele. Oh, Doamne. Cat de mult luasem de fapt? Nu cred ca a fost mai mult de un minut. Ei, asta insemna cam o ora pana sa revin complet la personalitatea mea.
-Deci, sa inteleg ca aveti degand sa o pedepsiti, asa-i? am intrebat calma si calculate, straduindu-ma sa arunc personalitatea lui Marcus cat mai departe. Nu ca era prea complicat, am avut parte de personalitati cu mult mai puternice cu care sa ma lupt, cum ar fi cea a lui Aro.
-Nu este prima data cand incalca regulile, dar in mod cert, acum este cel mai grav, se auzi vocea calma a lui Aro. Ma tem ca nu putem ierta asemenea abateri.
M-am luptat sa nu-mi dau exasperata ochii peste cap. Nu era o crima capitala ceea ce facuse ea, desi in mod cert nu ma deranja ca aveau de gand sa o omoare. Totusi, puteau in mod cert sa-I dea foc si fara sa ma cheme pe mine tocmai din Insula Ellesmere pana aici.
-Ne gandeam ca, dat fiind ca puterile ei nu te afecteaza, sa te duci impreuna cu Marcus, Demetri, Felix si Alec, dupa ea si, daca vrei, sa ajuti la moartea ei, a continuat el.
O, de le era frica sa se duca dupa tarfa. Si aveau nevoie de multa putere pentru a-l proteja pe Marcus. El isi dorea sa intreprinda razbunarea cu propriile maine, imi amintesc ca vazusem asta in mintea lui. Si il trimiteau pe un incompetent ca Felix in echipa, fara nicio putere speciala sau creer in aceasta misiune, dar o lasau pe sora lui Alec pe dinafara?
M-am uitat in jur pentru prima data cu atentie, sa vad cine erau spectatorii. Renata statea in spatele lui Aro, ca o umbra, cu mantia neagra acoperind-o intr-u totul, cu gluga trasa peste fata. In dreapta, destul de aproape de tronul lui Caius (saracuta) statea Chelsea. In stanga, sprijuniti de perete, destul de aproape de mine stateau Alec si Elly. Am tras cu ochiul in spatele meu. La o distant respectapila stateau Dimitri si Felix. Nici urma de Jane. Asta era destul de ciudat, in general, cand veneau musafiri ea se afla aici. Desigur, se putea sa plece la vanatoare cu Heidi, sau in vreo misiune dar ma asteptam sa o foloseasca pe post de aparat de tortura portabil. I-am intrebat unde e, iar caiu mi-a raspuns intro doara ca e undeva in Alpi, cu Rian, intr-o misiune.
M-am strambat mental. Rian era un vampir batran, posac si foarte… inventiv. Ma intreb ce a facut respectivul vampir de merita o asemenea moarte prin tortura. Nu, de fapt, chiar nu vreau sa stiu.
-Cand ar trebui sa plecam? am intrebat scurt.
-In noaptea asta, imi raspunse Marcus care, intre timp, se asezase pe tronul sau.
Am aprobat scurt din cap si ma pregateam sa-mi iau la revedere cand mi-am dat seama ca nu prea stiam ce sa fac cu Elle. Am privit-o. Ii soptea ceva foarte incet lui Alec. Mi-a ptrins prvirea si mi-a zambit.
-Prietena Isabellei este scut fizic si poseda calitati telechinetice, rasuna vocea brunetului. Cred ca ne-ar fi de ajutor sa o avem cu noi. Niciodata nu este destula protectie, nu-I asa?
-Serios, micuto? rasuna vocea incantata a lui Aro in intreaga camera. Vrei sa-mi faci o-demonstratie, te rog?
-Bineinteles, raspunse si zambi. Cateva secunde mai tarziu Felix levita la vreo cinci metri de pamant, cu o expresie de furie pura intiparita pe chip, zbatandu-se disperat sa scape de efectele puterii ei. Eu i-am zambit sarcastic.
-Minunat! canta entuziasmat Aro. Excepent!
Se ridica de pe scaunul lui si veni langa ea intinzandu-I mana. Ea i-o lua fara ezitare. O clipa mai tarziu ii dadu drumul iar Felix ateriza pe marmura neagra cu o bufnitura surda. Abia mi-am retinut zambetul care ameninta sa mi se intinda pe toata fata.
-Fratilor, ce parere aveti?
Cei doi venire si ei si fiecare apuca cate o mana. Se spatuira timp de un minut si apoi Aro ne anunta ca va veni si ea cu noi. Oftatul exasperat care urma acest anunt, venit din partea lui Caius, ma facu sa inteleg ca el nu o placea pe Elisabeth mai mult de cat ma placea pe mine.
Dupa asta eu si Elly am plecat sa ne pregatim. Misiunea asta va fi de departe cea mai amuzanta pe care am avut-o. Doar fa sa nu ma intalnesc cu ei! 
_____________________________
Ei, dupa inca vreo doua luni (scuze), am venit cu inca un capitol. Sper sa va placa si imi cer scuze pentru eventualele greseli. Va multumesc pentru comentarii si sper sa le lasati in continuare pentru ca acestea imi ridica moralul de fiecare data cand le citesc.:)
Va pup si sper ca aveti o vacanta placuta! Kisses&Hugs!
PS: Scuze pentru lungile mele pauze! Sa nu credeti ca ma las sau ceva de genu...sunt doar greu de motivat :D