Epilog

Epilog:

                Ani dupa ani, am pierdut pur si simplu sirul si, oricum, am ajuns sa ma intreb daca asta chiar conta. In lumea in care traiesc eu, timpul este unul dintre cele mai lipsite de importanta lucruri. Ce inseamna pentru un nemuritor un an in plus sau in minus, zece, o suta sau o mie? Timpul este important doar pentru oameni, cu vieti atat de scurte, dar nu si pentru mine.

                Torusi, unii mai tin inca socoteala. Cei foarte batrani chiar si printer cei batrani, continua sa numere cu rigurozitate anii, avand grija ca noi, toti ceilalti, sa stim ca ei sunt superiori. Sau poate ca sunt eu prea dura, poate ca singuratatea si izolarea au ajuns sa imi influenteze felul de a fi. Poate ca ceea ce fac  ei este normal, iar eu sunt prea ciudata, incapabila sa ma adaptez in aceasta lume asa cum am fost incapabila sa ma adaptez si inainte, pe cand eram si eu o muritoare.

                Ma aflu din nou in uriasa mea camera din Volterra, pregatindu-ma pentru balul festiv ce urma sa celebreze cea de-a doua mii cinci sute-a aniversare a lui Caius care, sunt gata sa pariez ca nu este mai fericit decat mine cu ocazia acestui eveniment, nu ca nu ar fi multumit de varsta pe care o are, doar ca nu pre ail vad eu facand comversatie de dragul comversatiei cu fiecare vampir din incapere. Probabil ca nici nu o va face. Probabil ca va schimba cateva cuvinte politicoase cu mine pentru ca nu are de ales, sunt destul de tanara pentru un vampir dar am destula greutate in aveasta lume, poate cateva replici politicoase cu capeteniile catorva clanuri mai importante, poate si cu cateva garzi care s-au dovedit mai “vretnice” si cam atat. O sa fie si un “ospat” de la care voi lipsi, avand grija sa fiu cat mai politicoasa atuci cand ma retrag si poate niste muzica, daca Elisabeth a reusit sa-si creeze o influenta destul de mare incat sa-I convinga ca asta ar destinde putin atmosfera. Se vor face cadouri dintre cele mai alese si complimente peste complimente, toate false si de dragul de a fi facute, pana cand o sa mi se faca greata, ceea ce, credeti-ma pe cuvand, inseamna chiar foarte mult, in cazul unui vampir.

                Mi-am pus o rochie bleo-violet, mulata, decoltata in V, din satin, pe care am asortat-o cu o pereche de pantofi cu toc cui, de aceeasi culoare si de o geanta plic. M-am uitat in oglinda, am afisat un zambet fals, stralucitor si plin de incredere, apoi m-am indreptat spre sala tronului, insfacand pe drum cadoul pentru Caius. Acolo era destul de multa lume, vampiri, vreau sa spun, incat sa ma faca sa nu ma simt in largul meu. Detest cand suntem pusi la gramada astfel, e atat de lipsit de intimidate. Fiecare stie absolute orice miscare faci, toata lumea din jurul tau aude tot ce spui, unii aud chiar si ce gandesti, nu ca ar avea vreo sansa in cazul meu, dar chiar si asa. Nu pot intelege placerea unora de a fi in central atentiei.

                Ii cunosteam pe foarte multi dintre cei prezenti dar aveam strania senzatie ca ei toti ca cunosc pe mine, ceea ce probabil ca e si adevarat. Oricum, singurele personae pe care creerul meu le-a perceput in momentul in care am intrat in imensa sala au fost cei din familia Cullen, inspecial unul dintre ei. Sperasem sa nu fie aici, ceea ce, in mod evident a fost o prostie pentru ca era imposibila ca Aro sa nu-si invite “vechii prieteni” la acest bal.

                Imi amintesc cand i-am vazut ultima data… cand am ucis-o pe Cynthia. Mi-as fi dorit sa raman, mi-as fi dorit sa pot uita cat de mult ma ranise El, in mod special. Cand am plecat, am vazut in ochii lui atat de multa durere, atat de multa vina. M-a rugat sa raman dar stiam ca nu as fi putut fi fericita, nu cu acele amintiri atat de vii inca. Desigur ca fiind vampir aveam sa-mi amintesc mereu cu o teribila claritate tot ceea ce am indurate, toti acei ani care m-au torturat, dar cu timpul aveam sa invat sa uit si, poate intr-o zi, voi avea puterea sa trec cu vederea toate acele clipe si sa iert. Ma intreb doar cand va veni acea zi si daca intradevar viata merita traita?

                Nu m-am apropiat de ei ci m-am indreptat direct spre cei trei suverani, la fel ca ultima data cand am fost aici, umana, nebagand in seama pe nimeni si nimic. Diferenta era ca acum imi puteam tine in frau sentimentele si nu mai eram cina. M-am inclinat si i-am intis lui Caius pachetul plat, frumos impachietat si l-am imbratisat, iar el fu nevoit sa-mi raspunda la fel de dragul aparentelor. Nici unul dintre noi nu se da in vant dupa imbratisari, dar presupun ca o data le cateva secole se poate face cate un sacrificiu.

                I-am salutat si pe ceilalti doi, am schimbat cateva vorbe si apoi m-am amestecat prin multime.

                -Hei, se auzi vocea entuziasma a Elisabethei, nu te-am mai vazut de secole! Aproape. Ea chicoti iar eu am zambit. Imi faceam griji ca n-o sa vii!

                -Nici daca-as fi vrut, n-as fi putut rata ziua de “nastere” a lui Caius. Ceea ce era, in mod cert, foarte aproape de adevar. Nu cred sa cunosc pe cineva destul de nebun incat sa respinga o invitatie venita din partea volturilor.

                Elle si-a dat ochii peste cap, a dat sa mai spuna ceva dar iubitul ei, Alec si-a facut aparitia si a sarutat-o inainte ca ea sa apuce sa articuleze vreun cuvand. Am mai schimbat cateva vorbe, am vazut-o pe Jane intr-un colt, privindu-ma cu venin si am banuit ca nu prea ii comvine cine e iubita fratelui sau. Am salutat-o oricum din cap iar ea mi-araspuns rigida, in acelasi fel.

                M-am indreptat spre un scaun asezat la un fel de bar, ceea ce este o reala modernizare pe aici dar m-am intors imediat ce am simtit pe cineva aparand in spatele meu.  Am fost luata prin surprindere de o imbratisare sufocanta din partea lui Alice. Cateva clipe nu prea am stiut cum sa reactionez, dupa ce nu ne mai vazusem de atat de mult timp, nu stiam ce ar trebui sa fac, totusi, m-am decis sa ii raspund. La urma urmei, ea imi fusese cea mai apropiata prietena pe cand eram umana si nu voiam sa o ranesc. Si, desigur, fara sa pot sa o recunosc cu adevarat nici macar fata de mine, speram ca acele vremuri sa se intoarca, sa putem fi din nou ca doua surori. Dar asta ar fi insemnat atat de multe lucruri, ar fi insemat ca eu si Edward sa putem fi din nou impreuna, si aveam atat de multe indoieli, ar fi insemnat ca eu sa fac parte din nou din familia lor.

                -Hei, mi-a spus zambind fericita. In curand vine timpul sa parasim sala balului. Stii, cred ca asta va fi cea mai buna petrecere la care am fost vreodata. Si in mod cert va fi cea mai tare la care ai fost tu!

                Stiam ca in curand urma sa trebuiasca sa ies de aici, urmau sa se ia primele “gustari” iar eu nu eram prea entuziasmata de aceasta idée, dar n-aveam nici cea mai vaga idée despre ceea ce voia sa spuna despre bal. Nu am fost eu la prea multe petreceri, dar asta era sigur cea mai plictisitoare dintre toare. Nu ca mi-ar pasa prea mult. Totusi, cand Alice face astfel de afirmatii in mod cert stie ce spune. Am invatat din experienta proprie ca e mai bines a fac ce spune si sa nu pun intrebari. Desiguri, mai face si greseli dar foarte rar, iar acum parea chiar foarte sigura pe sine.

                -M…si de ce crezi asta? am intrebat-o incercand sa par relexata. As fi vrut totusi un indiciu in legatura toata chiestia asta, la urma urmei, acum, daca tot imi aruncase asta in fata, chiar as fi vrut sa am si eu o idée in legatura cu ceea ce ar trebui sa ma astept sa mi se intample. Totusi, tipic ei, doar imi zambi si imi spuse sa “am incredere in ea”, apoi pleca, nu inainte de a ma imbratisa din nou si a ma saruta pe obraz.

                Vreo cinci minute mai tarziu am auzit o usoara larma in afara incaperii in care ma aflam si m-am indreptat spre iesire, stiind bine ca Haidi tocmai urma sa-si faca aparitia impreuna cu “gustarile”. M-am decis sa merg in gradinile interioara, care inca purtau amprenta lui Didimey. Erau tot felul de plante, unele inflorind ziua , altele noaptea, aranjate in diverse modele complicate, cu extrem de mult bun gust si eleganta, ceea ce se potrivea perfect cu tot ceea ce stiam eu despre felul ei de a fi.

                M-am asezat linistita in fata unui aranjament complicat avand la baza o combinative de trandafiri alb si rosii. Am stat asa o perioada, gandindu-ma ca intotdeauna la trecut, intrebandu-ma pentru a mia oara daca nu ar fi fost mai convenabil sa mor atunci, apoi am auzit un fosnet. M-am incordat asteptand sa vad cine e, aproape sigura fiind ca Alice are ceva de-aface cu asta, si gandindu-ma ca o sa o vad din clipa in clipa deoarece starea ei de euforie nu avea niciun sens daca te gandesti cat de mult detesta ea tot ceea ce stiam ca urma sa se intampla cu acei oameni nevinovati.

 Totusi, in fata mea nu aparu silueta micuta a vechii mele prietene ci o silueta zvelta, eleganta si impunatoare a unui barbat. Nu mi-a trebuit mai mult de o clipa s ail recunosc. Si cum as fi putut vreodata uita ochii aceia de aur toput in care acum puteam citi atat de multe sentimente… tristete, melancolie, dor, iubire si speranta, amestecate toate cu o imensa vinovatie. M-am cutremurat nestiind ce ar trbui sa fac acum.

 In acelasi timp mi-as fi dorit sa ii sar in brate, sa ii spun cat de mult ii iubesc si cat de mult mi-a lipsit si sa ii spun cat de mult il urasc pentru ceea ce mi-a facut, pentru cat de mult am suferit din cauza lui. Insa nu am apucat sa fac nici unul dintre aceste lucruri pentru ca el s-a aplecat si a smuls unul dintre bobocii abia infloti de trandafiri rodii si mi l-a intins, ingenunchiand in fata mea. Nu ma asteptam la asta. Defapt habar nu am la ce ma asteptam sau daca ma asteptam la ceva, dar cert e ca m-a surprins si am intins mana sa apuc acel boboc din reflecx. El isi fixa privirea pe fata mea, avand grija sa avem contact vizual, exact ca atunci cand ne intorsesem exact din acest loc, du pace el increase sa se sinucida.

-Nu stiu cum ar trebui sa incep, nu stiu cum as putea repara tot ceea ce am facut. As putea spune ca nu a fost vina mea, ca am fost manipulat si controlat de o putere supranaturala careia nu m-am putut impotrivi, dar adevarul e ca nu ar fi decat o scuza. Ar fi trebuilt sa lupt mai mult, sa ii ascult pe ceilalti, sa vin dupa tine, nu sa astept sa ne intalnim asa cum am facut-o atunci. Si nu pot sa cred ca am fost atat de prost. Dar vreau sa stii ca te iubesc.

Am tresarit puternic si am simtit un suspin oprindu-mi-se in gat. Dar de unde sa stiu daca vorbea serios, el ma mai inlocuise o data, si ma mai parasise si in trecut. Aveam indoieli fata de tot ceea ce spunea si mi-am dat seama ca si el a observat. Expresia lui era una de durere pura si parea sa nu fie in stare sa continue, dar pana la urma inghiti in sec, si continua:

-Ti-am spus candva ca nu as putea trai fara tine… dar am trait, chiar daca undeva, in adancul meu, stiam ca traiesc o minciuna, am continuat sa o fac. I-am abandonat pe toti in acei ani si i-am ranit. Si, la fel ca si tine, nu mertau asta. Eu nu va merit, nu sunt destul de bun pentru ei, sau pentru tine.

-Acum, dupa ce am trait atat si am analizat totul de sute si mii de ori, si m-am gandit la toate posibilitatile, m-am gandit cum as fi putut face, spre exemplu, cu Jake, pentru a nu-l rani si totusi a pleca, pentru ca stiam ca nu puteam fi cu amandoi iar eu te alesesem pe tine. Si stii la ce concluzie am ajuns?

El nu raspunse, doar ma privea si asculta tot ceea ce spuneam de parca de aceste cuvinte depindea intregul univers. Eu am continuat, inghitindu-mi cu greu nodul care mi se pusese in gat:

-I-as fi spus exact ceea ce mi-ai spus tu de atatea ori: ca eu nu sunt destul de buna pentru el si nu as superta sa-I irosesc viata in acest fel. Asta i-as fi spus.

A tresarit, si am putut auzi un fel  de suspun inabusit. Toata acea durere pe care o vedeam in ochii lui ma sfasia si pe mine cu aceeas intensitate dar pur si simplu nu aveam curajul sa-I mai dau inca o sansa.

-Tot ceea ce vreau este sa stii ca te iubesc, si ca te voi iubi mereu.

-Chiar daca acum iti voi spune nu? l-am intrebat in soapta, privindu-l cu atentie pentru a incerca sa-mi dau seama cat de serios vorbeste. A scos o cutiuta din buzunarul interior al sacoului lui de firama pe care stiam fara sa am nevoie de vreun ajutor ca i-l cumparase Alice special pentru aceasta ocazie. Era neagra, din catifea, iar cand a deschis-o am recunoscut pe loc indelul de logodna. Inelul meu de logodna.

-Indiferent de ceea ce imi vei raspunde azi, sau oricand altcandva, as vrea sa pastrezi acest inel. Fara vreo promisiune, nu vreau decat sa stiu ca il ai, pentru ca la tine este locul lui.

Vorbea serios. Am putut vedea ca nu exista nimic pe lumea asta in care sa creada mai mult decat in ceea ce spusese in seara asta. Si stiam ca nu il puteam invinovati pentru tot ceea ce se intamplase cu Cynthia insa  nu stiam daca puteam cu adevarat sa trec peste tot ceea ce se intamplase. Dar in momentul in care mana lui a atins-o pe a mea si am simtit din nou acea lectricitate, m-am simtit cu adevarat intreaga dupa atat de mult timp. Mi-a strecurat inelul pe deget iar eu l-am simtit ca pe ceva ce s-a intors la locul lui firesc, ca si cum n-ar fi trebuit vreodata sa plece de pe degetul meu. Nu si-a retras mana imediat iar eu am strans-o mai tare.

Mi-am spus ca nimic nu putea fi mai rau decat ceea ce am trait pana acum si ca, oricum, nu mai am nimic de pierdut si l-am tras mai aproape, alunecand sub el, i-am cuprins fata in maini si l-am sarutat. Ne-am cutremurat amandoi de placerea atat de ma mare, atat fizica cat si psihica si el mi-a raspuns fara ezitate.

Narator POV:

La inceput a fost doar un sarut incet , usor ca atingerea unui fulg, tandru si plin de iubire, insa odata cu fiecare secunda care trecea acea tensiune electrica dintre ei devenea tot mai puternica, desi acea iubire si tandrete ramanea, ea era acompaniata de dorinta.

Pentru ea, era prima data, pentru el, doar aceasta data conta cu adevarat, restul erau mingiuni, le regret. Daca ar fi putut da timpul inapoi stia ca ar fi murit, mai bine decat sa se lase inselat de blonda a carei nume nu voia nici sa il gandeasca.

Incet, hainele disparura si tot ceea ce mai conta erau doar ei, in acea gradina, fara sa-si mai faca griji pentru nimeni si nimic. Si in acel moment magic, ea stiu raspunsurile la cele doua intrebari care o macinasera atat de mult timp. Da, da acum stia sigur ca putea sa mearga mai departe, dand uitarii toate aceste amintiri pe care le stransese de atat de mult timp, toata durerea si ura pe care le simtise in toti acesti ani si stiu ca putea ierta. Si, deasemenea, in acea clipa stiu ca merita, viata chiar merita traita. Si isi lasa capul sa se odihneasca pe pieptul lui, inchizand ochii, desi nu putea dormi, doar bucuransu-se pentru faptul ca erau impreuna din nou.

Iar el, el era, insfarsi, fericit dupa atat de mult timp in care nu stiuse cu adevarat ce insemna fericirea. O stranse mai tare la pieptul lui, si o privi cu o adoratie pagana, de parca nimic altceva pe lume nu ar fi contat mai mult decat ea. Si, pentru el, chiar nu exista nimic pe lume care sa conteze mai mult. Spre deosebire de ea, nu inchise ochii. Pentru ca nu voia sa se opreasca din a privi ingerul pe care il avea in brate.

Si multumi in gand pentru acea a treia sansa, jurand, totodata, ca nu o va irosi, ca va fi destul de bun pentru ea.

_______________________
 Ei bine, cred sper ca v-a placut acest fic si ca imi veti scuza totodata si multele intarzieri. Acesta a fost primul meu fic si as vrea sa imi spuneti parerile voastre.
Desi in acest moment scriu la un alt fic, nu sunt sigura ca il voi face mafar la fel de lung ca pe acesta si ma gandeam ca as putea incepe ceva original. Ce parere aveti?
Oricum, va multumesc ca ati citit ceea ce am scris si ca unii dintre voi ai si comentat. Asta a insemnat foarte mult pentru mine! Si acum, la sfarsit, sper ca va placut sa il cititi la fel de mult ca mie sa il scriu.:)
Va pup:*:x:*