Capitolul 8: Poiana noastra

Capitolul 8: Poiana noastra

Edward PDV:

Si iata-ma din nou, dupa atata timp, in aceasta poiana care mi-a adus de-a luncul timpului o fericire mai presus de cuvinte, dar si foarte multa tristete si dor.

Nu ma mai intelegeam, nu avea nicio logica viata mea, totul era in ceata, nimic nu era sigur pentru mine. Nu mai era. Nu de cand a aparut Cynthia in viata mea iar Isabella a plecat. De atunci toata familia mea s-a indepartat de mine tot mai mult.

Alice, sora mea, cea care in trecut ma intelegea cel mai bine, acum ma ura si nu pierdea nicio ocazie de a-mi comunica asta prin gandurile pline de venin si dispret pe care le indrepta spre mine defiecare data cand eram prin preajma. Intotdeauna imi dadea imagin ale viitorului infatisand-o pe Isabella ucigand diveri vampire, cu ea stand in dreapta lui Aro cu o privire rece si nepasatoare, cu vampire ce ii cereau indurare si se zvarcoleau sub atingerea ei… Atunci cand eram cu Cynty acele imagini nu insemnau aproape nimic, dar odata ce eram din nou singur ele se intorceau in mintea mea iar durerea era devastatoare. Nu puteam pricepe de ce se intampla asta. Odata mi-a aratat-o pe ea stand in bratele lui Alec, iar atunci aproape ca am luat-o la fuga spre Volterra. Tot ce imi doream in acel moment era sa o am din nou in brate, sa o aud din nou spunandu-mi ca ma iubeste… asta este ceea ce imi doresc si acum, dar odata ce o voi intalni din nou pe Cynthia stiu ce se va intampla. Ea ma va saruta sau ma va atinge si eu voi uita ca mi-am dorit vreodata sa ma duc dupa Isabella. Asa se intampla mereu…

De ceva timp am ajuns sa nu-I mai spun Bella, era ciudat sa n-o alint dar, pana la urma, mai aveam vreun drept s-o fac? Dapa ce am ranit-o atat de mult, mai meritam ore ca macar sa ma priveasca? Poate ca Alice avea dreptate.

Imi aduc aminte de ziua in care Isabella a plecat, ea a avut cea mai rea reactie. A tipat la mine, m-a renegat si, pentru a-mi dovedi ca nu mai insemn nimic pentru ea, ca nu mai fac parte din familia ei, mi-a rupt gatul. La aceasta amintire, printer buzele lipite mi-a scapat un geamat. Am incercat sa ma apropii din nou de ea de multe ori d-atunci dar m-a respins de tot atatea ori, privirea ei ramanand de ghiata, exprimand doar dispret si ura, si aruncand vina a tot ceea ce s-a intamplat asupra mea. Si chiar era vina mea. Eu am plecat prima data, eu am facut-o pe Isabella sa sufere, pe Bella, mi-am spus usor, si tot eu am facut-o sa-si riste viata, venint in Italia pentru a ma salva, ca apoi s-o… insel-am spus cu greu cuvantul chiar si in mintea mea-. Eu nu eram asa, stiam ca nu eram, dar atunci, de ce am facut-o?

Apoi mi-am amintit de Rosalie. Niciodata nu am avut o relatie foarte stransa dar am vazut in mintea ei ca ar fi vrut cuadevarat sa ma distruga in ziua aceea nenorocita, in care totul s-a intors practice impotriva mea. In momentul in care a aflat ce am facut in mintea ei a aparut imaginea primului ei logodnic, omul acela de minic, fiinta aceea demna de dispret pe care, daca ar fi putut sa se stapaneasca in, cu siguranta ca l-ar fi rupt in bucat lasandu-l intr-o balta de sange, cel pe care il uraste ea cel mai mult. In momentul in care am realizat ca ma compara cu el un jughi duredos m-a strabatut prin tot corpul. De atunci ma ignora total, pur si simplu, e ca sic and as fi invizibil.

Jasper nu e nici el prea prietenos, dar totusi binevoieste sa ma salute. El isi concentreaza toata fuyria pe Cynthia si, din cate am citit in mintea lui, crede ca ea are o putere asemanatoare cu alui, la nivel emphatic, dar nu e posibil…as fi fazut asta in mintea ei. Si chiar daca ar fi putut, prin absurd, indeajuns de buna incat sa se ascunda de mine, de ce ar face-o? Doar eram impreuna, nu? Nu avea niciun sens…

Carlisle si Esme sunt, ei bine…tristi, pot spune. Ei au iubit-o mult pe…Bella. Ea a fost ca o fica pentru ei iar faptul ca a devenit o arma mortal folosita de volturi ii doare cuadevarat. Ei nu spun niciodata ca am fost un idiot dar am sentimental ca oricum asta cred. Am ajuns sa nu ma mai pot uita in ochii lor pentru ca, ori de cate ori o fac, practice ma inec in dezamagirea si in dezaprobarile lor nerostite. Ei incearca sa o primeasca cu caldura pe Cynthia, sa se apropie de ea, dar aceasta nu face niciun efort si, desi pe moment, dat fiind ca ea e cu mine, asta nu ma deranjaza, dar acum, ca sunt singur, in locul nostrum, al meu si al Bellei, felul in care fata asta ii trateaza ma dezgusta si ma face sa ma intreb ce naiba am in cap cand sunt in preajma ei.

Iar Emmett este cel care ma uimeste cel mai mult. Eu nu a fost nociodata o persoana serioasa, insa acum pare ca si-a pierdut entuziasmul si e mai mereu pe ganduri. In general evitata sa stea in preajma mea sau se gandeste la tot felul de tampenii fara sens. La inceput ma ignora total dar cu timpul a ajuns doar sa ma salute politicos, ma intreaba ce fac si…atat. Asta ma uimeste si ma doare in acelasi timp deoarece, de cand il cunosc eu, el nu a purtat niciodata pica atat de mult timp. Uneori il prind gandindu-se la Bella si la cat de bine se intelegea cu ea, la cat de dor ii este de ea si ca faptul ca si-a pierdut surioara mai mica. Pare cu adevarat indurerat cand se gandea la asta, ceea ce ducea la tristetea lui Jezz si la incercarile lui inutile de a ne tranzmite mai multa pace si voie bune, lucru care era in van. Asta il frustra si pe el iar atunci se enerva, o lua pe Alice si plecau numai ei stiau unde.

Simt ca familia se destrama si ca asta este numai vina mea. Relatiile dintre noi se racesc din ce in ce mai mult si eu nu stiu c ear trebui sa fac pentru a schimba asta. Imi aduc aminte ca acum patruzeci si ceva de ani, daca mi-ar fi spus cineva ca asta se va intampla, fie ea si Alice, m-ar fi facut sa bufnesc intr-un ras isteric si i-asi fi spus probabil ca ar trebui sa-si reserve un loc la spitalul de nebuni pentru ca asa ceva nu este posibil. Iar acum suntem pe punctual de a pierde tot ceea ce a facut Carlisle in circa patru sute de ani.

M-am gandit de multe ori sa plec dar pur si simplu nu am putut, ei erau familia mea si, chiar daca acum erau suparati pe mine (bine, suparati putea fi luat ca un compliment, dat fiind ca ceea ce simteau ei in mare parte era mai aproape de ura, fie intreptat spre mine, fie indreptata spre Cynthia).

Imi amintesc cat de fericit eram atunci cand i-am spus Bellei ce sunt iar ea mi-a spus ca nu o intereseaza, ca pentru ea nu conteaza ce sunt. Imi amintesc cat de fericit si liber m-am simtit cand ea m-a vazut in aceasta poiana, in locul unde ma aflam chiar in acest moment, asa cum sunt defapt in soare si imi amintesc ca, in loc s-o ia la fuga, asa cum ma asteptam, ea s-a apropiat de mine si m-a luat de mana. Felul in care ma privea, cu atat de multa iubire si bunatate aflate in ochii ei ciocolatii… Gandul ca acum ea nu mai e mea… Amintirea ei aflata mereu undeva in mintea mea, chiar si atunci cand Cynthia e cu mine…toate acestea ma distrug si pur si simplu nu stiu ce sa fac, nu stiu ce simt si asta ma face vulnerabil. Mi-as dori sa o intalnesc din nou sis a vad cu ma simt, poate ca asta ma va face sa imi dau seama cu adevarat ce simt, poate ca asa voi putea lua decizia o decizie in legatura cu ceea ce voi face in continuare… Dar daca imi dau seama ca nu voi mai putea trai fara ea? Daca ma voi indragosti si mai mult de Bells…ce se va intampla atunci? Pana la urma, ea ma uiraste acum, si pe buna dreptate, e o minune ca ma iertet prima oare si, indiferent cat de buna, iubitoare si iertatoare ar fi, poate sa treaca peste faptul ca am inselat-o de mai multe ori cu Cynty?

M-a indoiec…si oricum, probabil ca nu o voi mai vedea niciodata. Si cu acest ultim gand m-am ridicat si am plecat din poiana noastra, acesta poian plina de amintiri de nedescris, dar foarte dureroase, aruncand o ultima privire si, parca vazand-o pe ea cum imi zambeste cu caldura si intelegere, asteptandu-ma sa ma intorc la ea.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Hi! Stiu ca am intarziat mult doar mi-a fost destul de lene in aceasta vacanta si nu prea am avut chief de nimic, plus ca am redescoperit un fan fic tradus din engleza foarte dragut si fooooarte lunf si m-a cam tinut ocupata. Voi incerca sa ma misc mai repede data viitoare si sa fiu mai activa!
Sper sa va placa acest capitol. M-am gandit sa va mai dau si umpic din perspectiva lui...acum, ce-a iesit, sper sa-mi spuneti voi...:D
Va multumesc ca ca lasati comentarii si va rog sa o faceti in continuare si sa va spuneti parerile. Inseamna foarte mult pentru mine!
Va pup:* Lectura placuta!