Capitolul 13: Ultima minciuna

Capitolul 13: Ultima minciuna

Edward POV:

Sora mea si iubitul ei erau mai ciudati decat de obicei cand erau in preajma mea si, din cate am citit in gandurile celorlalti, de ieri se purtau ciudat si cand nu eram eu prin preajma. Jazz, in preajma mea, traducea cu indarjire opere de Shakespeare in latina si greaca, iar Alice s-a pus pe invatat japoneza! Amandoi ma ignorau complet, ceea ce, in fapt, nu era cine stie ce nautate, dar parusera foarte nerabdatori si, uneori o surprindeam pe sora mea privind-o cu un suras sadic pe Cynthia. Nu-mi puteam da seama de intentiile ei, totusi, stiam ca nu i-ar face rau deoarece Esme si Carlisle i-au interzis, iar ea ii iubeste prea mult pentru a-I rani sau a le nesocoti intr-atat cuvantul intreatat incat ucida. M-am strambat. Dintre toti, doar eu o facusem, eu fusesem singurul care ii dezamagise vreodata cu adevarat. Eu plecasem de capul meu si ma transformasem intr-un criminal, eu o paresisem pe Bella, care era pentru ei ca o fiica, o facusem sa sufere, o inselasem, ii luasem tot. Din cauza mea, atat ea cat si Alice erau sa moara de mana Volturilor. Imi era scarba de mine.

Acum eram din nou in poiana, din nou singur, fara influenta ciudata a Cynthiei. Mai fusesem aici o singura data in tot acesti ani dar acum am venit cu totii in Forks cu gandul de a ne “stabili”. Totusi, asta nu era ceva care sa ma faca sa ma simt bine in mod special, ba din contra, rascolea amintiri de o frumusete dureroasa care-mi spuneau atat de clar ca pierdusem totul, ca nu aveam sa mai fiu niciodata la fel de fericit si ca aruncasem totul la gunoi ca un tampit. Nu o meritasem niciodata iar acum nu o mai aveam. Si deandata ce ma voi intoarce, voi uita oricum.

As fi putut sa ma intorc chiar acum. Stiu ca Cynty e acolo, enervand pe toata lumea, purtandu-se absolute inacceptabil, stiu ca fiind in preajma ei ma voi simti mai bine dar in momentul acesta inca nu pot. Poate ca sunt masochist dar, in adancul meu, simt ca e o minciuna si, intr-un fel, oricum, de cand am ajuns in orasul asta, nici macar ea nu mai are efect. Nepasarea totala pur si simplu nu mai vrea sa apara. In mod inexplicabil, desi inca ii ignor in mare parte pe ceilalti, undeva, adanc ascuns in mine, simt, simt dorul si durerea si neputinta rozandu-ma.

Am intors capul si un nou suspin imi aluneca printer buze. Intinsa langa mine, stand intr-un cot si privindu-ma prin cea mai frumoasa perechie de ochi caprui pe care am intalnit-o vreodata, statea Bella, zambindu-mi cu dragoste. Am intins o mana spre ea, cu gandul de a-I atinge inca o data pielea fina, catifelata…parul matasos…dar a disparut, ca de fiecare data. O vedeam, o simteam langa mine dar ea nu era aici, si singurul vinovat eram eu.

Nemaisupartand, m-am ridicat si m-am indreptat sprea casa. Daca as mai stat inca putin probabil ca as fi pornit in cautarea ei si nu-mi puteam permite una ca asta. Nu aveam dreptul sa-I fac ei asa ceva, sa o fac sa sufere din nou. Nu meritam ca ea sa ma priveasca macar.

Pana sa-mi dau seama, eram déjà in curtea din spate. Aveam de gand sa sar pe geamul care dadea in camera mea dar m-am oprit in ultima clipa. Erau mirosuri noi in jur. Aveam oaspeti si erau categoric vampiri. Am cautat in jur mintile celor prezenti. Poate ca plecasera déjà.

Nu erau decat sapte minti pe care le puteam detecta, cele ale familiei mile si a Cynthiei. M-am oprit la Emmett si am ascultat cu atentie, uitandu-ma in acelasi timp si la imaginile pe care creerul lui le percepea.

Se gandea la Bella si o vedea. Dar nu era asa cum ma obisnuisem, umana. Ea era ca in gandurile lui Alice. Si era aici.

Socul m-a paralizat pentru o clipa, impiedicandu-ma sa gandesc corect. Nu puteam credeasta asa ca m-am decis sa ma uit si la Carlisle. Daca cumva fratii mei faceau vreun fel de gluma proasta eram sigur ca nu ar fi participat si el.

Spre deosebire de Emmett, care se gandea la faptul ca Bella este aici si care era prea ocupat sa fie fericit ca s-ar putea sa-si fi recuperate surioara, tatal meu avea o priveliste de ansamblu care nu m-a incantat in mod deosebit. Am alergat pana in fata si, pentru o clipa, toti si-au indreptat atentia asupra mea.

Bella se afla in fata, alaturi de Marcus din Volterra. Nici unul dintre ei nu zambea. Ea, calma, rece, parea neinduplecata, exact cum o vazusem in tot acest timp in viziunile surorii mele. Imi sustinu privirea pentru o singura clipa in care am putut vedea atat de clar durerea, suferinta pe care i-o provocasem, si furia, o furie necrutatoare. Si totusi, ochii eu erau precum topazul, ca aurul topit si, desi nu mai erau de acelasi ciocolatiu caprui ca pe vremuri, ei nu isi pierdusera niciun pic din adancimea in care ma pierdeam atat de des candva…

Se uita o clipa si la Cynthia, ce se afla undeva in stanga mea, iar expresia chipului ei se schimba intr-una de mila, dar totul dura doar o clipa, caci apoi chipul ei redeveni impasibil, de marmura, o sculptura a unei zeite, pe chipul careia nu se putea citi nimic, iar ochii-I devenira la fel de impasibili ca si restul fetei. Parul ei de mahon ii cadea in valuri pe umeri, atarnandu-I greu pana la solduri, contrastand perfect cu pielea ei, acum mai palida ca oricand. O pelerine alba ii infasura corpul, ascunzandu-I mainile, iar gluga fiindu-I cazuta pe spate, fiind parca ascunsa de parul ei. Buzele ei rosii erau curbate intr-un zambet de gheata, ce nu prevestea nimic bun, dar care, cu toate astea, era atat de irezistibil...Muream sa o ating din nou, sa o tin in brate, sa o sarut…aveam nevoie de ea si nu o mai puteam avea, iar asta doar din vina mea. Nu puteam intelege cum de se intamplase asta, cum putusem sa fac ceea ce facuse. Simteam inca un fel de atractie venind dinspre Cynthia dar era mult mai slaba si am vazut un zambet batjocoritor intinzande-se pe chipul lui Jazz, in timp ce tot ceea ce simteam cum ceea ce venea dinspre blonda se evapora.

Si atunci i-am auzit gandurile pentru prima data cu adevarat. Le citisem de mai multe ori pana acum dar niciodata nu le intelesesem cu adevarat, fusese ca si cum auzeam cuvintele, propozitiile si frazele dar nu le intelegeam, de parca vorbea vreo limba straina mie. Si niciodata nu sesizasem asta, nu contuse. Dar acum le auzeam clar, si le indelegeam. Poseda o putere asemanatoare cu a lui Jazz, exact cum imi spusesera, el si sora mea. Ea ma folosise pe mine, asa cum folosise sip e multi altii. Ultima ei escapade fusese in Italia, atunci cand fusesem in vacanta, si tinta ei fusese…Marcus. O durere imensa mi-a cuprins corpul si inima, facandu-ma sa-mi doresc sa dispar, sa mor, orice, oricum, doar sa se termine odata, sau sa mi-o de ape ea inapoi, sa mai am o a doua sansa…

Cu greu, mi-am dezlipit privirea de la ea si ma-m intors spre Marcus. El avea ochii de un rosu aprins, sangeriu, in care puteam deslusi limpede ura si dorinta de razbunare, alimentate de o durere profunda. Nu-l mai vazusem niciodata intr-o asemenea stare, dar ii stiam povestea si, chiar daca nu-I puteam citi gandurile, din nu stiu ce motiv straniu, puteam intelege ceea ce simtea in aceste clipe. Didimey era moarta de mai bine de o mie de ani dar el o iubise si inca o iubea iar acum se simtea vinovat pentru ca ii tradase amintirea. Si eu m-as fi simtit la fel, ma simteam la fel. Chiar daca Bella traia, eu o abandonasem, o tradasem, chiar dupa ce ea imi spusese mie da. Voia sa se razbune si il intelegeam pentru ca, intr-un fel si eu vroiam, dar nu eram in statre, nu aveam puterea de a facea asta. De fapt, nu ma simteam in stare sa fac nimic.

M-am uitat la ceilalti. In dreapta Bellei se afla o fat ape care nu o mai vazusem pana acum, nici eu, nici altcineva, din cei sapte carora le puteam citi gandurile. Dar Alice stia cine e. Era o fata care o insotea pe Bella. Se pare ca se dadeau surori, si urma sa devina perechea lui Alec, daca nu devenise déjà, pentru ca din cate vedeam el o tinea de mana. Amandoi o priveau incruntati pe Cynthia, dar fata si-a intors privirea spre noi, ceilalti, dupa ce a stutiat-o cu atentie o clipa. S-a uitat la toti, parca identificandu-ne si, cand a ajuns la mine, a stat o lipa, m-a masurat din cap pana in picioare, apoi mi-a aruncat o privire identical cu cea pe care Alice mi-o dedica de ani de zile. Mi-am dat imediat seama ca stia trecutul Bellei. Nu exista niciun alt motiv pentru care ea sa ma priveasca astfel, dat fiind ca nici macar nu ne mai intalnisem. Ea purta o mantie neagra, exact ca Alec, Demetri si Felix. Ultimi doi se aflau in stanga lui Marcus. Demetri parea doar interest si usor amuzat, in timp ce Felix era clar nerabdator si ii arunca priviri urate Bellei, ceea ce ma enervate imediat. Am simtit un val de calm lovindu-ma si l-am vazut pe Jaspar zambindu-mi cu adevarat penutru prima oara de cincizeci si sase de ani. Am incercat sa-I raspund la fel dare ram mult prea distrus pentru a iesi mai mult de o grimasa. Dar fata bruneta mi-a distras atentia cand si-a pus o mana pe umarul Bellei. S-au privit in ochi o clipa iar apoi Bella a tridicat din umeri. Fata a dat din cap, a zambit incurajator si si-a retras mana.

-Buna ziua, Carlisle, rasuna vocea lui Marcus, mai puternica decat o am auzit-o eu vreodata si, din cate am citit in mintea lui Carlisle, nici el nu il mai auzise vorbind asa inainte, iar el il cunostea mult mai bine decat mine. pe chipul Bellei a aparut o expresie ironica si a soptit ceva indeajuns de incet incat noi sa nu putem auzi dar fata a chicotit in timp ce Alec doar a zambit si a dat din cap, parand si el foarte amuzat. De fapt chiar si pe Marcus l-am surprins schitand un zambet slab, dar care a disparut imediat. Demetri si-a dat ochii peste cap, dar fiind evident ca se lupta sa isi ascunda zambetul. Singurul care paru chiar deranjat fu Felix care, ii arunca o alta privire urata si sopti ceva pentru care primi priviri urate de la tot grupul, cu exceptia lui Marcus care doar ridica o spranceana la el, iar acesta isi lasa privirea in jos, parand chiar mai furios, dar necomentand nimic la cel anticul din Volterra, stiind mai mult ca sigur ca asta i-ar putea oferi un bilet dus catre o moarte lunga si dureroasa.

Ignorand cu totul schimbul lor de replici, tatal meu a zambit si l-a salutat inapoi.

-Ei bine, se auzi vocea ca de clopotei a Belei, care-mi trimise fiori in tot corpul, sa trecem direct la subiect, dat fiind ca déjà incepe sa ma calce pe nervi locul asta, fara suparare, adauga la sfarsit privindu-I pe toti cu exceptia mea. Acum ar trebui sa ma aflu intr-un spital, operand pacienti care sunt pe moarte, nu dadacind un copil rasfatat care nu are nici cea mai mica idea cand este bine pentru ea sa se opreasca. Ironia era clara in vocea ei, odata cu o nota de dezgust si ura.

-Vezi cum vorbesti, copilito, riposta vocea ipocritei aceleia. Cine te crezi tu, ha?

La auzul cuvintelor ei si tonului cu care ea ii vorbise, nu mi-am putut opri un marait sa-mi paraseasca buzele. Ea era vinovata pentru ca Bella nu va mai fi niciodata a mea.

S-a uitat la mine parand socata, apoi am simtit cum peste sentimentele mele se alatura unele necunoscute. Fu randul lui Jasper sa scoata un suierat amenintator si am simtit puterea lui alternand cu a ei, intr-un fel de duel ciutat, a carui camp de lupta eram eu.

-Isabella, scumpo, ajuta-l pe baiatul lui Carlisle, intr-un fel, oricum, nu a fost cu adevarat vina lui, si nu merita sa treaca prin asa ceva, chiar daca stiu ca ai suferit.

-Cum vrei, frate- rasuna din nou vocea ei, de data aceasta fiind, desi la fel de frumoasa, ascutita ca un pumnal- dar cred ca stii destul de bine ca mie nu-mi pasa catusi de putin in acest moment de cine este vinovat si cine nu.

O clipa mai tarziu nu am mai simtit deloc apasarea puterii Cynthiei, ci doar calmul emanate de Jazz. Apoi am inceput sa aud gandurile celorlalti vampiri, cu exceptia Bellei. Pe fata o cheama Elisameth, toti ii zic Elle. Ecesta a fost primul lucru pe care l-am aflat din capul lui Alec. El venise aici fara Jane deoarece ea era intr-o alta misiune, iar el trebuia sa aiba grija, in principal de siguranta lui Marcus, desi era sigur ca, cu Bella si acum cu Elle prin preajma, era sigur ca el nu prea va avea ce face. Elisabeth se gandea la cat de mult o ura pe “tarfa aia blonda” si la cat de mult isi dorea sa ma izbeasca de fiecare obstacol solid de pe o raza de un kilometru, ca apoi sa-mi mai rupa si vreo cateva oase, asa, pe post de cadou de “bun gasit”. Am ridicat din umeri nepasator. Putea sa ma si ucida, tot nu mi-ar fi pasat, desi trebuie sa recunosc ca puterea ei era impresionanta. Marcus era nerabdator sa o faca sa sufere, era multumit sa o aiba pe Bella prin preajma pe post de “scut psihic si instrument de tortura” (ceea ce m-a surprins) si era enervat ca nu putea profita si si de darul lui Jane. I se parea o idée buna sa-l aiba pe Alic cu el, in caz ca vreunul dintre noi opunea vreo rezistenta in privinta “sentintei” Cynthiei. Demetri era nerabdator sa termine si nu prea putea crede ca o singura femeie putuse sa faca atatea “stricaciuni”, desi, isi spunea ei, cunoscandu-le pe Jane si Bella, nu ar mai trebui sa fie surprins. (Alta chiestie care m-a surprns: a bagat-o pe Bella in aceeasi oala cu Jane, asa ceva era inimaginabil!) Felix se gandea ca o ura pe Bella si ca o ura si pe noua prietena a Bellei, care-l facuse de ras cand isi demonstrase puterea (amuzanta scena, apropo) si se intreba de ce naiba sa nu ne omoare pe toti chiar acum. Isi spunea ca, daca ar fi fost el la conducere si nu Bella si Marcus, acum misiunea asta era de mult terminate (si noi la fel). Si, bineanteles, ii era prea frica sa le spuna asta.

-Asa, continua Marcus, acum, ca am rezolvat asta, am venit aici pentru ca Cynthia, care a fost data adara din garda in urma unei incalcari a legii, a repetet acea gresala, a vanat pe teritoriul nostru. Acestea fiind spuse, este condamnata. Daca se opune cineva acestei sentinte, va fi considerat o amenintare si va fi executat o data cu ea.

Trebuie sa recunosc ca era un pretext bun desi, dupa cum am aflat din mintea lui, ea nu facuse asta, si totusi, cadavrul exista, asa ca ea nu avea cum sa se apere, decat daca eu spuneam ceva si acum in mod sigur nu aveam de gand sa fac pe bunul samaritean.

Ea incerca se apere, dar nu apuca sa spuna mai mult de o propozitie caci, dupa un schimb de pribiri intre Marcus si Bella, aceasta din urma aparu in fata blondei si, inainte sa reactioneze, Bella ii pusese mainile de-o parte si de alta a fetei ei iar ea a tipat. Parea sa sufere, in timp ce ochii caprui ai Bellei o priveau necrutator. Nu a fost nevoie decat de o clupa ca Cynthy sa cada pa pamand zvarcolintuse si incercand sa scape, disperata, in chinuri. Ma implora in gand sa opresc asta, dar nu m-am clintit. Il implora pe Marcus sa o crute, dar acesta o privea cu un ranjet sadic, satisfacut. Dupa circa un minut, vocea Bellei s-a facut auzita:

-Incerc cu adevarat sa iti ocolesc amintirile, dar ceea ce vad este de neignorat. Ma dezgusti si nu sa traiesti. Mi-a ajuns fluxul de imformatii pe care mi l-ai dat pana peste cap. E timpul sa punem o data si pentru totdeauna capat vietii tale de nimic! Si, cu aceasta ii rupse capul. Se dadu in napoi si Marcus continua ceea ce ea a inceput, in timp ce Demetri o tinea, astfel incat sa nu se zbata prea tare.

Toti cei din echipa care nu mai aveau treaba pareau plictisiti, chiar si Elisabeth care se gandea ca ar fi crezut ca, sa vada pe cineva decapitat, rupt in bucati si apoi ars o va marca pe viata si care, acum, descoperea ca, dat fiind ceea ce stia despre ea, nu prea o facea sa se simta in niciun fel, poate doar umpic trista ca nu i-a zis si ea cateva inainte, si fericita ca se stinsese din viata, pentru ca, in opinia ei (si a mea), dupa ceea ce ii facuse Bellei, si-o merita cu varf si indesat. Singurul nemultumit era Felix care ar fi vrut sa faca el toata treaba si nu-I convenea ca a fost pus sa bata atata drum degeaba. Mi-am amintit ca niciodata nu il considerasem prea intelligent.

Familia mea avea un amalgram de sentimente cu mult mai colorat. Alice era fericita si mi-am dat seama ca asta era ceea ce ascunsese de toti zilele astea si la fel si Jaspar, desi el era mai mult ferici pentru ca Alice era fericita. Rose avea un rambet imens pe fata, gandindu-se ca “Bella ii daduse ce merita blondei aleia siliconate” in timp ce Emm se gandea daca ar putea sa se duca sa-si imbratiseze micuta sora de mult pierduta sau daca nu cumva asta i-ar infuria pe ceilalti membrii ai echipei volturrilor. Esme era trista ca o viata se stinsese, si era usor marcata de faptul ca fiica ei luase parte la asta, si nu stia cum sa se simta in legatura cu faptul ca eu nu mai eram controlat de Cynthia, pentru ca ar fi fost fericita daca eu nu as fi parut atat de trist. Tatal meu revedea in minte ceea ce facuse Bella si ceea ce zisese ea la sfarsit, incercand sa-si dea seama ce fel de putere avea si se intreba daca acum ea va continua ca faca parte din garda volturrilor. Observase ca ochii ei erau ca ai nostril si se gandea ca poate o sa ramana cu noi. Si mai observase si inelul pe care eu il dadusem Bellei atunci cand o cerusem in casatorie, ceea ce eu nu observasem. Asta mi-a dat speranta ca poate in ca ma iubeste si o sa-mi mai dea o sansa, desi stiam ca nu aveam nicio sansa ca asta sa se intample.

Am simtit o picatura aterizand pe umarul meu, apoi inca una si inca una. Cateva clipa mai tarziu, ploua torential.

-Cat de ironic, am auzit vocea Bellei si cand m-am uitat la ea, privea cerul. Era atat de frumoasa, desi nu intelegeam ce vrea sa spuna eram fascinate si indurerat de-o potriva.

-Ce-i? o intreba Elisabeth, moment in care ea isi lua ochii de la cer si o privi pe fata in ochi, apoi spuse, sambint intr-un fel ciudat:

-Ultima dorinte a Cynthiei a fost ca, dupa ce va muri, peste cenusa ei sa ploua.

Toti am privit-o o clipa, apoi rose a ridicat din umeri.

-Suntem in Forks, pentru numele lui Dumnezeu, as fi fost chiar surprinsa sa nu ploua, spuse ea in timp ce-l lua de man ape Emmett. Unii au ridicat din umeri nepasatori, altii doar au dat din cap.

-Ei bine, acum ca ati terminat, a inceput mama mea, incercand sa para cat se poate de amabila, de parca nimic nu s-ar fi intamplat, desi imi dadeam seama ca era destul de tulburata, ati dori sa intrati, pana se opreste ploaia?

Bella a dat sa deschida gura, si eram sigur ca pentru a refuza, dar Marcus fu mai rapid si accepta, spunand, intr-un fel foarte de moda veche, ca ar fi onorati. Au intrat iar singurele care si0au dat jos pelerinele au fost Bella si prietena ei. Bella purta o pereche de pantaloni scurti (fiarte scurti), negri si un tricou stramt, in dungi, alb cu negru, foarte decoltat, iar in picioare avea o pereche de sandale, tot negre, cu toc foarte inalt. Arata incredibil, asta e tot ce puteam spune. Prietena ei purata o pereche de blugi foarte strimti, cu talie joasa si un tricou mulat, portocaliu-oranj, cu cativa nasturasi care-I permiteau sa lase la vedere cat voia, iar ea alesese sa lase un decolteu adanc. Avea parul prins intr-o coada de cal, lasand doua suvite sa-I incadreze fata. Si ea era draguta, dar nu se combara cu Bella, sau nu in ochii mei caci, in mod cert, Alec era impresionat.

Au stat vreo jumatate de ore, timp in care Alice pur si simplu nu se mai despartea de Bella si in care s-au mai schimbat cateva vorbe, apoi ploaia aproape ca inceta asa ca au decis sa plece. Alice si Esme o rugara pe Bella sa mai stea macar umpic, dar acesta le refuza politicos si nu am putut sa nu observ ca nu se implicase cuadevarat in nicio conversatie. Desigur, raspunsese la intrebari, dar nu ca pe vremuri. Jasper simtea dinspre ea valuri de incordare si durere si incerca, fara cine stie ce rezultate, sa o calmeze. Cu mine nu vorbise deloc.

Ea fu ultima care iesi si, dup ace isi puse pelerine alba, ii imbratisa pe toti, chiar sip e Rose, care ii raspunse, umpic surprinsa. Eu eram ultimul si desi speram sa ma trateza la fel, eram sigur ca nu o va face. Ma asteptam sa ma ignore total, asa cum facuse si pana acum dar, cand termia cu restul s-a apromiat si de mine, insa nu m-a strans in brate, ci doar m-a privit.

-Bella… am soptit cu durere. Am dat sa ii spun ca imi pare rau, ca as face orice sa ma ierte, sa ma primeasca inapoi, dar ea mi-a pus un deget pe buze iar eu pur si simplu m-am pierdut. A lasat apoi mana sa cada sub mandie si a scos-o pe cealalta, lasand sa cada ceva circular in buzunarul bligilor mei. Inelul. O durere sfasietoare m-a cuprins. Si-a pus mana pe care pana atunci se odihnise acel inel de logodna pe fata mea si o mangaie usor.

-In momentul acesta, a soptit ea, iar in vocea ei am simtit durerea, se duce dracului si ultima ta minciuna. Ma privi in ochi si ceea ce am vazut m-a infiorat:o durere nespusa, dar si o hotarare de nechintit. Nu vreau sa aud scuzele tale, pentru ca habar nu ai pentru ce-mi ceri sa te iert, habar nu ai cum a fost viata mea in toti acesti ani. Si m-am saturat de promisiuni desarte. Mi-a ajuns. Nu vreau sa mai aud niciun cuvand in plus pentru ca, atunci cand am atins-o pe iubita ta, si accentua cuvintele, am vazut tot ceea ce era de vazut. M-ai inselat si m-ai mintit, iar acum, eu nu sunt dispusa sa te iert.

Simteam ca ma rup in bucati, ca ma prabusesc si ca pur si simplu viata nu mai are sens, ca nu mai merita traita. Stiam ca are dreptate, stiam ca merit asta dar chiar stiind, nu ma facea decat sa ma simt si mai groaznic. Mana mea s-a intins dupa ea fara sa-mi dau seama si i-a atins umarul. Ea s-a oprit, dar nu s-a intors.

-Dar vei putea sa ma ierti candva? am intrebat-o intr-o soapta disperata. Mi-a aruncat o privire cu coada ochiului dar a ramas tacuta pentru cateva secunde care mie mi-au parut o eternitate.

-Poate, zise intr-un final, dar nu acum. Si nu in viitorul apropiat.

Si cu asta aluneca de sub mana mea si iesi pe usa. Nu m-am clintit. Incepu sa alerge impreuna cu ceilalti spre padure si, in cateva clipe se pierdura in desisul ei.

___________________

Deci, de data aceasta am venit cu mult mai repede cu cap urmator. Sper sa va placa si va rog sa comentati. Nu mai e mult si termin acest fic(epilog si, probabil inca un capitol).

Imi cer scuze pentru eventoalele greseli! 

Astept parerile voastre!Kisses:*:*:*

Capitolul 12: Misiune

Capitolul 12: Misiune
Alice POV:
Ei bine, idiotu` de Edward tocmai s-a intors din “vacanta” lui impreuna cu tarfa aia. Nu pot sa cred ca e atat de prost. Ceea ce a facut ea cand au fost pe plajele din Italia nu a fost catusi de putin sa stea la soare sau sa inoate ( bine, le-a facut si p-astea dar ma rog, nu asta-i idea), nu, ea s-a dus si s-a jucat cu mintea lui Marcus, iar apoi a plecat. Iar Edward care, dupa cum am spus, este un prost, a crezut cand ea i-a spus ca sa intalnit cu niste nomazi, vechi prieteni. Si cand te candesti ca mai e si telepat!
Ne-am decis sa ne intoarcem definitive (urmatorii patru ani, sa zicem) in Forks. Edwatd a mai trecut odata p-aici, a stat cateva zile, si-a plans de mila si s-a intors. Mi-am dat ochii peste cap, am oftat si m-am oprit din alergat. Jasper s-a oprit in langa mine, un minut mai tarziu.
-Hei! a zis si mi-a zambit. Nautati?
Am dat sa-i raspund dar n-am mai apucat. O alta viziune imi aparu atunci in minte. Ochii mi s-au marit pentru o clipa, apoi pe fata mi se intinse un zambet rece, de o satisfactie morbida. I-am povestit lui Jasper ce am vazut, apoi am plecat impreuna inapoi spre casa. De cat timp astept sa se intample asta?

Bella POV:
Limuzina ne-a dus, pe mine si pe Elle pana la una dintre intrarile fortaretei subterane din Volterra. Acolo ne astepta Alec. Ne-am imbratisat usor, am schimbat cateva replici amicable, i-am prezentat-o pe Elisabeth (care apropo, se holba la el ca tampita) si am intrat, urmata de cei doi care inca se priveau. Aveam un presentiment in legatura cu asta si am zambit. Asta va fi interesant.
Am intrat in sala tronului si m-am inclinat in fata celor trei conducatori. Am aruncat o privire in jur si intr-o clipa mi-am putut da seama ca ceva nu era in regula deloc dar m-am decis sa-i las pe ei sa imi zica. Le-am prezentat-o pe colega mea care statea langa Alec, iar cand Marcus s-a uitat in directia lor am putut vedea cum surpriza i se intiparea pentru o secunda pe chip, apoi ii intinse mana lui Aro, care i-o atinse o clipa. I-a soptit si lui Caius ceea ce am banuit a fi raportul despre ceea ce vazuse Marcus. Caius si-a dat exasperat ochii peste cap.
Cei trei au salutat-o, in stilul lor caracteristic: Aro cu un entuziasm neepuizat, Caius cu un usor dispret dezinteresat, iar Marcus plictisit. Apoi, acesta din urma se ridica, ceea ce era neasteptat, si veni la mine dandu-mi mana. I-am prins-o surprinsa si i-am strans-o. Oare voia sa…?
-Fa-o! a spus calm. Vreau sa vezi.
-O sa doara, Marcus, am spus in chip de avertisment si mi-am lasat ce-a de-a doua capacitate sa ii fure o parte din puterea si fiinta lui. Am facut-o totusi bland, nevrand sa-l ranesc, insa l-am auzit gemand. Am dat sa-i dau drumul dar m-a strans mai tare. Simteam cum ma umplu de energia si viata lui, de amintirile si sentimentele care-l bantuiau. M-am crispat usor si am inceput sa ma uit mai atent la ceea ce vedeam, la viata lui.
Didimey. Fericire si iubirea, speranta si dorul nesfarsit pe care le simtea doar pentru ea. Amintiri din alte timpuri imi invadara minte, baluri urmate de nopti nesfarsite, de neuitat, care parura sa dureze totusi doar o clipa; zile in care se plimbau impreuna pe plaja unei insule pustii. O nunta. Nunta lor. Planuri si vise. Dorinta de a parasi Volterra si apoi vestea mortii ei. Durerea care a urmat m-a cutremurat si m-a facut sa ma interb cum rezistase, cum inca rezista.
Au urmat ani despre care aproape ca nu-si dadea seama c-au trecut, am sarit peste toati fara ca macar sa ma obosesc sa privesc. Trecusera doar cateva secunde dar era déjà prea mult. El suferea cumplit din cauza atingerii mele, trebuia sa ma grabesc, si nu doar pentru el, ci pentru mine. Nu voiam atitudinea lui, sentimentelele lui, viata lui.
Dar m-am oprit la ceva ce mi-a atras atentia. Se intampla cam acum o luna cred. Era el si… Cynthia. Am inchis ochii desi déjà nu mai vedeam sala tronului si decoratiunile superbe, in stil renascentist. Totusi l-am auzit gemand de durerea pe care i-o provoca simpla mea atingere. S-a clatinat si a cazut in genunchi. M-am lasat si eu sa cad, dasi nu era cu adevarat nevoie.
O noapte petrecuta cu ea. Mai multe. Didimey aproape ca disparuse din gandurile sale atunci cand blonda aparuse. Nu era mereu si, atunci cand lipsea, Mey se intorcea si imi dadeam seama ca Marcus pur si simplu nu-si dadea seama de ce facea ceea ce facea. Si regreata. Se ura pe sine si se invinovatea. Dar toate aste se duceau cand Cynty se intorcea.
Am tresarit. Mirosul pe care ea il aducea cu sine in amintirile lui Marcus era inconfundabil. Mirosea exact ca inelul meu. Edward. Ea fusese cu amandoi. Lui marcus ii spusese ca calatorea cu un amic. El nu Comentase. Nu simtise numic in legatura ca asta. Evident, ea il controlase. Apoi, o luna mai tarziu, please. Furia si durerea si dorinta de razbunare umplusera pana la refuz intreaga lui fiinta. M-am cutremurat. Fusese destul.
Mi-am retras mana si am deschis ochii. In jurul meu , fire caudate legau vampirii intre ei cu intensitati diferite in functie de rlatiile pe care le aveau. Am clipit. Erau prea multe. M-am concentrate sa le fac sa dispara. Am incercat sa arunc surplusul de poutere pe care el mi-l daduse.
L-am vazut ridicandu-se si i-am urmat exemplul. A fost o clipa de tacere marmantala. Toti cei care erau de fata se uitau curiosi si asteptau. Creerul meu refuza practice sa accepte ceea ce tocmai vazuse in mintea lui. Dar nu luasem doar amintiri. M-am incruntat. Era si o parte din personalitatea si sentimentele lui si trebuia sa scap de ele. Oh, Doamne. Cat de mult luasem de fapt? Nu cred ca a fost mai mult de un minut. Ei, asta insemna cam o ora pana sa revin complet la personalitatea mea.
-Deci, sa inteleg ca aveti degand sa o pedepsiti, asa-i? am intrebat calma si calculate, straduindu-ma sa arunc personalitatea lui Marcus cat mai departe. Nu ca era prea complicat, am avut parte de personalitati cu mult mai puternice cu care sa ma lupt, cum ar fi cea a lui Aro.
-Nu este prima data cand incalca regulile, dar in mod cert, acum este cel mai grav, se auzi vocea calma a lui Aro. Ma tem ca nu putem ierta asemenea abateri.
M-am luptat sa nu-mi dau exasperata ochii peste cap. Nu era o crima capitala ceea ce facuse ea, desi in mod cert nu ma deranja ca aveau de gand sa o omoare. Totusi, puteau in mod cert sa-I dea foc si fara sa ma cheme pe mine tocmai din Insula Ellesmere pana aici.
-Ne gandeam ca, dat fiind ca puterile ei nu te afecteaza, sa te duci impreuna cu Marcus, Demetri, Felix si Alec, dupa ea si, daca vrei, sa ajuti la moartea ei, a continuat el.
O, de le era frica sa se duca dupa tarfa. Si aveau nevoie de multa putere pentru a-l proteja pe Marcus. El isi dorea sa intreprinda razbunarea cu propriile maine, imi amintesc ca vazusem asta in mintea lui. Si il trimiteau pe un incompetent ca Felix in echipa, fara nicio putere speciala sau creer in aceasta misiune, dar o lasau pe sora lui Alec pe dinafara?
M-am uitat in jur pentru prima data cu atentie, sa vad cine erau spectatorii. Renata statea in spatele lui Aro, ca o umbra, cu mantia neagra acoperind-o intr-u totul, cu gluga trasa peste fata. In dreapta, destul de aproape de tronul lui Caius (saracuta) statea Chelsea. In stanga, sprijuniti de perete, destul de aproape de mine stateau Alec si Elly. Am tras cu ochiul in spatele meu. La o distant respectapila stateau Dimitri si Felix. Nici urma de Jane. Asta era destul de ciudat, in general, cand veneau musafiri ea se afla aici. Desigur, se putea sa plece la vanatoare cu Heidi, sau in vreo misiune dar ma asteptam sa o foloseasca pe post de aparat de tortura portabil. I-am intrebat unde e, iar caiu mi-a raspuns intro doara ca e undeva in Alpi, cu Rian, intr-o misiune.
M-am strambat mental. Rian era un vampir batran, posac si foarte… inventiv. Ma intreb ce a facut respectivul vampir de merita o asemenea moarte prin tortura. Nu, de fapt, chiar nu vreau sa stiu.
-Cand ar trebui sa plecam? am intrebat scurt.
-In noaptea asta, imi raspunse Marcus care, intre timp, se asezase pe tronul sau.
Am aprobat scurt din cap si ma pregateam sa-mi iau la revedere cand mi-am dat seama ca nu prea stiam ce sa fac cu Elle. Am privit-o. Ii soptea ceva foarte incet lui Alec. Mi-a ptrins prvirea si mi-a zambit.
-Prietena Isabellei este scut fizic si poseda calitati telechinetice, rasuna vocea brunetului. Cred ca ne-ar fi de ajutor sa o avem cu noi. Niciodata nu este destula protectie, nu-I asa?
-Serios, micuto? rasuna vocea incantata a lui Aro in intreaga camera. Vrei sa-mi faci o-demonstratie, te rog?
-Bineinteles, raspunse si zambi. Cateva secunde mai tarziu Felix levita la vreo cinci metri de pamant, cu o expresie de furie pura intiparita pe chip, zbatandu-se disperat sa scape de efectele puterii ei. Eu i-am zambit sarcastic.
-Minunat! canta entuziasmat Aro. Excepent!
Se ridica de pe scaunul lui si veni langa ea intinzandu-I mana. Ea i-o lua fara ezitare. O clipa mai tarziu ii dadu drumul iar Felix ateriza pe marmura neagra cu o bufnitura surda. Abia mi-am retinut zambetul care ameninta sa mi se intinda pe toata fata.
-Fratilor, ce parere aveti?
Cei doi venire si ei si fiecare apuca cate o mana. Se spatuira timp de un minut si apoi Aro ne anunta ca va veni si ea cu noi. Oftatul exasperat care urma acest anunt, venit din partea lui Caius, ma facu sa inteleg ca el nu o placea pe Elisabeth mai mult de cat ma placea pe mine.
Dupa asta eu si Elly am plecat sa ne pregatim. Misiunea asta va fi de departe cea mai amuzanta pe care am avut-o. Doar fa sa nu ma intalnesc cu ei! 
_____________________________
Ei, dupa inca vreo doua luni (scuze), am venit cu inca un capitol. Sper sa va placa si imi cer scuze pentru eventualele greseli. Va multumesc pentru comentarii si sper sa le lasati in continuare pentru ca acestea imi ridica moralul de fiecare data cand le citesc.:)
Va pup si sper ca aveti o vacanta placuta! Kisses&Hugs!
PS: Scuze pentru lungile mele pauze! Sa nu credeti ca ma las sau ceva de genu...sunt doar greu de motivat :D