Epilog

Epilog:

                Ani dupa ani, am pierdut pur si simplu sirul si, oricum, am ajuns sa ma intreb daca asta chiar conta. In lumea in care traiesc eu, timpul este unul dintre cele mai lipsite de importanta lucruri. Ce inseamna pentru un nemuritor un an in plus sau in minus, zece, o suta sau o mie? Timpul este important doar pentru oameni, cu vieti atat de scurte, dar nu si pentru mine.

                Torusi, unii mai tin inca socoteala. Cei foarte batrani chiar si printer cei batrani, continua sa numere cu rigurozitate anii, avand grija ca noi, toti ceilalti, sa stim ca ei sunt superiori. Sau poate ca sunt eu prea dura, poate ca singuratatea si izolarea au ajuns sa imi influenteze felul de a fi. Poate ca ceea ce fac  ei este normal, iar eu sunt prea ciudata, incapabila sa ma adaptez in aceasta lume asa cum am fost incapabila sa ma adaptez si inainte, pe cand eram si eu o muritoare.

                Ma aflu din nou in uriasa mea camera din Volterra, pregatindu-ma pentru balul festiv ce urma sa celebreze cea de-a doua mii cinci sute-a aniversare a lui Caius care, sunt gata sa pariez ca nu este mai fericit decat mine cu ocazia acestui eveniment, nu ca nu ar fi multumit de varsta pe care o are, doar ca nu pre ail vad eu facand comversatie de dragul comversatiei cu fiecare vampir din incapere. Probabil ca nici nu o va face. Probabil ca va schimba cateva cuvinte politicoase cu mine pentru ca nu are de ales, sunt destul de tanara pentru un vampir dar am destula greutate in aveasta lume, poate cateva replici politicoase cu capeteniile catorva clanuri mai importante, poate si cu cateva garzi care s-au dovedit mai “vretnice” si cam atat. O sa fie si un “ospat” de la care voi lipsi, avand grija sa fiu cat mai politicoasa atuci cand ma retrag si poate niste muzica, daca Elisabeth a reusit sa-si creeze o influenta destul de mare incat sa-I convinga ca asta ar destinde putin atmosfera. Se vor face cadouri dintre cele mai alese si complimente peste complimente, toate false si de dragul de a fi facute, pana cand o sa mi se faca greata, ceea ce, credeti-ma pe cuvand, inseamna chiar foarte mult, in cazul unui vampir.

                Mi-am pus o rochie bleo-violet, mulata, decoltata in V, din satin, pe care am asortat-o cu o pereche de pantofi cu toc cui, de aceeasi culoare si de o geanta plic. M-am uitat in oglinda, am afisat un zambet fals, stralucitor si plin de incredere, apoi m-am indreptat spre sala tronului, insfacand pe drum cadoul pentru Caius. Acolo era destul de multa lume, vampiri, vreau sa spun, incat sa ma faca sa nu ma simt in largul meu. Detest cand suntem pusi la gramada astfel, e atat de lipsit de intimidate. Fiecare stie absolute orice miscare faci, toata lumea din jurul tau aude tot ce spui, unii aud chiar si ce gandesti, nu ca ar avea vreo sansa in cazul meu, dar chiar si asa. Nu pot intelege placerea unora de a fi in central atentiei.

                Ii cunosteam pe foarte multi dintre cei prezenti dar aveam strania senzatie ca ei toti ca cunosc pe mine, ceea ce probabil ca e si adevarat. Oricum, singurele personae pe care creerul meu le-a perceput in momentul in care am intrat in imensa sala au fost cei din familia Cullen, inspecial unul dintre ei. Sperasem sa nu fie aici, ceea ce, in mod evident a fost o prostie pentru ca era imposibila ca Aro sa nu-si invite “vechii prieteni” la acest bal.

                Imi amintesc cand i-am vazut ultima data… cand am ucis-o pe Cynthia. Mi-as fi dorit sa raman, mi-as fi dorit sa pot uita cat de mult ma ranise El, in mod special. Cand am plecat, am vazut in ochii lui atat de multa durere, atat de multa vina. M-a rugat sa raman dar stiam ca nu as fi putut fi fericita, nu cu acele amintiri atat de vii inca. Desigur ca fiind vampir aveam sa-mi amintesc mereu cu o teribila claritate tot ceea ce am indurate, toti acei ani care m-au torturat, dar cu timpul aveam sa invat sa uit si, poate intr-o zi, voi avea puterea sa trec cu vederea toate acele clipe si sa iert. Ma intreb doar cand va veni acea zi si daca intradevar viata merita traita?

                Nu m-am apropiat de ei ci m-am indreptat direct spre cei trei suverani, la fel ca ultima data cand am fost aici, umana, nebagand in seama pe nimeni si nimic. Diferenta era ca acum imi puteam tine in frau sentimentele si nu mai eram cina. M-am inclinat si i-am intis lui Caius pachetul plat, frumos impachietat si l-am imbratisat, iar el fu nevoit sa-mi raspunda la fel de dragul aparentelor. Nici unul dintre noi nu se da in vant dupa imbratisari, dar presupun ca o data le cateva secole se poate face cate un sacrificiu.

                I-am salutat si pe ceilalti doi, am schimbat cateva vorbe si apoi m-am amestecat prin multime.

                -Hei, se auzi vocea entuziasma a Elisabethei, nu te-am mai vazut de secole! Aproape. Ea chicoti iar eu am zambit. Imi faceam griji ca n-o sa vii!

                -Nici daca-as fi vrut, n-as fi putut rata ziua de “nastere” a lui Caius. Ceea ce era, in mod cert, foarte aproape de adevar. Nu cred sa cunosc pe cineva destul de nebun incat sa respinga o invitatie venita din partea volturilor.

                Elle si-a dat ochii peste cap, a dat sa mai spuna ceva dar iubitul ei, Alec si-a facut aparitia si a sarutat-o inainte ca ea sa apuce sa articuleze vreun cuvand. Am mai schimbat cateva vorbe, am vazut-o pe Jane intr-un colt, privindu-ma cu venin si am banuit ca nu prea ii comvine cine e iubita fratelui sau. Am salutat-o oricum din cap iar ea mi-araspuns rigida, in acelasi fel.

                M-am indreptat spre un scaun asezat la un fel de bar, ceea ce este o reala modernizare pe aici dar m-am intors imediat ce am simtit pe cineva aparand in spatele meu.  Am fost luata prin surprindere de o imbratisare sufocanta din partea lui Alice. Cateva clipe nu prea am stiut cum sa reactionez, dupa ce nu ne mai vazusem de atat de mult timp, nu stiam ce ar trebui sa fac, totusi, m-am decis sa ii raspund. La urma urmei, ea imi fusese cea mai apropiata prietena pe cand eram umana si nu voiam sa o ranesc. Si, desigur, fara sa pot sa o recunosc cu adevarat nici macar fata de mine, speram ca acele vremuri sa se intoarca, sa putem fi din nou ca doua surori. Dar asta ar fi insemnat atat de multe lucruri, ar fi insemat ca eu si Edward sa putem fi din nou impreuna, si aveam atat de multe indoieli, ar fi insemnat ca eu sa fac parte din nou din familia lor.

                -Hei, mi-a spus zambind fericita. In curand vine timpul sa parasim sala balului. Stii, cred ca asta va fi cea mai buna petrecere la care am fost vreodata. Si in mod cert va fi cea mai tare la care ai fost tu!

                Stiam ca in curand urma sa trebuiasca sa ies de aici, urmau sa se ia primele “gustari” iar eu nu eram prea entuziasmata de aceasta idée, dar n-aveam nici cea mai vaga idée despre ceea ce voia sa spuna despre bal. Nu am fost eu la prea multe petreceri, dar asta era sigur cea mai plictisitoare dintre toare. Nu ca mi-ar pasa prea mult. Totusi, cand Alice face astfel de afirmatii in mod cert stie ce spune. Am invatat din experienta proprie ca e mai bines a fac ce spune si sa nu pun intrebari. Desiguri, mai face si greseli dar foarte rar, iar acum parea chiar foarte sigura pe sine.

                -M…si de ce crezi asta? am intrebat-o incercand sa par relexata. As fi vrut totusi un indiciu in legatura toata chiestia asta, la urma urmei, acum, daca tot imi aruncase asta in fata, chiar as fi vrut sa am si eu o idée in legatura cu ceea ce ar trebui sa ma astept sa mi se intample. Totusi, tipic ei, doar imi zambi si imi spuse sa “am incredere in ea”, apoi pleca, nu inainte de a ma imbratisa din nou si a ma saruta pe obraz.

                Vreo cinci minute mai tarziu am auzit o usoara larma in afara incaperii in care ma aflam si m-am indreptat spre iesire, stiind bine ca Haidi tocmai urma sa-si faca aparitia impreuna cu “gustarile”. M-am decis sa merg in gradinile interioara, care inca purtau amprenta lui Didimey. Erau tot felul de plante, unele inflorind ziua , altele noaptea, aranjate in diverse modele complicate, cu extrem de mult bun gust si eleganta, ceea ce se potrivea perfect cu tot ceea ce stiam eu despre felul ei de a fi.

                M-am asezat linistita in fata unui aranjament complicat avand la baza o combinative de trandafiri alb si rosii. Am stat asa o perioada, gandindu-ma ca intotdeauna la trecut, intrebandu-ma pentru a mia oara daca nu ar fi fost mai convenabil sa mor atunci, apoi am auzit un fosnet. M-am incordat asteptand sa vad cine e, aproape sigura fiind ca Alice are ceva de-aface cu asta, si gandindu-ma ca o sa o vad din clipa in clipa deoarece starea ei de euforie nu avea niciun sens daca te gandesti cat de mult detesta ea tot ceea ce stiam ca urma sa se intampla cu acei oameni nevinovati.

 Totusi, in fata mea nu aparu silueta micuta a vechii mele prietene ci o silueta zvelta, eleganta si impunatoare a unui barbat. Nu mi-a trebuit mai mult de o clipa s ail recunosc. Si cum as fi putut vreodata uita ochii aceia de aur toput in care acum puteam citi atat de multe sentimente… tristete, melancolie, dor, iubire si speranta, amestecate toate cu o imensa vinovatie. M-am cutremurat nestiind ce ar trbui sa fac acum.

 In acelasi timp mi-as fi dorit sa ii sar in brate, sa ii spun cat de mult ii iubesc si cat de mult mi-a lipsit si sa ii spun cat de mult il urasc pentru ceea ce mi-a facut, pentru cat de mult am suferit din cauza lui. Insa nu am apucat sa fac nici unul dintre aceste lucruri pentru ca el s-a aplecat si a smuls unul dintre bobocii abia infloti de trandafiri rodii si mi l-a intins, ingenunchiand in fata mea. Nu ma asteptam la asta. Defapt habar nu am la ce ma asteptam sau daca ma asteptam la ceva, dar cert e ca m-a surprins si am intins mana sa apuc acel boboc din reflecx. El isi fixa privirea pe fata mea, avand grija sa avem contact vizual, exact ca atunci cand ne intorsesem exact din acest loc, du pace el increase sa se sinucida.

-Nu stiu cum ar trebui sa incep, nu stiu cum as putea repara tot ceea ce am facut. As putea spune ca nu a fost vina mea, ca am fost manipulat si controlat de o putere supranaturala careia nu m-am putut impotrivi, dar adevarul e ca nu ar fi decat o scuza. Ar fi trebuilt sa lupt mai mult, sa ii ascult pe ceilalti, sa vin dupa tine, nu sa astept sa ne intalnim asa cum am facut-o atunci. Si nu pot sa cred ca am fost atat de prost. Dar vreau sa stii ca te iubesc.

Am tresarit puternic si am simtit un suspin oprindu-mi-se in gat. Dar de unde sa stiu daca vorbea serios, el ma mai inlocuise o data, si ma mai parasise si in trecut. Aveam indoieli fata de tot ceea ce spunea si mi-am dat seama ca si el a observat. Expresia lui era una de durere pura si parea sa nu fie in stare sa continue, dar pana la urma inghiti in sec, si continua:

-Ti-am spus candva ca nu as putea trai fara tine… dar am trait, chiar daca undeva, in adancul meu, stiam ca traiesc o minciuna, am continuat sa o fac. I-am abandonat pe toti in acei ani si i-am ranit. Si, la fel ca si tine, nu mertau asta. Eu nu va merit, nu sunt destul de bun pentru ei, sau pentru tine.

-Acum, dupa ce am trait atat si am analizat totul de sute si mii de ori, si m-am gandit la toate posibilitatile, m-am gandit cum as fi putut face, spre exemplu, cu Jake, pentru a nu-l rani si totusi a pleca, pentru ca stiam ca nu puteam fi cu amandoi iar eu te alesesem pe tine. Si stii la ce concluzie am ajuns?

El nu raspunse, doar ma privea si asculta tot ceea ce spuneam de parca de aceste cuvinte depindea intregul univers. Eu am continuat, inghitindu-mi cu greu nodul care mi se pusese in gat:

-I-as fi spus exact ceea ce mi-ai spus tu de atatea ori: ca eu nu sunt destul de buna pentru el si nu as superta sa-I irosesc viata in acest fel. Asta i-as fi spus.

A tresarit, si am putut auzi un fel  de suspun inabusit. Toata acea durere pe care o vedeam in ochii lui ma sfasia si pe mine cu aceeas intensitate dar pur si simplu nu aveam curajul sa-I mai dau inca o sansa.

-Tot ceea ce vreau este sa stii ca te iubesc, si ca te voi iubi mereu.

-Chiar daca acum iti voi spune nu? l-am intrebat in soapta, privindu-l cu atentie pentru a incerca sa-mi dau seama cat de serios vorbeste. A scos o cutiuta din buzunarul interior al sacoului lui de firama pe care stiam fara sa am nevoie de vreun ajutor ca i-l cumparase Alice special pentru aceasta ocazie. Era neagra, din catifea, iar cand a deschis-o am recunoscut pe loc indelul de logodna. Inelul meu de logodna.

-Indiferent de ceea ce imi vei raspunde azi, sau oricand altcandva, as vrea sa pastrezi acest inel. Fara vreo promisiune, nu vreau decat sa stiu ca il ai, pentru ca la tine este locul lui.

Vorbea serios. Am putut vedea ca nu exista nimic pe lumea asta in care sa creada mai mult decat in ceea ce spusese in seara asta. Si stiam ca nu il puteam invinovati pentru tot ceea ce se intamplase cu Cynthia insa  nu stiam daca puteam cu adevarat sa trec peste tot ceea ce se intamplase. Dar in momentul in care mana lui a atins-o pe a mea si am simtit din nou acea lectricitate, m-am simtit cu adevarat intreaga dupa atat de mult timp. Mi-a strecurat inelul pe deget iar eu l-am simtit ca pe ceva ce s-a intors la locul lui firesc, ca si cum n-ar fi trebuit vreodata sa plece de pe degetul meu. Nu si-a retras mana imediat iar eu am strans-o mai tare.

Mi-am spus ca nimic nu putea fi mai rau decat ceea ce am trait pana acum si ca, oricum, nu mai am nimic de pierdut si l-am tras mai aproape, alunecand sub el, i-am cuprins fata in maini si l-am sarutat. Ne-am cutremurat amandoi de placerea atat de ma mare, atat fizica cat si psihica si el mi-a raspuns fara ezitate.

Narator POV:

La inceput a fost doar un sarut incet , usor ca atingerea unui fulg, tandru si plin de iubire, insa odata cu fiecare secunda care trecea acea tensiune electrica dintre ei devenea tot mai puternica, desi acea iubire si tandrete ramanea, ea era acompaniata de dorinta.

Pentru ea, era prima data, pentru el, doar aceasta data conta cu adevarat, restul erau mingiuni, le regret. Daca ar fi putut da timpul inapoi stia ca ar fi murit, mai bine decat sa se lase inselat de blonda a carei nume nu voia nici sa il gandeasca.

Incet, hainele disparura si tot ceea ce mai conta erau doar ei, in acea gradina, fara sa-si mai faca griji pentru nimeni si nimic. Si in acel moment magic, ea stiu raspunsurile la cele doua intrebari care o macinasera atat de mult timp. Da, da acum stia sigur ca putea sa mearga mai departe, dand uitarii toate aceste amintiri pe care le stransese de atat de mult timp, toata durerea si ura pe care le simtise in toti acesti ani si stiu ca putea ierta. Si, deasemenea, in acea clipa stiu ca merita, viata chiar merita traita. Si isi lasa capul sa se odihneasca pe pieptul lui, inchizand ochii, desi nu putea dormi, doar bucuransu-se pentru faptul ca erau impreuna din nou.

Iar el, el era, insfarsi, fericit dupa atat de mult timp in care nu stiuse cu adevarat ce insemna fericirea. O stranse mai tare la pieptul lui, si o privi cu o adoratie pagana, de parca nimic altceva pe lume nu ar fi contat mai mult decat ea. Si, pentru el, chiar nu exista nimic pe lume care sa conteze mai mult. Spre deosebire de ea, nu inchise ochii. Pentru ca nu voia sa se opreasca din a privi ingerul pe care il avea in brate.

Si multumi in gand pentru acea a treia sansa, jurand, totodata, ca nu o va irosi, ca va fi destul de bun pentru ea.

_______________________
 Ei bine, cred sper ca v-a placut acest fic si ca imi veti scuza totodata si multele intarzieri. Acesta a fost primul meu fic si as vrea sa imi spuneti parerile voastre.
Desi in acest moment scriu la un alt fic, nu sunt sigura ca il voi face mafar la fel de lung ca pe acesta si ma gandeam ca as putea incepe ceva original. Ce parere aveti?
Oricum, va multumesc ca ati citit ceea ce am scris si ca unii dintre voi ai si comentat. Asta a insemnat foarte mult pentru mine! Si acum, la sfarsit, sper ca va placut sa il cititi la fel de mult ca mie sa il scriu.:)
Va pup:*:x:*

Anunt

Dat fiind ca fic-ul "Viata merita traita" se apropie cu pasi repezi de sfarsit, am decis sa incep un nou fic. De data aceasta, personajele vor fi cele creeate de Lisa Jane Smith. Ficul va continua primul sezon al serialului. De aici nu lipsesc tradarea, iubirea, ura si jocurile mortale. Fara reguli! Fic-ul se numeste I Will Survive. Primul capitol il puteti gasi aici

Capitolul 13: Ultima minciuna

Capitolul 13: Ultima minciuna

Edward POV:

Sora mea si iubitul ei erau mai ciudati decat de obicei cand erau in preajma mea si, din cate am citit in gandurile celorlalti, de ieri se purtau ciudat si cand nu eram eu prin preajma. Jazz, in preajma mea, traducea cu indarjire opere de Shakespeare in latina si greaca, iar Alice s-a pus pe invatat japoneza! Amandoi ma ignorau complet, ceea ce, in fapt, nu era cine stie ce nautate, dar parusera foarte nerabdatori si, uneori o surprindeam pe sora mea privind-o cu un suras sadic pe Cynthia. Nu-mi puteam da seama de intentiile ei, totusi, stiam ca nu i-ar face rau deoarece Esme si Carlisle i-au interzis, iar ea ii iubeste prea mult pentru a-I rani sau a le nesocoti intr-atat cuvantul intreatat incat ucida. M-am strambat. Dintre toti, doar eu o facusem, eu fusesem singurul care ii dezamagise vreodata cu adevarat. Eu plecasem de capul meu si ma transformasem intr-un criminal, eu o paresisem pe Bella, care era pentru ei ca o fiica, o facusem sa sufere, o inselasem, ii luasem tot. Din cauza mea, atat ea cat si Alice erau sa moara de mana Volturilor. Imi era scarba de mine.

Acum eram din nou in poiana, din nou singur, fara influenta ciudata a Cynthiei. Mai fusesem aici o singura data in tot acesti ani dar acum am venit cu totii in Forks cu gandul de a ne “stabili”. Totusi, asta nu era ceva care sa ma faca sa ma simt bine in mod special, ba din contra, rascolea amintiri de o frumusete dureroasa care-mi spuneau atat de clar ca pierdusem totul, ca nu aveam sa mai fiu niciodata la fel de fericit si ca aruncasem totul la gunoi ca un tampit. Nu o meritasem niciodata iar acum nu o mai aveam. Si deandata ce ma voi intoarce, voi uita oricum.

As fi putut sa ma intorc chiar acum. Stiu ca Cynty e acolo, enervand pe toata lumea, purtandu-se absolute inacceptabil, stiu ca fiind in preajma ei ma voi simti mai bine dar in momentul acesta inca nu pot. Poate ca sunt masochist dar, in adancul meu, simt ca e o minciuna si, intr-un fel, oricum, de cand am ajuns in orasul asta, nici macar ea nu mai are efect. Nepasarea totala pur si simplu nu mai vrea sa apara. In mod inexplicabil, desi inca ii ignor in mare parte pe ceilalti, undeva, adanc ascuns in mine, simt, simt dorul si durerea si neputinta rozandu-ma.

Am intors capul si un nou suspin imi aluneca printer buze. Intinsa langa mine, stand intr-un cot si privindu-ma prin cea mai frumoasa perechie de ochi caprui pe care am intalnit-o vreodata, statea Bella, zambindu-mi cu dragoste. Am intins o mana spre ea, cu gandul de a-I atinge inca o data pielea fina, catifelata…parul matasos…dar a disparut, ca de fiecare data. O vedeam, o simteam langa mine dar ea nu era aici, si singurul vinovat eram eu.

Nemaisupartand, m-am ridicat si m-am indreptat sprea casa. Daca as mai stat inca putin probabil ca as fi pornit in cautarea ei si nu-mi puteam permite una ca asta. Nu aveam dreptul sa-I fac ei asa ceva, sa o fac sa sufere din nou. Nu meritam ca ea sa ma priveasca macar.

Pana sa-mi dau seama, eram déjà in curtea din spate. Aveam de gand sa sar pe geamul care dadea in camera mea dar m-am oprit in ultima clipa. Erau mirosuri noi in jur. Aveam oaspeti si erau categoric vampiri. Am cautat in jur mintile celor prezenti. Poate ca plecasera déjà.

Nu erau decat sapte minti pe care le puteam detecta, cele ale familiei mile si a Cynthiei. M-am oprit la Emmett si am ascultat cu atentie, uitandu-ma in acelasi timp si la imaginile pe care creerul lui le percepea.

Se gandea la Bella si o vedea. Dar nu era asa cum ma obisnuisem, umana. Ea era ca in gandurile lui Alice. Si era aici.

Socul m-a paralizat pentru o clipa, impiedicandu-ma sa gandesc corect. Nu puteam credeasta asa ca m-am decis sa ma uit si la Carlisle. Daca cumva fratii mei faceau vreun fel de gluma proasta eram sigur ca nu ar fi participat si el.

Spre deosebire de Emmett, care se gandea la faptul ca Bella este aici si care era prea ocupat sa fie fericit ca s-ar putea sa-si fi recuperate surioara, tatal meu avea o priveliste de ansamblu care nu m-a incantat in mod deosebit. Am alergat pana in fata si, pentru o clipa, toti si-au indreptat atentia asupra mea.

Bella se afla in fata, alaturi de Marcus din Volterra. Nici unul dintre ei nu zambea. Ea, calma, rece, parea neinduplecata, exact cum o vazusem in tot acest timp in viziunile surorii mele. Imi sustinu privirea pentru o singura clipa in care am putut vedea atat de clar durerea, suferinta pe care i-o provocasem, si furia, o furie necrutatoare. Si totusi, ochii eu erau precum topazul, ca aurul topit si, desi nu mai erau de acelasi ciocolatiu caprui ca pe vremuri, ei nu isi pierdusera niciun pic din adancimea in care ma pierdeam atat de des candva…

Se uita o clipa si la Cynthia, ce se afla undeva in stanga mea, iar expresia chipului ei se schimba intr-una de mila, dar totul dura doar o clipa, caci apoi chipul ei redeveni impasibil, de marmura, o sculptura a unei zeite, pe chipul careia nu se putea citi nimic, iar ochii-I devenira la fel de impasibili ca si restul fetei. Parul ei de mahon ii cadea in valuri pe umeri, atarnandu-I greu pana la solduri, contrastand perfect cu pielea ei, acum mai palida ca oricand. O pelerine alba ii infasura corpul, ascunzandu-I mainile, iar gluga fiindu-I cazuta pe spate, fiind parca ascunsa de parul ei. Buzele ei rosii erau curbate intr-un zambet de gheata, ce nu prevestea nimic bun, dar care, cu toate astea, era atat de irezistibil...Muream sa o ating din nou, sa o tin in brate, sa o sarut…aveam nevoie de ea si nu o mai puteam avea, iar asta doar din vina mea. Nu puteam intelege cum de se intamplase asta, cum putusem sa fac ceea ce facuse. Simteam inca un fel de atractie venind dinspre Cynthia dar era mult mai slaba si am vazut un zambet batjocoritor intinzande-se pe chipul lui Jazz, in timp ce tot ceea ce simteam cum ceea ce venea dinspre blonda se evapora.

Si atunci i-am auzit gandurile pentru prima data cu adevarat. Le citisem de mai multe ori pana acum dar niciodata nu le intelesesem cu adevarat, fusese ca si cum auzeam cuvintele, propozitiile si frazele dar nu le intelegeam, de parca vorbea vreo limba straina mie. Si niciodata nu sesizasem asta, nu contuse. Dar acum le auzeam clar, si le indelegeam. Poseda o putere asemanatoare cu a lui Jazz, exact cum imi spusesera, el si sora mea. Ea ma folosise pe mine, asa cum folosise sip e multi altii. Ultima ei escapade fusese in Italia, atunci cand fusesem in vacanta, si tinta ei fusese…Marcus. O durere imensa mi-a cuprins corpul si inima, facandu-ma sa-mi doresc sa dispar, sa mor, orice, oricum, doar sa se termine odata, sau sa mi-o de ape ea inapoi, sa mai am o a doua sansa…

Cu greu, mi-am dezlipit privirea de la ea si ma-m intors spre Marcus. El avea ochii de un rosu aprins, sangeriu, in care puteam deslusi limpede ura si dorinta de razbunare, alimentate de o durere profunda. Nu-l mai vazusem niciodata intr-o asemenea stare, dar ii stiam povestea si, chiar daca nu-I puteam citi gandurile, din nu stiu ce motiv straniu, puteam intelege ceea ce simtea in aceste clipe. Didimey era moarta de mai bine de o mie de ani dar el o iubise si inca o iubea iar acum se simtea vinovat pentru ca ii tradase amintirea. Si eu m-as fi simtit la fel, ma simteam la fel. Chiar daca Bella traia, eu o abandonasem, o tradasem, chiar dupa ce ea imi spusese mie da. Voia sa se razbune si il intelegeam pentru ca, intr-un fel si eu vroiam, dar nu eram in statre, nu aveam puterea de a facea asta. De fapt, nu ma simteam in stare sa fac nimic.

M-am uitat la ceilalti. In dreapta Bellei se afla o fat ape care nu o mai vazusem pana acum, nici eu, nici altcineva, din cei sapte carora le puteam citi gandurile. Dar Alice stia cine e. Era o fata care o insotea pe Bella. Se pare ca se dadeau surori, si urma sa devina perechea lui Alec, daca nu devenise déjà, pentru ca din cate vedeam el o tinea de mana. Amandoi o priveau incruntati pe Cynthia, dar fata si-a intors privirea spre noi, ceilalti, dupa ce a stutiat-o cu atentie o clipa. S-a uitat la toti, parca identificandu-ne si, cand a ajuns la mine, a stat o lipa, m-a masurat din cap pana in picioare, apoi mi-a aruncat o privire identical cu cea pe care Alice mi-o dedica de ani de zile. Mi-am dat imediat seama ca stia trecutul Bellei. Nu exista niciun alt motiv pentru care ea sa ma priveasca astfel, dat fiind ca nici macar nu ne mai intalnisem. Ea purta o mantie neagra, exact ca Alec, Demetri si Felix. Ultimi doi se aflau in stanga lui Marcus. Demetri parea doar interest si usor amuzat, in timp ce Felix era clar nerabdator si ii arunca priviri urate Bellei, ceea ce ma enervate imediat. Am simtit un val de calm lovindu-ma si l-am vazut pe Jaspar zambindu-mi cu adevarat penutru prima oara de cincizeci si sase de ani. Am incercat sa-I raspund la fel dare ram mult prea distrus pentru a iesi mai mult de o grimasa. Dar fata bruneta mi-a distras atentia cand si-a pus o mana pe umarul Bellei. S-au privit in ochi o clipa iar apoi Bella a tridicat din umeri. Fata a dat din cap, a zambit incurajator si si-a retras mana.

-Buna ziua, Carlisle, rasuna vocea lui Marcus, mai puternica decat o am auzit-o eu vreodata si, din cate am citit in mintea lui Carlisle, nici el nu il mai auzise vorbind asa inainte, iar el il cunostea mult mai bine decat mine. pe chipul Bellei a aparut o expresie ironica si a soptit ceva indeajuns de incet incat noi sa nu putem auzi dar fata a chicotit in timp ce Alec doar a zambit si a dat din cap, parand si el foarte amuzat. De fapt chiar si pe Marcus l-am surprins schitand un zambet slab, dar care a disparut imediat. Demetri si-a dat ochii peste cap, dar fiind evident ca se lupta sa isi ascunda zambetul. Singurul care paru chiar deranjat fu Felix care, ii arunca o alta privire urata si sopti ceva pentru care primi priviri urate de la tot grupul, cu exceptia lui Marcus care doar ridica o spranceana la el, iar acesta isi lasa privirea in jos, parand chiar mai furios, dar necomentand nimic la cel anticul din Volterra, stiind mai mult ca sigur ca asta i-ar putea oferi un bilet dus catre o moarte lunga si dureroasa.

Ignorand cu totul schimbul lor de replici, tatal meu a zambit si l-a salutat inapoi.

-Ei bine, se auzi vocea ca de clopotei a Belei, care-mi trimise fiori in tot corpul, sa trecem direct la subiect, dat fiind ca déjà incepe sa ma calce pe nervi locul asta, fara suparare, adauga la sfarsit privindu-I pe toti cu exceptia mea. Acum ar trebui sa ma aflu intr-un spital, operand pacienti care sunt pe moarte, nu dadacind un copil rasfatat care nu are nici cea mai mica idea cand este bine pentru ea sa se opreasca. Ironia era clara in vocea ei, odata cu o nota de dezgust si ura.

-Vezi cum vorbesti, copilito, riposta vocea ipocritei aceleia. Cine te crezi tu, ha?

La auzul cuvintelor ei si tonului cu care ea ii vorbise, nu mi-am putut opri un marait sa-mi paraseasca buzele. Ea era vinovata pentru ca Bella nu va mai fi niciodata a mea.

S-a uitat la mine parand socata, apoi am simtit cum peste sentimentele mele se alatura unele necunoscute. Fu randul lui Jasper sa scoata un suierat amenintator si am simtit puterea lui alternand cu a ei, intr-un fel de duel ciutat, a carui camp de lupta eram eu.

-Isabella, scumpo, ajuta-l pe baiatul lui Carlisle, intr-un fel, oricum, nu a fost cu adevarat vina lui, si nu merita sa treaca prin asa ceva, chiar daca stiu ca ai suferit.

-Cum vrei, frate- rasuna din nou vocea ei, de data aceasta fiind, desi la fel de frumoasa, ascutita ca un pumnal- dar cred ca stii destul de bine ca mie nu-mi pasa catusi de putin in acest moment de cine este vinovat si cine nu.

O clipa mai tarziu nu am mai simtit deloc apasarea puterii Cynthiei, ci doar calmul emanate de Jazz. Apoi am inceput sa aud gandurile celorlalti vampiri, cu exceptia Bellei. Pe fata o cheama Elisameth, toti ii zic Elle. Ecesta a fost primul lucru pe care l-am aflat din capul lui Alec. El venise aici fara Jane deoarece ea era intr-o alta misiune, iar el trebuia sa aiba grija, in principal de siguranta lui Marcus, desi era sigur ca, cu Bella si acum cu Elle prin preajma, era sigur ca el nu prea va avea ce face. Elisabeth se gandea la cat de mult o ura pe “tarfa aia blonda” si la cat de mult isi dorea sa ma izbeasca de fiecare obstacol solid de pe o raza de un kilometru, ca apoi sa-mi mai rupa si vreo cateva oase, asa, pe post de cadou de “bun gasit”. Am ridicat din umeri nepasator. Putea sa ma si ucida, tot nu mi-ar fi pasat, desi trebuie sa recunosc ca puterea ei era impresionanta. Marcus era nerabdator sa o faca sa sufere, era multumit sa o aiba pe Bella prin preajma pe post de “scut psihic si instrument de tortura” (ceea ce m-a surprins) si era enervat ca nu putea profita si si de darul lui Jane. I se parea o idée buna sa-l aiba pe Alic cu el, in caz ca vreunul dintre noi opunea vreo rezistenta in privinta “sentintei” Cynthiei. Demetri era nerabdator sa termine si nu prea putea crede ca o singura femeie putuse sa faca atatea “stricaciuni”, desi, isi spunea ei, cunoscandu-le pe Jane si Bella, nu ar mai trebui sa fie surprins. (Alta chiestie care m-a surprns: a bagat-o pe Bella in aceeasi oala cu Jane, asa ceva era inimaginabil!) Felix se gandea ca o ura pe Bella si ca o ura si pe noua prietena a Bellei, care-l facuse de ras cand isi demonstrase puterea (amuzanta scena, apropo) si se intreba de ce naiba sa nu ne omoare pe toti chiar acum. Isi spunea ca, daca ar fi fost el la conducere si nu Bella si Marcus, acum misiunea asta era de mult terminate (si noi la fel). Si, bineanteles, ii era prea frica sa le spuna asta.

-Asa, continua Marcus, acum, ca am rezolvat asta, am venit aici pentru ca Cynthia, care a fost data adara din garda in urma unei incalcari a legii, a repetet acea gresala, a vanat pe teritoriul nostru. Acestea fiind spuse, este condamnata. Daca se opune cineva acestei sentinte, va fi considerat o amenintare si va fi executat o data cu ea.

Trebuie sa recunosc ca era un pretext bun desi, dupa cum am aflat din mintea lui, ea nu facuse asta, si totusi, cadavrul exista, asa ca ea nu avea cum sa se apere, decat daca eu spuneam ceva si acum in mod sigur nu aveam de gand sa fac pe bunul samaritean.

Ea incerca se apere, dar nu apuca sa spuna mai mult de o propozitie caci, dupa un schimb de pribiri intre Marcus si Bella, aceasta din urma aparu in fata blondei si, inainte sa reactioneze, Bella ii pusese mainile de-o parte si de alta a fetei ei iar ea a tipat. Parea sa sufere, in timp ce ochii caprui ai Bellei o priveau necrutator. Nu a fost nevoie decat de o clupa ca Cynthy sa cada pa pamand zvarcolintuse si incercand sa scape, disperata, in chinuri. Ma implora in gand sa opresc asta, dar nu m-am clintit. Il implora pe Marcus sa o crute, dar acesta o privea cu un ranjet sadic, satisfacut. Dupa circa un minut, vocea Bellei s-a facut auzita:

-Incerc cu adevarat sa iti ocolesc amintirile, dar ceea ce vad este de neignorat. Ma dezgusti si nu sa traiesti. Mi-a ajuns fluxul de imformatii pe care mi l-ai dat pana peste cap. E timpul sa punem o data si pentru totdeauna capat vietii tale de nimic! Si, cu aceasta ii rupse capul. Se dadu in napoi si Marcus continua ceea ce ea a inceput, in timp ce Demetri o tinea, astfel incat sa nu se zbata prea tare.

Toti cei din echipa care nu mai aveau treaba pareau plictisiti, chiar si Elisabeth care se gandea ca ar fi crezut ca, sa vada pe cineva decapitat, rupt in bucati si apoi ars o va marca pe viata si care, acum, descoperea ca, dat fiind ceea ce stia despre ea, nu prea o facea sa se simta in niciun fel, poate doar umpic trista ca nu i-a zis si ea cateva inainte, si fericita ca se stinsese din viata, pentru ca, in opinia ei (si a mea), dupa ceea ce ii facuse Bellei, si-o merita cu varf si indesat. Singurul nemultumit era Felix care ar fi vrut sa faca el toata treaba si nu-I convenea ca a fost pus sa bata atata drum degeaba. Mi-am amintit ca niciodata nu il considerasem prea intelligent.

Familia mea avea un amalgram de sentimente cu mult mai colorat. Alice era fericita si mi-am dat seama ca asta era ceea ce ascunsese de toti zilele astea si la fel si Jaspar, desi el era mai mult ferici pentru ca Alice era fericita. Rose avea un rambet imens pe fata, gandindu-se ca “Bella ii daduse ce merita blondei aleia siliconate” in timp ce Emm se gandea daca ar putea sa se duca sa-si imbratiseze micuta sora de mult pierduta sau daca nu cumva asta i-ar infuria pe ceilalti membrii ai echipei volturrilor. Esme era trista ca o viata se stinsese, si era usor marcata de faptul ca fiica ei luase parte la asta, si nu stia cum sa se simta in legatura cu faptul ca eu nu mai eram controlat de Cynthia, pentru ca ar fi fost fericita daca eu nu as fi parut atat de trist. Tatal meu revedea in minte ceea ce facuse Bella si ceea ce zisese ea la sfarsit, incercand sa-si dea seama ce fel de putere avea si se intreba daca acum ea va continua ca faca parte din garda volturrilor. Observase ca ochii ei erau ca ai nostril si se gandea ca poate o sa ramana cu noi. Si mai observase si inelul pe care eu il dadusem Bellei atunci cand o cerusem in casatorie, ceea ce eu nu observasem. Asta mi-a dat speranta ca poate in ca ma iubeste si o sa-mi mai dea o sansa, desi stiam ca nu aveam nicio sansa ca asta sa se intample.

Am simtit o picatura aterizand pe umarul meu, apoi inca una si inca una. Cateva clipa mai tarziu, ploua torential.

-Cat de ironic, am auzit vocea Bellei si cand m-am uitat la ea, privea cerul. Era atat de frumoasa, desi nu intelegeam ce vrea sa spuna eram fascinate si indurerat de-o potriva.

-Ce-i? o intreba Elisabeth, moment in care ea isi lua ochii de la cer si o privi pe fata in ochi, apoi spuse, sambint intr-un fel ciudat:

-Ultima dorinte a Cynthiei a fost ca, dupa ce va muri, peste cenusa ei sa ploua.

Toti am privit-o o clipa, apoi rose a ridicat din umeri.

-Suntem in Forks, pentru numele lui Dumnezeu, as fi fost chiar surprinsa sa nu ploua, spuse ea in timp ce-l lua de man ape Emmett. Unii au ridicat din umeri nepasatori, altii doar au dat din cap.

-Ei bine, acum ca ati terminat, a inceput mama mea, incercand sa para cat se poate de amabila, de parca nimic nu s-ar fi intamplat, desi imi dadeam seama ca era destul de tulburata, ati dori sa intrati, pana se opreste ploaia?

Bella a dat sa deschida gura, si eram sigur ca pentru a refuza, dar Marcus fu mai rapid si accepta, spunand, intr-un fel foarte de moda veche, ca ar fi onorati. Au intrat iar singurele care si0au dat jos pelerinele au fost Bella si prietena ei. Bella purta o pereche de pantaloni scurti (fiarte scurti), negri si un tricou stramt, in dungi, alb cu negru, foarte decoltat, iar in picioare avea o pereche de sandale, tot negre, cu toc foarte inalt. Arata incredibil, asta e tot ce puteam spune. Prietena ei purata o pereche de blugi foarte strimti, cu talie joasa si un tricou mulat, portocaliu-oranj, cu cativa nasturasi care-I permiteau sa lase la vedere cat voia, iar ea alesese sa lase un decolteu adanc. Avea parul prins intr-o coada de cal, lasand doua suvite sa-I incadreze fata. Si ea era draguta, dar nu se combara cu Bella, sau nu in ochii mei caci, in mod cert, Alec era impresionat.

Au stat vreo jumatate de ore, timp in care Alice pur si simplu nu se mai despartea de Bella si in care s-au mai schimbat cateva vorbe, apoi ploaia aproape ca inceta asa ca au decis sa plece. Alice si Esme o rugara pe Bella sa mai stea macar umpic, dar acesta le refuza politicos si nu am putut sa nu observ ca nu se implicase cuadevarat in nicio conversatie. Desigur, raspunsese la intrebari, dar nu ca pe vremuri. Jasper simtea dinspre ea valuri de incordare si durere si incerca, fara cine stie ce rezultate, sa o calmeze. Cu mine nu vorbise deloc.

Ea fu ultima care iesi si, dup ace isi puse pelerine alba, ii imbratisa pe toti, chiar sip e Rose, care ii raspunse, umpic surprinsa. Eu eram ultimul si desi speram sa ma trateza la fel, eram sigur ca nu o va face. Ma asteptam sa ma ignore total, asa cum facuse si pana acum dar, cand termia cu restul s-a apromiat si de mine, insa nu m-a strans in brate, ci doar m-a privit.

-Bella… am soptit cu durere. Am dat sa ii spun ca imi pare rau, ca as face orice sa ma ierte, sa ma primeasca inapoi, dar ea mi-a pus un deget pe buze iar eu pur si simplu m-am pierdut. A lasat apoi mana sa cada sub mandie si a scos-o pe cealalta, lasand sa cada ceva circular in buzunarul bligilor mei. Inelul. O durere sfasietoare m-a cuprins. Si-a pus mana pe care pana atunci se odihnise acel inel de logodna pe fata mea si o mangaie usor.

-In momentul acesta, a soptit ea, iar in vocea ei am simtit durerea, se duce dracului si ultima ta minciuna. Ma privi in ochi si ceea ce am vazut m-a infiorat:o durere nespusa, dar si o hotarare de nechintit. Nu vreau sa aud scuzele tale, pentru ca habar nu ai pentru ce-mi ceri sa te iert, habar nu ai cum a fost viata mea in toti acesti ani. Si m-am saturat de promisiuni desarte. Mi-a ajuns. Nu vreau sa mai aud niciun cuvand in plus pentru ca, atunci cand am atins-o pe iubita ta, si accentua cuvintele, am vazut tot ceea ce era de vazut. M-ai inselat si m-ai mintit, iar acum, eu nu sunt dispusa sa te iert.

Simteam ca ma rup in bucati, ca ma prabusesc si ca pur si simplu viata nu mai are sens, ca nu mai merita traita. Stiam ca are dreptate, stiam ca merit asta dar chiar stiind, nu ma facea decat sa ma simt si mai groaznic. Mana mea s-a intins dupa ea fara sa-mi dau seama si i-a atins umarul. Ea s-a oprit, dar nu s-a intors.

-Dar vei putea sa ma ierti candva? am intrebat-o intr-o soapta disperata. Mi-a aruncat o privire cu coada ochiului dar a ramas tacuta pentru cateva secunde care mie mi-au parut o eternitate.

-Poate, zise intr-un final, dar nu acum. Si nu in viitorul apropiat.

Si cu asta aluneca de sub mana mea si iesi pe usa. Nu m-am clintit. Incepu sa alerge impreuna cu ceilalti spre padure si, in cateva clipe se pierdura in desisul ei.

___________________

Deci, de data aceasta am venit cu mult mai repede cu cap urmator. Sper sa va placa si va rog sa comentati. Nu mai e mult si termin acest fic(epilog si, probabil inca un capitol).

Imi cer scuze pentru eventoalele greseli! 

Astept parerile voastre!Kisses:*:*:*

Capitolul 12: Misiune

Capitolul 12: Misiune
Alice POV:
Ei bine, idiotu` de Edward tocmai s-a intors din “vacanta” lui impreuna cu tarfa aia. Nu pot sa cred ca e atat de prost. Ceea ce a facut ea cand au fost pe plajele din Italia nu a fost catusi de putin sa stea la soare sau sa inoate ( bine, le-a facut si p-astea dar ma rog, nu asta-i idea), nu, ea s-a dus si s-a jucat cu mintea lui Marcus, iar apoi a plecat. Iar Edward care, dupa cum am spus, este un prost, a crezut cand ea i-a spus ca sa intalnit cu niste nomazi, vechi prieteni. Si cand te candesti ca mai e si telepat!
Ne-am decis sa ne intoarcem definitive (urmatorii patru ani, sa zicem) in Forks. Edwatd a mai trecut odata p-aici, a stat cateva zile, si-a plans de mila si s-a intors. Mi-am dat ochii peste cap, am oftat si m-am oprit din alergat. Jasper s-a oprit in langa mine, un minut mai tarziu.
-Hei! a zis si mi-a zambit. Nautati?
Am dat sa-i raspund dar n-am mai apucat. O alta viziune imi aparu atunci in minte. Ochii mi s-au marit pentru o clipa, apoi pe fata mi se intinse un zambet rece, de o satisfactie morbida. I-am povestit lui Jasper ce am vazut, apoi am plecat impreuna inapoi spre casa. De cat timp astept sa se intample asta?

Bella POV:
Limuzina ne-a dus, pe mine si pe Elle pana la una dintre intrarile fortaretei subterane din Volterra. Acolo ne astepta Alec. Ne-am imbratisat usor, am schimbat cateva replici amicable, i-am prezentat-o pe Elisabeth (care apropo, se holba la el ca tampita) si am intrat, urmata de cei doi care inca se priveau. Aveam un presentiment in legatura cu asta si am zambit. Asta va fi interesant.
Am intrat in sala tronului si m-am inclinat in fata celor trei conducatori. Am aruncat o privire in jur si intr-o clipa mi-am putut da seama ca ceva nu era in regula deloc dar m-am decis sa-i las pe ei sa imi zica. Le-am prezentat-o pe colega mea care statea langa Alec, iar cand Marcus s-a uitat in directia lor am putut vedea cum surpriza i se intiparea pentru o secunda pe chip, apoi ii intinse mana lui Aro, care i-o atinse o clipa. I-a soptit si lui Caius ceea ce am banuit a fi raportul despre ceea ce vazuse Marcus. Caius si-a dat exasperat ochii peste cap.
Cei trei au salutat-o, in stilul lor caracteristic: Aro cu un entuziasm neepuizat, Caius cu un usor dispret dezinteresat, iar Marcus plictisit. Apoi, acesta din urma se ridica, ceea ce era neasteptat, si veni la mine dandu-mi mana. I-am prins-o surprinsa si i-am strans-o. Oare voia sa…?
-Fa-o! a spus calm. Vreau sa vezi.
-O sa doara, Marcus, am spus in chip de avertisment si mi-am lasat ce-a de-a doua capacitate sa ii fure o parte din puterea si fiinta lui. Am facut-o totusi bland, nevrand sa-l ranesc, insa l-am auzit gemand. Am dat sa-i dau drumul dar m-a strans mai tare. Simteam cum ma umplu de energia si viata lui, de amintirile si sentimentele care-l bantuiau. M-am crispat usor si am inceput sa ma uit mai atent la ceea ce vedeam, la viata lui.
Didimey. Fericire si iubirea, speranta si dorul nesfarsit pe care le simtea doar pentru ea. Amintiri din alte timpuri imi invadara minte, baluri urmate de nopti nesfarsite, de neuitat, care parura sa dureze totusi doar o clipa; zile in care se plimbau impreuna pe plaja unei insule pustii. O nunta. Nunta lor. Planuri si vise. Dorinta de a parasi Volterra si apoi vestea mortii ei. Durerea care a urmat m-a cutremurat si m-a facut sa ma interb cum rezistase, cum inca rezista.
Au urmat ani despre care aproape ca nu-si dadea seama c-au trecut, am sarit peste toati fara ca macar sa ma obosesc sa privesc. Trecusera doar cateva secunde dar era déjà prea mult. El suferea cumplit din cauza atingerii mele, trebuia sa ma grabesc, si nu doar pentru el, ci pentru mine. Nu voiam atitudinea lui, sentimentelele lui, viata lui.
Dar m-am oprit la ceva ce mi-a atras atentia. Se intampla cam acum o luna cred. Era el si… Cynthia. Am inchis ochii desi déjà nu mai vedeam sala tronului si decoratiunile superbe, in stil renascentist. Totusi l-am auzit gemand de durerea pe care i-o provoca simpla mea atingere. S-a clatinat si a cazut in genunchi. M-am lasat si eu sa cad, dasi nu era cu adevarat nevoie.
O noapte petrecuta cu ea. Mai multe. Didimey aproape ca disparuse din gandurile sale atunci cand blonda aparuse. Nu era mereu si, atunci cand lipsea, Mey se intorcea si imi dadeam seama ca Marcus pur si simplu nu-si dadea seama de ce facea ceea ce facea. Si regreata. Se ura pe sine si se invinovatea. Dar toate aste se duceau cand Cynty se intorcea.
Am tresarit. Mirosul pe care ea il aducea cu sine in amintirile lui Marcus era inconfundabil. Mirosea exact ca inelul meu. Edward. Ea fusese cu amandoi. Lui marcus ii spusese ca calatorea cu un amic. El nu Comentase. Nu simtise numic in legatura ca asta. Evident, ea il controlase. Apoi, o luna mai tarziu, please. Furia si durerea si dorinta de razbunare umplusera pana la refuz intreaga lui fiinta. M-am cutremurat. Fusese destul.
Mi-am retras mana si am deschis ochii. In jurul meu , fire caudate legau vampirii intre ei cu intensitati diferite in functie de rlatiile pe care le aveau. Am clipit. Erau prea multe. M-am concentrate sa le fac sa dispara. Am incercat sa arunc surplusul de poutere pe care el mi-l daduse.
L-am vazut ridicandu-se si i-am urmat exemplul. A fost o clipa de tacere marmantala. Toti cei care erau de fata se uitau curiosi si asteptau. Creerul meu refuza practice sa accepte ceea ce tocmai vazuse in mintea lui. Dar nu luasem doar amintiri. M-am incruntat. Era si o parte din personalitatea si sentimentele lui si trebuia sa scap de ele. Oh, Doamne. Cat de mult luasem de fapt? Nu cred ca a fost mai mult de un minut. Ei, asta insemna cam o ora pana sa revin complet la personalitatea mea.
-Deci, sa inteleg ca aveti degand sa o pedepsiti, asa-i? am intrebat calma si calculate, straduindu-ma sa arunc personalitatea lui Marcus cat mai departe. Nu ca era prea complicat, am avut parte de personalitati cu mult mai puternice cu care sa ma lupt, cum ar fi cea a lui Aro.
-Nu este prima data cand incalca regulile, dar in mod cert, acum este cel mai grav, se auzi vocea calma a lui Aro. Ma tem ca nu putem ierta asemenea abateri.
M-am luptat sa nu-mi dau exasperata ochii peste cap. Nu era o crima capitala ceea ce facuse ea, desi in mod cert nu ma deranja ca aveau de gand sa o omoare. Totusi, puteau in mod cert sa-I dea foc si fara sa ma cheme pe mine tocmai din Insula Ellesmere pana aici.
-Ne gandeam ca, dat fiind ca puterile ei nu te afecteaza, sa te duci impreuna cu Marcus, Demetri, Felix si Alec, dupa ea si, daca vrei, sa ajuti la moartea ei, a continuat el.
O, de le era frica sa se duca dupa tarfa. Si aveau nevoie de multa putere pentru a-l proteja pe Marcus. El isi dorea sa intreprinda razbunarea cu propriile maine, imi amintesc ca vazusem asta in mintea lui. Si il trimiteau pe un incompetent ca Felix in echipa, fara nicio putere speciala sau creer in aceasta misiune, dar o lasau pe sora lui Alec pe dinafara?
M-am uitat in jur pentru prima data cu atentie, sa vad cine erau spectatorii. Renata statea in spatele lui Aro, ca o umbra, cu mantia neagra acoperind-o intr-u totul, cu gluga trasa peste fata. In dreapta, destul de aproape de tronul lui Caius (saracuta) statea Chelsea. In stanga, sprijuniti de perete, destul de aproape de mine stateau Alec si Elly. Am tras cu ochiul in spatele meu. La o distant respectapila stateau Dimitri si Felix. Nici urma de Jane. Asta era destul de ciudat, in general, cand veneau musafiri ea se afla aici. Desigur, se putea sa plece la vanatoare cu Heidi, sau in vreo misiune dar ma asteptam sa o foloseasca pe post de aparat de tortura portabil. I-am intrebat unde e, iar caiu mi-a raspuns intro doara ca e undeva in Alpi, cu Rian, intr-o misiune.
M-am strambat mental. Rian era un vampir batran, posac si foarte… inventiv. Ma intreb ce a facut respectivul vampir de merita o asemenea moarte prin tortura. Nu, de fapt, chiar nu vreau sa stiu.
-Cand ar trebui sa plecam? am intrebat scurt.
-In noaptea asta, imi raspunse Marcus care, intre timp, se asezase pe tronul sau.
Am aprobat scurt din cap si ma pregateam sa-mi iau la revedere cand mi-am dat seama ca nu prea stiam ce sa fac cu Elle. Am privit-o. Ii soptea ceva foarte incet lui Alec. Mi-a ptrins prvirea si mi-a zambit.
-Prietena Isabellei este scut fizic si poseda calitati telechinetice, rasuna vocea brunetului. Cred ca ne-ar fi de ajutor sa o avem cu noi. Niciodata nu este destula protectie, nu-I asa?
-Serios, micuto? rasuna vocea incantata a lui Aro in intreaga camera. Vrei sa-mi faci o-demonstratie, te rog?
-Bineinteles, raspunse si zambi. Cateva secunde mai tarziu Felix levita la vreo cinci metri de pamant, cu o expresie de furie pura intiparita pe chip, zbatandu-se disperat sa scape de efectele puterii ei. Eu i-am zambit sarcastic.
-Minunat! canta entuziasmat Aro. Excepent!
Se ridica de pe scaunul lui si veni langa ea intinzandu-I mana. Ea i-o lua fara ezitare. O clipa mai tarziu ii dadu drumul iar Felix ateriza pe marmura neagra cu o bufnitura surda. Abia mi-am retinut zambetul care ameninta sa mi se intinda pe toata fata.
-Fratilor, ce parere aveti?
Cei doi venire si ei si fiecare apuca cate o mana. Se spatuira timp de un minut si apoi Aro ne anunta ca va veni si ea cu noi. Oftatul exasperat care urma acest anunt, venit din partea lui Caius, ma facu sa inteleg ca el nu o placea pe Elisabeth mai mult de cat ma placea pe mine.
Dupa asta eu si Elly am plecat sa ne pregatim. Misiunea asta va fi de departe cea mai amuzanta pe care am avut-o. Doar fa sa nu ma intalnesc cu ei! 
_____________________________
Ei, dupa inca vreo doua luni (scuze), am venit cu inca un capitol. Sper sa va placa si imi cer scuze pentru eventualele greseli. Va multumesc pentru comentarii si sper sa le lasati in continuare pentru ca acestea imi ridica moralul de fiecare data cand le citesc.:)
Va pup si sper ca aveti o vacanta placuta! Kisses&Hugs!
PS: Scuze pentru lungile mele pauze! Sa nu credeti ca ma las sau ceva de genu...sunt doar greu de motivat :D

Capitolul 11: Telefonul

Capitolul 11: Telefonul
Bella POV:
Viata mea decurgea normal. Am transformat-o pe Elle acum zece ani si am absolvit facultatea de medicina in insulele Severnia Zemlea. Ea se controloaza destul de bine acum si, cum vrem sa ne mutam din nou, de data asta in insula Ellesmere, cred ca voi renunta la meseria mea de medic si voi intra la liceu impreuna cu ea pentru a ma asigura ca nu isi pierde controlul. Nu vreau sa creada ca nu am incredere in ea. Nu e vorba de asta dar am vazut vampiri mult mai batrani decat ea si, poate, decat mine. E mai bine sa fim precaute.
Axum vreo sapte ani a descoperit ca poseda calitati telechinetice si un fel de scut exterior.Practic, puterile psihice sunt singurele care o afecteaza.
Este o fire vesela si entuziasta si uneori chiar reseste sa ma faca sa zambesc. Uneri.
Azi este treizeci si unu mai. Se implinesc cincizeci si sase de ani de cand i-am dat mana mea, de cand inelul acesta zace pe degetul meu, amintindu-mi neancetat cat de proasta am fost sa cred in el. Am incercat sa ma conving sa-l dau jos, chiar am facut-o, dar oricat de mult as incerca, pur si simplu nu pot. Desi de cate ori il vad simt ca ma prabusesc intr-un abis intr-un abis intunecat in care domnesc durerea si suferinta, iar eu sfarsesc in lanturi de foc pe care suspinele seci si nestapanite care-mi ies din piept le fac mai putenice, eu pur si implu nu ma pot desparti de acest inel, de aceasta ultima promisiune, ultima minciuna.
Am urcat in avion impreuna cu Elisabeth. Ea era putin incordata, mi-am putut da seama de asta dupa pozitia rigida si dupa faptul ca renuntase la veselia ei obisnuita in favoarea unei posturi calme si calculate, caracteristice mai mult mie decat ei. Tostsi inca pastra un zambet plin de entuziasm si nerabdare pe chip.
A observat ca o privesc si a luat o figura intrebatoare. I-am zambit inapoi si am ridicat din umeri, indreptandu-mi atentia spre geam. Era noapte si erau nori. Ploa.
M-am saturat de ploaie, de intuneric si de frig. Mi-e dor de soare, de lumina si si caldura pe care acesta o raspandeste. Vreau sa simt din nou nisipul fin al plajelor si apa sarata, de mare, invaluindu-ma. Mi-e dor de viata mea de dinainte de a-l intalni. Imi vreau parintii inapoi, dar e prea tarziu. Am stiut inca din prima clipa in care l-am intalnit ca va veni o zi in care va trebui sa renunt la vechea mea viata. Dar avea un sens atuncipentru ca el urma sa il inlocuiasca pe toti. Atunci el era viata mea iar pentru a  trai trebuia sa accept schimbarea. Imi doream schimbarea si aveam nevoie de ea.
Acum? Acum cuvantul viata nu mai inseamna nimic pentru mine. Eu sunt inghetata, moarta, la propriu si la figurat si nimic nu mai poate schimba asta, nu acum.
Am simtit o mana atingandu-mi umarul si m-am intors ca s-o vad pe Elle zambindu-mi.
-Urmeaza sa aterizam, a spus iar vocea ei a sunat dulce si melodioasa.
-Si? i-am raspuns ridicand o spranceana astfel incat sa fiu mai expresiva, in cazul in care tonul meu ironic nu fusese deajuns.
-Si ni s-a spus sa ne punem centurile.
-Si? am intrebat din nou. Daca acest avion s-ar prabusi in mod subit, cu sau fara centura, chiar daca toti ceilalti pasageri ar muri, noi doua am fi singurele norocaose supravietuitoare, am zambit. Atat de norocoase incat nu ne-am alege nici macar cu o singura zgarietura.
Am vazut-o luptandu-se cu un zambet, dar doar pentru o secunda, apoi expresia ii deveni serioasa si dezaprobatoare.
-Bella! m-a avertizat.
-Ce? am intrebat luand o expresie de ingeras nevinovat.
-Centura. Acum.
Asta a fost tot ceea ce a spus. Am facut un efort considerabil sa nu zambesc la tonul ei autoritar si, cu un oftat martiric si dandu-mi ochii peste cap, am luat centura de siguranta si mi-am pus-o.
-Multumita? am intrebat-o prefacandu-ma imbufnata.
Un zambet i-a luminat toata fata, si-a  mai slabit putin stransoarea propriei centuri si mi-a sarit in brate strangandu-ma cu toata forta.
-Dap!
Am simtit inca o usoara turbulenta asa ca s-a pus pe scaunul sau, inca zambind. I-am zambit si eu usor, apoi mi-am intors capul.
Am aterizat, ni s-au verificat actele (suroeile Isabella si Elisabeth Vetra), ne-am luat bagajele, le-am pus in portbagajul masinii si am pornit. Telefonul a inceput sa sune si mi-am activat bluetuth-ul.
-Buna ziua, sora draga! m-a salutat vocea masculina dar melodioasa, pe care o cunosteam atat de bine. Am facut ochii mari. Elle se uita la mine cu semnul intrebarii intiparit clar pe fata ei. I-am facut semn sa-si tina gura si ea a dat din cap in semn de aprobare.
Pe cand ma aflasem in Volterra, cei trei mi se mai adresau cu "sora" sau "sorella" in italiana. Asta ma ridica mult peste ceilalti vampiri. Se considera ca e ca si cum as faceparte din familie cu adevarat deoarece, dupa cate aflasem, in afara Atheorei si a Sulphisiei, sotiile lui Aro si Caius si, cu vreo mie de ani in urma, lui Didimey, sora de sange a lui Aro si nevasta lui Marcus (care a sfarsit intr-un fel care, in mod sigur nu a fost prea placut, si a carei poveste reala nimeni nu o stie in afara de Aro, care a pus-o la cale, si de mine, care am luat-o din mintea lui), nicio alta femeie nu a mai facutnparte din familia propriuzisa.
-Si, Fratellino! Cu ce te pot ajuta? Cum mai merg lucrurile in Volterra?
-Oh, Sorella, eu fac bine, dar am nevoie de tine aici. Trebuie sa vii. Repede!
M-am incruntat. Ce dracu? In unsprezece ani nu mi-a cerut niciodata sa vin. Si chiar daca se presupunea ca eram oarecum membra a familiei, Tot rebuia sa raspund unei chemari din partea lui Aro. Mi-am inabusit un oftat.
-In regula, frate, dar eu nu calaroresc singura.
-Serios? am putut sa aud surpriza in tonul vocii lui. Oh, Isabella, ai gasit insfarsit...
-Nu, Aro! am raspuns cam sec. Este o prietena. O cheama Elisabeth, am spus si am adaugat repede: Si nu, nu o cunosti. E inca un copil, chiar si pe langa mine.
-Ce? Stai, nu-mi spune ca ti-ai pierdut controlul si...
-Nu, Doamne fereste, mai ales acum, ca lucrez intr-un spital! Am cunoscut-o imediat supa ce am plecat, era bolnava, ne-am imprietenit...urma sa moare asa ca am salvat-o. I-am injectat venin pe vena cu o seringa asa ca, in cazul in care iti faceai griji, stai linistit frate, sunt curata!
-Ea a ce? l-am auzit pe Caius maraind in fundal. Mda, ce surpriza! Asculta. Stai, a zis cumva ca lucreaza intr-un spital? E nebuna?
-Caius, calmeaza-te, frate. Doar o stii pe Isabella! Nu ar ucide nicoidata un om! Am recunoscut instantaneu vocea calma, usor plictisita si cu o urma detristete melancolica: Marcus. Numai ca, de data asta am putut sa recunosc ceva in plus: furia.
Un lucru pe care l-am invatat de-a lungul anilor despre Marcus era acela ca este aproape imposibil sa-l scoti din starea asta de plictisealo-melancolie si sa mai smulgi cate un zambet. Si nu am cunoscut pe nimeni care sa-l fi infuriat cu adevarat. Iar daca maraia la Caius insemna ca in mod sigur era al naibii de furios. Si de aici deducem ca e ceva grav.
-Isabella, am auzit din nou vocea lui Aro, poti s-o aduci si pe ea. Mi-am dat ochii peste cam. De parca mi-ar fi trecut prin cap sa n-o aduc! -Doar grabeste-te! a adaugat.
-Bine, Aro! Voi ajunge...,m-am gandit o clipa, pe la pranz. Puteti sa-mi aduceti voi o masina cu geamuri fumurii, va rog?
Am putut distinge cu usurinta un oftat care in mod sigur venea de la Caius.
-In regula, sora. Te asteptam. Il vom trimite pe Alec sa te ia. La revedere.
L-am salutat inapoi. Am inchis telefonul si i-am dat drumul pe bancheta din spate, unde se afla si geanta mea neagra.
-Deci aia erau cei trei conducatori ai vampirilor? Si cam ce voiau de la tine?
-Ai auzit toata coversatia Elle! Mi-am dat ochii peste cap.- Voiau sa-i ajut, am raspuns in timp ce executam o intoarceretotal nepermisa cu masina. Cred c-o sa-ti placa Italia, am adaugat.
-Sunt sigura! mi-a raspuns sarcastica.
-Fii cuminte! am avertizat-o. Poarta-tfrumos si totul va fi bine. Am oprit in parcarea aeroportului.-Si oricum, nu voiai tu sa cunosti si alti vampiri?
Am surprins-o dandu-si ochii peste cap imbufnata. Am zambit doar pe jumatate. Eram mult prea nelinistita pentru a putea face mai mult si pur si simplu nu-mi puteam scoate din cap bizarul comportament al lui Marcus.
__________________________________________________
Am reusit sa pun azi capitolul 11 pana la urma. Sper sa va placa. Imi cer scuze pentru eventualele greseli. As fi vrut sa pun si o poza doar ca sunt la bunici si abia am reusit sa redactez capitolul si sa il postez. Prologul la Back to Your heart e si el gata, dar cred ca-l voi pune cand ma intorc acasa.
PS:Va rog sa comentati! Daca aveti sugestii, dati-mi-le si voi vedea ce pot sa fac pentru a iesi cat mai bine!Kisses&Hugs:*:x:*

Sunshine Award

Buna! Am primit si eu premiul Sunshine Award de la Gaby.

Vad ca este foarte popular:)
Acum, sa vedem cai voi acorda eu premiul...Nu va fii intr-o ordine anume, nu ma pot hotari:D
July cu Isabella Marie Swan Volturi The Fourth Ruler
Gaby cuLove In The Force
DD cu Un Amor Imposible 
Bia cu El sueno de crepusculo
Niko cu Un Suflet Chinuit
Cristina cu Intotdeauna singura
Moni cu Inimi Frante
Mary cu Viata in internat
Mara cu Let Me Sign
Florina cu Pentru dragostea unui rege
Antonya cu Noapte fara luna
Larisa cu Dragoste si razbunare
Regulile:
1. Să postezi premiul!
2. Să oferi premiul la 12 prieteni!
3. Să afişezi linkul lor!
4. Să le dai de ştire printr-un comentariu pe blogul lor!
5. Să scrii din partea cui este premiul!
Ii multumesc lui Gaby pentru premiul acordat! As fi vrut sa acord acest premiu si altor persoane care au niste fan ficuri superbe dar limita este de 12 din pacate.

Leapsa:D

Ei, am primit si eu leapsa de la Cristina si Bella`s Begining asa ca va voi pune poza pe care o am pe desktop-ul meu.

 Persoanele carora le dau mai departe leapsa (observ ca e foarte populara) sunt: Cristina (de la care am primit), Bella`s Begining, Niko, Andru, Florina, July, Gaby.

Capitolul 10: Adevarul si o decizie

Capitolul 10:Adevarul si o decizie

Alice PDV:

Ma uitam peste niste magazine on line impreuna cu Rose, achizitionand cateva locruri absolut necesare pentru imbogatirea garderobelor noastre cand s-a intamplat ca o viziune sa ma trimita undeva in viitor:

“ Bella alergand impreuna cu o fata vampir, ele zambindu-si, fiind la vanatoare. Tristetea fiind inca prezenta in ochii vechiii mele prietene. Incepu sa vorbeasca…”

Am prins un singur cuvant inainte ca viziunea sa se evapore:

-Elisabeth?

Am privit dezorientata. Cu cine era Bella acum? Sau cu cine va fi? Fata aceea parea tanara…

Bella PDV:

Starea ei se inrautatea si eu nu steam ce sa fac. Ar fi trebuit sa-I acord ingrijiri medicale de mult dar nu puteam s-o fac daca ea nu-mi permitea… si ea cu siguranta nu-mi permitea.

Ne luasem un apartament mai mare decat era necesar, eu mergeam la facultate si eram mai avansata decat ceilalti asa ca acum eram anul doi, desi nu parcursesem intr-un an materia ci in jumatate. Ea isi luase la inceput o slujba, dar odata cu evolutia bolii a trebuit sa renunte.

Acum ne plimbam pe aleile pustii ale unui parc din apropiere, fara ca vreuna dintre noi sa sparga tacerea ce se asternuse.

Ma atasasem mult de ea. Desi la inceput imi fusese greu din cauza aromei ei, cu timpul ma obisnuinem. Bineanteles ca, traind atat de aproape de mine, Elisabeth avusese, si inca avea, unele suspiciuni dar, din nu stiu ce motiv, nu deschisese niciodata subiectul in mod direct. Facuse cateva aluzii la inceput, dar nimic mai mult. Imi respecta intimitatea si eu ii eram recunoscatoare pentru asta.

Acum, mai mult ca oricand, avand-o pe ea langa mine, gata sa ma asculte daca imi doream sa fiu ascultata, imi doream sa-i pot spune.

Si de ce nu? As putea sa-i spun despre viata mea umana fara sa-I mentionez si lumea supranaturala si faptul ca eu sunt un monstru legendar, bautor de sange care, daca si-ar pierde controlul fie si pentru o secunda, pe ea ar putea-o costa viata.

-Spine-mi! ma indemna parca citindu-mi gandurile. Acest gand imi trimise un val de durere in inima.

“Edward”

Chiar si in gand, pronuntarea numelui lui, imaginea lui, amintirea lui, imi provocau o durere sfasietoare, dar steam, stiam, trebuie sa fiu puternica si sa il uit, mi-am spus pentru a nu stiu cata oara, si primul pas spre a face asta era sa vorbesc cu cineva, sa ma descarc. Oricum, ar fi trebuit s-o fac de mult.

Stiam ca pot avea incredere in Elle, dar ca sa ma eliberez trebuia sa spun toata povestea si din pacate, nu era numai secretul meu ci si a-l restului vampirilor care traiau in toata lumea. Si legile nescrise ale Volterei.

Am privit-o lung, examinand-o indecisa. Chiar si acum, la minus zece grade Celsius, cateva picaturi de transpiratie I se prelingeau pe frunte, in timp ce, intre manusa neagra si maneca gecii mov se putea observa o vanataie intunecata, aparuta parca de nicaieri, ce steim ca se intinde pe toata mana. S-a clatinat usor pentru o clipa, iar mana mea s-a indreptat putin mai repede decat ar fi fost normal spre ea, in incercarea de a o sustine in cazul in care ar fi fost nevoie.

Cat va mai rezista fara tratament? m-am intrebat cu tristete. Cat ar mai rezista chiar si cu tratament?

Are o familie infecta: un tata alcoolic, curvar, care o bate pe ma-sa toata ziua, si caruia nu-I npasa de Elle catusi de putin, si o mama care o dispretuieste si care a facut-o de fapt dintr-o gresala si care, bineanteles ca nu se sfia sa-I reaminteasca asta de cate ori vorbeau la telefon. Mare noroc ca n-o faceau prea des!

Ea era singura care ma acceptase asa cum eram, fara sa-mi reproseze nimic, fara sa astepte nimic de la mine, dupa ce El o alesese pe Cynthia. Desigur, nici nu stia defapt ce eram cu adevarat.

Pe loc, aproape fara sa ma gandesc, am luat o decizie.

I-am facut semn si ne-am apropiat de o bancuta. Ne-am asezat si, privind-o in ochi, am spus o singura propozitie:

-Nu sunt ca tine.

M-a privit fara nicio expresie pentru o clipa apoi mi-a zambit.

-Stiu.

Desigur ca stia. Intotdeauna gaseam cate o scuza pentru a nu manca cu ea, niciodata nu beam nimic, eram inuman de rece, si exemplele puteau continua.

-Vreau sa fiu ca tine, a continuat, fiind cat se poate de serioasa, socandu-ma.

-Ce?

-Vreau sa te cunosc, sa te inteleg si sa fiu ca tine. Nu am mai vazut pe nimeni care sa-ti semene si tu ai fost singura care ai fost alaturi de mine, si inca esti, desi abia ne cunoastem si nu stii aproape nimic despre mine. Orice ai fi, vreau sa fiu ca tine.

-Nu stii ce iti doresti, am spus, umpic mai dur decat mi-as fi dorit. Nu stii ce sunt.

-Atunci spune-mi! ma provoca ea din nou cu indrasneala.

-Urmeaza-ma! I-am comandat si am luat-o inainte.

M-a urmat pana la iesirea din parc fara sa scoata un cuvant. Acolo ne-am urcat in masina mea si am pornit in tromba spre zona in care se afla apartamentul nostru.

Am ajuns in cateva minute si am urcat la etajul patru. Elle s-a clatinat o data, parand ca nu mai poate continua, dar si-a revenit. Era evident ca nu se simtea deloc bine, dar nu s-a plans deloc.

Am intrat si ne-am asezat pe patul ei. M-am mai gandit odata la ceea ce urma sa fac si am decis ca nu am nimic de pierdut. Dupa ce imi va auzi povestea, va hotari ce va face de acum in colo.

Mi-am atintit privirea spre fereastra. Erau nori, ca intotdeauna in aceasta zona a Rusiei, dar luna plina se zarea printer ei, scaldand totul intr-o lumina stranie,, difuza. Am oftat. Acum sau niciodata!

-Acum patruzeci si sase de ani mama mea, Renee, s-a recasatorit, iar eu m-am decis sa ma mut cu tatal meu, din Pheonix, in Forks.

M-am uitatpentru o secunda la ea i-am observat socul din ochi, aflat intr-o combinatie ciudata cu teama si fascinatia. Totusi, nu imi puteam da seama care este sentimental predominant.

-Aveam saptisprezece ani si eram in anul trei de liceu. Forks a fost si inca este un oras mic din Washington DC. Este probabil cel mai polios orasel de acolo. Intotdeauma am urat ploaia, frigul…dar am facut-o pentru Renee. O iubeam si tot ce imi doream era ca ea sa fie fericita.

Imi simteam ochii intepandu-ma si mi se pusese un nod dureros in gat, dar am tras aer in piept si m-am fortat sa continui:

-La liceul di noul meu oras am intelnit cativa oameni cu care m-am imprietenit. Viata mea era normaka, plictisitoare, neinteresanta, iar cel mai mare pericol care ma pandea era probabil acela de a fi strivita de vreo camioneta scapata de sub control din cauza ghietii.

Mi-am amint cum m-a tras din fata camionetei lui Taylor, in grijorarea din vocea lui catifelate, ma tinuse in brate, ferindu-ma…Cat de proasta am fost sac red ca totul e real, ca ar putea sa-I pese cu adevarat de mine…Cat de proasta sunt ca inca ma mai doare!

-Apoi l-am intalnit pe El.

Un val de durere ma strabatu din nou dar m-am fotat sa raman calma si mi-am oprit un suspin ce ameninta sa iasa din pieptul meu. Am mai aruncat o privire spre ea si am observat surprinsa ca ochii ii sclipeau cu un entuziasm copilaresc. Mda, deci cu siguranta, predominanta era curiozitatea!

-Cum il chema? m-a intrebat in soapta, parca temandu-se ca daca ar vorbi mai tare ma voi oprii si “vraja” se va rupe.

Imi era aproape imposibil sa ii gandesc macar numele, dar`minte sa-l mai rostesc si cu voce tare, dar mi-am amintit ca asta ar putea fi singura mea sansa de a vorbi cu cineva despre trecutul meu si ca, facand asta as putea avea o sansa de a-l uita odata pentru totdeauna.

-E…Edward, am soptit cu lacrimi in voce. Edward Antony Mason Cullen.

Mi-era atat de greu sa-I pronunt numele, sa-mi spun povestea…cosmarul. Privind in urma, m-am intrebat pentru a mia oara daca viata chiar merita traita. Pentru a mia oara am dat acelasi raspuns: NU! Nu merita toata acesta suferinta, singuratatea, chinul, durerea, ura, rautatea care ne inconjoara pe toti. Nu merita sa traiesi in felul in care eu am facut-o, nu merita sa platesti fiecare clipa de fericire cu zeci si sute de mii de lacrimi care-ti sfasie inima si cu suspine infinite.

-Era cel mai frumos om pe care il vazusem vreodata, am continuat intr-o soapta abia perceptibila, doar ca nu era…om. Am suspinai si un suras amar imi aparu pe buze. In prima zi s-a ferit de mine, apoi a disparut o saptamana. Cand s-a intors am observat ca avea ochii…altfel fata de data trecuta cand il vazusem.

-Lasa-ma sa ghicesc! ma intrerupse. Isi schimbasera culoare. Negru-caramel.

Am ramas putin surprinsa. Mdea, evident ca observase. Traiam cu ea de un an, ce naiba?

Am aprobat dand din cap si am continuat sa-I povestesc. Ea parea fascinate in timp ce eu abia imi faceam cuvintele sa-mi paraseasca buzele. In momentul in care i-am spus ca era vampir am vazut-o tresarind usor si intelegere ii patrunse in ochi.

-Nu ai de gand sa tipi sau sa lesini? am intrebat-o usor surprinsa vazand ca nu a facut nimic altceva.

-Astea sunt cumva obtiunile standard sau ce? a intrebat ea zambind, clar amuzata.

-Pai da, cam asa ceva, am raspuns eu zambindu-I inapoi cu toata gura inainte sa-mi dau seama de prostia pe care o faceam dandu-I o priveliste perfecta a dintilor mei albi, ascutiti si absolute letali. Si totusi, ea nu facu decat sa tresara din nou.

-Continua! m-a indemnat, zambindu-mi incurajator.

I-am spus de dieta celor din familia Cullen si de James, de “cei care isi schimba forma” si de faptul ca a plecat spunandu-mi ca nu ma mai iubeste.

-Lua-l-ar dracu! a suierat. Dar a spus ca te iubeste…

-Si? am intrebat eu sec, cu amaraciune in glas.

Dar povestea nu se terminase inca, iar partea cea mai dureroasa abia acum venea.

I-am povestit de faptul ca Victoria incepuse sa ma vaneze si de prietenia mea pentru Jack, i-am povestit ca Edward a incercat sa se sinucida atunci cand a crezut ca si eu facusem acelasi lucru si ca m-am dus impreuna cu Alice pana in Voltera sa il oprim. Si i-am spus de promisiunea pe care ea si Edward fusesera nevoiti sa o faca pentru a putea sa supravietuim.

Am suspinat din nou. Alice, cat de dor imi era de ea, cat imi doream ca ea sa fie acum cu mine sis a incerce sa ma tarasca prin sute de magazine, obligandu-ma sa probez mii de tinute si accesorii… Mi-am scuturat capul. Asta nu se va mai intampla niciodata.

I-am spus ca m-a cerut in casatorie si i-am aratat inelul superb de pe degetul meu inelar care, cu mult timp in urma, intr-o alta viata, a insemnat fericirea si, de fapt, viata mea. Pentru ca El a fost viata mea, inima mea…

Apoi i-am zis de Cynthia si de felul ciudat in care s-a comportat Edward la inceput. Am inchieiat cu ultimul lucru pe care il mai steam despre el: ca se saruta cu ea intr-un parc, intr-un fel aproape pornografic.

-Ce ai facut cand i-ai vazut asa? m-a intrebat cu o voce in care am putut distinge o urma de ura. Da acum ma uraste pentru ca i-am ascuns ceea ce sunt. Demential!

-M-am dus in Voltera si le-am cerut anticilor sa aleaga intre a ma transforma si a ma ucide. Ce au ales…e evident.

-De ce i-ai salvat?

-Pentru ca i-am iubit…poate mai mult decat pe propria mea familie, iar el…ei bine, el era viata mea.

-Si inca il iubesti, a spus mai mult ca o afirmatie decat ca o intrebare.

Nu am raspuns, nu avea rost.

-Ce vei face cu mine? a intrebat, mai calma decat ma asteptam.

-Vei spune cuiva?

-Ma crezi proasta? mi-o intoarse ea. Cine naiba ai tu senzatia ca m-ar crede? Mamutul din “Ice age”?

Am zambit. Ei bine, mamutul ala chiar ar crede-o!

-In cazul acesta, decizia iti apartine intru totul.

M-a privit fara nicio expresie pentru cateva minute apoi a spus cinci cuvine care m-au izbit din plin:

-Vreau sa fiu ca tine.

________________________________________

Da, stiu ca pare imposibil ca eu sa pun un capitol nou dar am reusit!

Imi cer scuze ca a trebuit sa asteptati atat de mult dar am avut un semestru foarte incarcat si inca nu am terminat. Am capitolul scris de vreo 2 luni pe un caiet insa nu am apucat sa-l redactez. Sper ca inca mai cititi si ca nu v-am dezamagit!

M-am apucat deja de capitolul urmator si voi incerca sa-l pun weekend-ul acesta sau imediat ce incepe vacanta.(Doamne, avia astept!)

Kisses:*:x:*
PS: Va rog sa lasati cat mai multe comentarii in care sa va exprimati opiniile!
PS2: Imi cer scuze pentru eventualele greseli:D

Jurnalele Vampirilor

Asa cum am spus in ultima postare, voi scrie si despre diverse carti pe care le-am citit si pe a caror tema putem discuta. Azi m-am decis sa scriu despre seria Vampire Diaries (Juranalele Vampirilor), o serie publicata in Romania de Ed. Leda, scrisa de L.  J. Smith.

Intre Amurg si Trueblood, dar cu cel putin un deceniu inainte. 

Un triunghi amoros mortal strabate timpul, din Florenta sfarsitului de veac cincisprezece pana intr-un orasel american din zilele noastre – povestea iubirii adolescentine intre doi frati vampiri si frumoasa fata impartita intre dragostea lor.

La noi au fost publicate primele doua volume din serie: Trezirea si Lupta, urmand sa apara urmatorul volum, Furia, luna viitoare. 

Mie mi s-au parut doua carti foarte frumoase. Au o actiune din ce in ce mai alerta si se vede ca autoarea a stiut sa-si contureze foarte frumos personajele. Am citit ambele carti pe nerasuflate si chiar am aruncat si o privire si pe volumele urmatoare in engleza (o chiestie ce nu se intampla des). Personal, abia stept sa apara link-ul de precomanda al volumului trei la  Ed. Leda.

Voi ce parere aveti? Ati citit cartea? Daca nu. ati vrea s-o cititi? Si ultima intrebare, dar nu cea din urma, ati obserbat asemanari intre Saga Vampire Diaries si Twilight? Credeti ca S.M. s-a inspirat deaici?(Ups:D, am spus o intrebare s-am pus doua. Asta e...)

PS: Ati vrea sa mai fac astfel de postari?

Scuze si...ceva nou!

Bun, in primul rand, trebuie sa-mi cer scuze pentru intarziere. Am fost si racita cobza o asptamana si mi-a fost si cam lene. iar cu inspiratia stau cam prost. Dar cred ca a durat cam mult de la ultimul next asa ca voi incerca sa-l pun in weekwnd. Sper sa nu ma omorati...:D

Asa, si as mai vrea sa va spun ca m-am gandit sa pun, din cand in cand pe blog si cate o descriere a vreunei carti care mi-e mi-a placut, in general cu vampiri, dar nu numai. Nu m-am decis inca de cand voi incepe ( eu as vrea sa fac asta din aceasta postare dar ma cam preseaza timpul), poate ca voi face asta tot in weekwnd. Sunt foarte multe carti frumoase fantasy/romance pe care mi-ar placea sa le discutam, insa sunt si alte genuri frumoase. Cu aceste postari sper sa fiu mai rapida decat cu capitolele...oricum, mie mi se pare o idee interesanta, deoarece ne va da un subiect pe care sa-l discutam. Daca vreti sa veniti cu propuneri, eu n-am nimic impotriva.

Si inca odata imi cer scuze pentru intarziere! Sper sa fiu gata pana la sfarsitul weekend-ului. Kisses si o zi buna in continuare!

Capitolul 9: Elisabeth

 

Capitolul 9: Elisabeth

Conduceam de ore bune si ma intrebam ce voi face in continuare. Puteam sa devin nomad, sa calatoresc si sa nu imi asum niciun risc, dar idea asta nu imi suradea. Traind alaturi de familia Cullen ultima parte a vietii mele umane, apoi cu volturi atat de mult timp, sa fiu mereu pe drumuri, fara o resedinta stabile, era de neconceput pentru mine. M-am gandit la Carlisle. El a devenit doctor si impreuna cu familia lui are o viata cat de cat stabile, fiind cu totii nevoiti sa se mute doar o data la cativa ani.

Intotdeauna l-am admirat pe Carlisle pentru ceea ce face. El este atat de bun si are un control inimaginabil. Pe cand eram umana nu intelegeam exact ce insemna sa rezisti la sange in felul acela, sa auzi inima batand si sangele sa se scurga de pe mainile tale, dart nu sa nu il gusti. Desi nu am simtit niciodata sangele uman, asta nu inseamna ca nu am fost si eu tentata. Nu a fost atat de rau pe cat ma asteptam dar asta nu a insemnat ca a fost usor, din contra. In primii ani ma luptam cu tentatia de fiecare data cand Heidi aducea “hrana proaspata”, insa cu timpul m-am obisnuit cu asta. De cateva ori am fost si eu de fata la “ora mesei” insa doar am privit. Oricum, dezgustul pe care il simteam vazandu-I hranindu-se in felul ala era de o mie de ori mai mare decat setaea insa…ma intreb acum daca as putea face fata la un servici precum cel al lui Carlisle.

Ar fi riscant deoarece daca mi-as prirde controlul mi-as pune identitatea in pericol, ceea ce nu e tocmai o idée doarte buna, dar mi-ar placea sa pot face asta. Desigur ca as putea sa fac liceul din nou si din nou, asa cum fac “copii” lui insa…asta nu ar ajuta pe nimeni, nu as face decat sa imi irosesc timpul (nu ca asta ar contitui o problema in cazul meu dar totusi, cred ca ar fi tare plictisitor).

As putea s-o iau usor…sa fac mai intai facultatea de medicina intr-un loc, acolo suntem obligati sa facem practica si as putea sa-mi educ autocontrolul, plus ca pot sa imi fac specializare ca dermatolug, spre exemplu… asta inseamna ca nu trebuie sa lucrez propriuzis cu sange…suna bine. Am zambit in sinea mea. acum mai trebuie doar sa ma decid in ce loc ma voi stabili si sa-mi incep cursurile.

O alegere inteleapta ar putea fi Rusia. Roarele rasare rar pe-acolo iar sa vanez…ar trebui sa am ce. As mai putea merge in Forks patru cinci ani. Oamenii nu-si mai amintesc sigur de mine iar daca-mi iau o casa retrasa ar putea sa mearga dar…as fi atat de aproape de locul in care l-am cunoscut. Un junghi imi strabatu inima moarta si din nou am simtit ca ma prabusesc la gandul ca el nu este cu mine. Chiar nu pot intelege, nu are niciun sens pentru mine. Ar fi trebuit sa-l uit pana acum, e adevarat ca a fost prima mea iubire dar amintirile umane ar trebui sa dispara, ar trebui sa-l uit, sa-l fi uitat de mult. Oricum, ce rost mai are sa sufar pentru el?

Cu un suspin am iesit de pe autostrada si m-am indreptat spre cel mai apropiat aeroport, la care am ajuns in scurt timp. Mi-am dus masina in parcare subterana (era un risc prea mare sa o parchiez undeva unde lumina poate ajunge cu usurinta dat fiind ca acum este in jur de ora patrusprezece), am platit si m-am indreptat alergand astfel in cat sa nu fiu mai mult de cat un fulcer de lumina pentru trecatorii de pe strazi, avand grija s-o iau pe la umbra de cate ori era cu putinta. Am ajuns in fata unui hotel de cinci stele si m-am cazat imediat pentru o noapte (nu ca as fi avut nevoie de somn dar cu siguranta era mai comod sa-mi petrec noaptea intr-o camera de hotel decat in masina), apoi mi-am scos mobilul si am tastat numarul de la aeroport, pe care il stiam pe derost. Imediat ce mi s-a raspuns am facut rezervare pentru maine la cinci jumate cu dimineata spre Rusia, acesta fiind primul avion care mai avea locuri disponibile spre aceasta destinatie.

Dat fiind ca mai aveam de asteptat mi-am deschis MP4 si mi-am pus castile incepand sa ascult melodiile din playlist la rand. Am inchis ochii si mi-am lasat imaginatia sa zboare intr-o lume in care el nu ma mintise, in care puteam fi impreuna pe vecie. Dar cu cat ma gandeam mai mult la asta, cu atat mai puternica devenea durerea din pieptul meu si blestemam ziua in care am decis sa ma mut in Forks, blestemam clipa in care l-am vazut prima data in cantina si ma blestemam pentru ca nu l-am ascultat atunci cand imi zicea sa stau departe de el. Am fost o proasta iar el a fost un profitor! Mi-am dat seama ca undeva, intre aceste ganduri incepusem sa suspin iar ochii ma intepau, nedorind insa a lasa nicio lacrima sa se scurga pe obraji. Am inghitit cu greu si mi-am deschis ochii, descoperind ca am stat asa cateva ore bune. Afara déjà se intunecase asa ca m-am decis sa ma duc pana la masina sa-mi iau geamantanele si sa le aduc in camera, apoi sa ies sa caut un animal pentru a ma hrani deoarece trebuse o saptamana iar acum umblam printre oameni si nu vroiam sa risc nimic.

Du pace am terminat de vanat m-am intors in camera de hotel si m-am decis sa caut anumite oferte de case din zone cat mai retrase. Era trei diminteata si eu trebuia sa fiu la aeroport abia peste doua ore. M-am decis sa-mi iau o casa in Ufa, un orasel (sau oras?) de care n-am auzit in viata mea. l-am ales la nimereala, la urma urmei, ce mai conta? M-am inscris la o facultate de medicina din apropiere si am aranjat ca masina mea sa ajunga a doua zi la aeroport. Mai aveam cam jumatate de ora si eu inca nu aranjasem cel mai important aspect: locuinta. Noroc cu laptopul, mi-am spus. Ma voi mai uitat si in avion, oricum, e destul de mult de zburat pana in rusia si as putea aranja totul pe drum. Oricum, cateva zile la un hotel nu ma vor omori cu siguranta.

Mi-am luat bagajele si m-am indreptat la un ritm normal spre parcarea unde-mi lasasem masina cu o seara in urma. Le-am lasat in portbagaj si m-am indreptat spre locul soferului. Am bagat chieia in contact si am pornit ,asina, accelerand imediat mult peste limita de viteza. Mi-am dat drumul la casetofon si am inceput sa ascult muzica in speranta ca ma va distrage de la orice alt gand despre familia Cullen si in special despre el. In ultimele cateva zile m-am gandit mult prea mult la ei si asta nu e bine. Ar trebui sa incerc sa-I uit nu sa mi-I impregnez in memorie si mai mult.

Am ajuns la aeroport exact la timp. Am dus-o pe o platform si am lasat chieile la o receptive pentru a o putea duce pe rampa unui avion. M-am indreptat spre avionul in care urma sa ma imbarc avand cu mine un bagaj de mana in care se aflau laptopul, conecsiunea la internet si telefonul mobil. M-am asezat la fereastra iar langa mine, a facut acelasi lucru o tanara de cam saptesprezece ani, foarte draguta. M-a salutat si i-am raspuns la fel, adresandu-I un zambet prietenos.

Am observant ca era umpic agitate si –am sugerat sa se linisteasca.

-E prima data cand zbor, imi cer scuze, mi-a spus. Parea o persoana draguta dar foarte timida. Avea parul saten-roscat, natural, kung pana la solduri, avea un pigment foarte deschis, aproape bolnavicios si ochii de un verde foarte frumos. Avea trasaturi fine si, per total, ero o fata frumoasa.

-Nu ai de ce sa-ti ceri scuze. Doar relaxeaza-te, am incercat s-o linistesc.

-Daca spui tu… Apropo, eu sunt Elisabeth, dar poti sa-mi spui Lizz sau Lizzy sau Eliza…

-Sau Elle? Am sugerat zambind. Ea a parut oarecum surprinsa si mi-a spus ca nimeni nu-I mai spusese asa inainte. Eu sunt Isabella, dar te rog, spune-mi Bella.

Am auzit-o pe stewardesa gerandu-ne sa ne punem centurile deoarece urma sa ne inaltam in cateva minute. Am facut amandoua asa cum ni s-a spus apoi am inceput sa vorbim. Eu am fost mai retinuta deoarece stiam ca trebuie sa am grija in prezenta oamenilor, iar arsura din gat nu facea decat sa-mi aminteasca acest lucru, insa uneori ma trezeam prinsa pur si simplu in conversatie, uitatnd pentru o clipa de grijile care ma apasau. Era pur si simplu ceva natural, asa cum era si cu Jake, candva.

O intrebare imi veni in minte luandu-ma pe mine insami pe nepregatite: Era oare posibil ca aceasta adolescent sa ma faca sa uit de griji, sa devina ceea ce au fost intr-o alta viata Alice si Jacom?

-Ce ai de gand sa faci in Rusia? Am auzit-o intreband, si am zambit. Asta era o intrebare usoara, daca treceam peste partea cu hranitul.

-Dau la medicina, desi inca nu m-am hatarat la ce specializare…

-Ce ironic…a raspuns ea, mai mult pentru sine, brusc intristata, abatuta.

-Ce s-a intampla? Poate ca nu era treaba mea, dar simteam ca vreau s-o ajut cu ce pot si stiam din proprie experienta ca te simti cu mult mai bune dup ace te descarci vorbind cu cineva. La urma urmei, cineva a spus ca e mult mai sanatos sa plangi cu cineva decat sa plangi singur.

Ea m-a privit abatuta, parca intrebandu-se daca sa-mi spuna sau nu si, desi nu ar fi trebuit, m-am stitit ranita ca nu avea incredere in mine.

Am auzit in difuzor aceeasi voce care nespunea sa ne pregatim de aterizare. Am stat in liniste, privindu-ne, pan ace am simtit rotile avionului atingand asfaltul. In acel moment si-a indreptat mainile spre centura de siguranta si a inceput s-o deschida si la fel am facut si eu. Cand avionul s-a oprit, ea s-a ridicat si si-a luat bagajul de mana, apoi m-a privit:

-Am leucemie, a fost tot ce spus. Am inghetat.

Ea se indrepta rapid spre iesire, sperand probabil sa nu o prind, dar eu nu aveam de gand s-o las a scape atat de usor. Mi-am luat si eu bagajul si am inceput sa ma strecor cu viteza printre oameni pentru a o ajunge din urma. Ea nu parea sa-si dea seama si nu ma mira. Niciun on nu ar trebui sa se poata strecura atat de usor, asa ca in cateva minute mergeam parallel cu ea. Am coborat din avion si, inainte sa ma observe am luat-o de mana. Ardea. Desi pielea mea era rece ca gheata, probabil ca ei nu I se parea mai diferita decat orice alt ceva cu care intra in contact. Mi-am amintit imediat lista simtomelor commune ale leucemiei. Febra era pe lista.

Ea a tresarit speriata si, probabil si din cauza temperaturii mainii mele. I-am zambit binevoitor.

-Ai unde sa dormi in seara asta? Am intrebat-o, sperand sa-mi raspunda ca nu.

-Nu… a raspuns, inca abatuta,

-Ai vrea sa stai in aceeasi camera de hotel cu mine? am continuat, rugandu-ma sa nu fi exagerat umpic.

-Ai face asta? Ea parea socata si nu o condemn. Habar nu am de ce insist atat cu aceasta fata, dar asa simt. Desigur, avand in vedere trecutul meu, sa ma iau supe ceea ce simt ar putea parea o idée destul de neinspirata dar…la cate greseli am facut la viata mea, inca una in plus, chiar ar mai conta?

Mi-am amintit ca ea asteapta inca un raspuns asa ca m-am rezumat la a da din cap in semn afirmativ.

-Platesc jumatate din cons. A spus simplu dar hotararea citindu-i-se in voce. Am oftat. Era clar ca nu am nicio sansa sa-I schimb decizia. Daca mi-am dat eu bine seama era o persoana foarte incapatanata. Am dat din cap si am tras-o dupa mine la coada de unde trebuia sa ne luam celelalte bagaje. A trebuit sa asteptam ceva, dar asta nu m-a deranjat, sic red ca nici pe ea. Am mai vorbit, dar am evitat sa discutam despre boala pe care ea mi-a dezvaluit ca o are.

Am plecat si am intrebat-o unde ar vrea sa-si petreaca noptile pana isi gaseste o casa. Mi-a spus ca nici ea nu-si pusese aceasta problema inainte asa ca i-am propus sa mergem la un hotel de patru stele. A parut oarecum ingrijorata dar nu i-am dat ocazia sa ma refuze.

Am mers pe jos pana la un hotel si am observant ca Elle parea sa aiba dificultati in a respira. M-am incruntat. Si uite ca tocmai am dat de a doua simtoma a leucemiei, mi-am spus in gand.

I-am luat unul dintre bagaje din mana, neluand seama la protestele ei si, odata ce am ajuns la hotelul unde am decis sa ne cazam. Am lasat bagajele la intrare si am pus-o sa stea sa le pazeasca (nu ca ar fi fost necesar dar asa nu avea de unde sa stie cat am platit; chiar nu aveam nicio intentie sa-mi dea banii pe cazare).

Am urcat in camerele noastre si ne-am facut fiecare cate un dus, am mai citit, am mai vorbit si, parca pe nesimtite, timpul a trecut pe langa noi. Ne-am bagat fiecare in patul ei, eu mai mult de forma, dat fiind ca nu aveam nicio sansa sa dorm, dar na.

Ea a adormit repede in timp ce eu ma gandeam ce soarta cruda care a lovit-o pe fata din celalalt pat. Am putut sa-mi dau seama ca este o persoana speciala chiar daca am petrecut atat de putin timp impreuna.

Am observant ca a inceput sa transpire si mi-a scapat un oftat. In starea actual nu ar trebui sa se afle intr-o camera de hotel, ci intr-un spital.

________________________________

Deci, am reusit sa pun si eu acest capitol intr-un sfarsit. Stiu c-am intarziat cam mult dar...sper sa va placa. Am zis ca ar fi bine ca de ziua mea sa incep cu o postare, poate ma ajuta sa fiu mai rapida d-acum inainte.:)) Deasemenea, nu-mi placea ideea de a avea doar o postare in februarie.

Va multumesc pentru ca imi cititi fan ficul si celor care va faceti timp sa si comentati. Conteaza foarte mult pentru mine. Imi ridica moralul.

Sper sa va placa si sa nu va fi dezamagit.

Va pup:*