Capitolul unu: Sfarsitul meu

Capitolul 1

Italia, locul unde era sa mor pentru El, pentru cel pe care il iubesc, pentru cel care s-a jucat cu sentimentele mele iar apoi m-a parasit, locul in care am jurat sa nu mai calc vreodata. Si acum, iata-ma aici, stand in fata celor de care ar trebui sa fug, de care ar trebui sa ma tem, care ar trebui sa-mi dea cele mai negre cosmaruri, pentru a le cere sa imi opreasca inima pentru totdeauna, doar pentr El! Dar ce altceva as putea face?
El nu ma iubeste, foarte probabil, nu a facut-o niciodata. Pentru el nu am fost decat o obsesie temporara, o distractie…dar nu il invinovatesc, el este perfect, atat de frumos, de inteligent, de puternic…este reancarnarea unui zeu grec ce-ar putea fura inima oricarei femei, pe care odata ce l-ai vazut nu il mai poti uita…pe cand eu sunt doar o muritoare de rand, fara calitati speciape si care , pe de-asupra, mai are si un ghinion teribil care o urmareste peste tot.
Nu a avut niciodata sens ca el sa ma iubeasca, si am stiut-o inca din prima clipa…si totusi am crezut in el, in iubirea lui imposibil, pana-n ultima clipa, caci asta este pentru mine acest moment, finalul. Daca volturii hotaresc sa ma omoare sau daca ma vor transforma…oricum va insemna sfarsitul, sfarsitul vietii mele umane, sfarsitul oricarei sperante pe care am avut-o, sfarsitul iubirii care credeam ca-mi este importasita, sfarsitul a tot ceea ce semnifica inelul de pe mana mea si al tuturor promisiunilor noastre…al meu, a tot ce insemn eu.
Mi-am plecat capul pentru a vedea ultimul lui dar, ultima noasta promisiune, inelul meu de logotna. Mi l-a dat cu o zi inainte ca Cynthia sa vina la familia Cullen. De atunci totul a mers din ce in ce mai prost. El a inceput sa stea din ce in ce mai mult cu ea, nu mai ramenea mereu cu mine noaptea, era din ce in ce mai distant cu mine, in timp ce de ea se apropia din ce in ce mai mult…la inceput am incercat sa ma conving ca e totul in regula, ca e doar imaginatia mea si ca nu am de ce sa-mi fac griji, ca nu se intampla nimic, dar cu timpul mi-am dat seama ca nimic nu era in regula si ca situatia se inrautatea. Ultima picatura, dovada ca nu mai insemnam nimic pentru el, sau poate ca nu am insemnat niciodata nimic, mi-a fost data ieri.
Ma plimbam prin parc atunci cand i-am vazut. Edward, logotnicul meu, statea intins pe o banca iar peste el, purtand cea mai scurta fusta mini pe care am vazut-o in viata mea, de culoare neagra, si o bluza kaky, semitransparenta, prin care se vedea sutienul negru. Se sarutau asa cum eu si Edward nu am facut-o niciodata.
Lacrimile au inceput sa-mi curga din nou pe obraji cand mi-am amintit. Durerea ma sfasie si m-am simtit, pentru a mia oara, ca si cum as fi fost rupta in mii de bucati si trasa pe roata de tortura in timp ce ardeam de vie…
-Ei bine, scumpa Bella, este cu adevarat o surpriza sa te vedem atat de curand aici, in Volterra. Dar, din pacate, vad ca nu esti intr-o stare prea buna. Ce s-a intampla? Vocea melodioasa a lui Aro mi-a patruns in urechi, pe un ton grav, dand impresia ca este cu adevarat ingrijorat, si trezinduma din acel cosmar ce mi se repeat inaintea ochilor la nesfarsit, indiferent daca eram sau nu in lumea viselor.
Mi-am sters lacrimile si mi-am dres vocea. Nu steam cum sa incep, nu voiam sa-I dau toate detaliile legate de ceea ce s-a intamplat intre mine si Edward.
Am tras aer in piept si apoi l-am privit pe Aro.
-S-au intamplat multe, dar nu de asta am venit, am spus cu voce ragusita, incercand sa evit un raspuns concred, si nu numai pentru ca nu vroiam ca ei sa stie, ci si pentru ca nu credeam ca as putea vorbi despre asta fara sa ma probusesc in oceanul de durere si disperare care ma asteta, din care stiam ca nu as putea sa mai ies vreodata. Cand am venit aici ultina data, s-a decis ca eu sa fiu transformata de catre un membru al familiei Cullen. Doar ca a intervenit ceva…Edward, mi-am simtit gatul arzand cand i-am pronuntat numele cu voce tare iar eu ma scufundam tot mai adanc in marea de durere ce ma pandea, el a decis ca eu…durerea devenea de nesuportat in timp ce ma apropiam de final, de finalul meu, “finalul meu”, aceste doua cuvinte care separate nu au o semnificate aparte, puse impreuna, imi trimit fiori de teama care se amesteca cu toate celelalte sentimente care stau sa ma inghita, sa imi fure si ultima farama de control pe care o mai am…nu sunt buna pentru el.
“Nu sunt buna pentru el”? Nu sunt? Lacrimile si durerea si disperarea pe care incercasem sa le ascund pana acum, cu aceasta afirmatie se deslantuisera in interiorul meu cu o viteza fulgeratoare, castigand teren cu fiecare clipa. Am simtit cum picioarele imi cedeaza in timp ce in mintea mea se derulau din nou acele imagini pe care le-am surprins ieri, in parc. Steam ca totul s-a terminat, dar nu ma puteam abtine sa nu ma intreb daca el va observa macar ca am plecat, daca ii va pasa macar un pic, daca ii pare rau pentru ce s-a intrebat…
Nu am mai rezista, am simtit cum pierd altitudine si am inchis ochii asteptand sa simt podeaua rece sub mine si durerea suplimentara provocata de impact, dar nu au vrnit. In schimb, doua maini de gheata mi-au atins bland dar ferm talia, facandu-ma sa ma cutremur. Imi aminteau atat de mult de El…
Am inceput sa ma lupt pentru a-mi recapata controlul asupra propriului corp, astfel incat sa pot termina ceea ce am inceput sa spun. Nu stiu cine era cel care m-a prins din cadere si care ma sustinea in continuare dar ii sunt recunoscatoare.
Mi-am ridicat privirea si am vazut ca Aro le luase mainile lui Caius si lui Marcus.
-Am venit pentru a va cere sa decideti daca ma veti transforma sau ma veti ucide, am spus incercand sa-mi ascund durerea din voce. Pentru mine oricum nu conteaza, am continuat.
Si nu minteam, chiar nu-mi pasa. Daca muream, era chiar mai bine deoarece pentru mine nu are niciun sens sa traiesc o viata in care eu nu pot fi cu El, in care El nu ma iubeste, in care este cu altcineva. Defapt, mi-as fi pus de mult capat zilelor daca eram sigura ca familia Cullen nu va fi acuzata de catre volturi pentru nesocotirea ordinelor , din cauza mea. M-am cutremurat din nou. Asta era un risc pe care nu mi-l puteam asuma.
-Cum si-a dat el seama de asta, mai exact?a intrebat Marcus rasucind cutitul in rana, foarte posibil fara a-si da seama de asta.
Un fulger de durere m-a strabatut in acel moment si am simtit un alt pumnal strapungandu-mi inima deja zdrobita, in timp ce un alt flux de imagini cu Edward si Cynthia mi-a invadat mintea pentru a nu stiu cata oara, spargand si ultimele bariere mentale care mai erau in functiune si lasandu-ma sa ma adancesc tot mai mult in suferinta si disperare.
Am simtit cum acele maini se strang in jurul meu pentru a se asigura ca raman in picioare. Am avut un scurt impuls de a ma intoarce pentru a-l vedea pe vampirul care se afla in spatele meu, dar apoi mi-am dat seama ca nu avea niciun sens, dat fiind ca era foarte posibil sa nu mai apuc oricum sa-l vad adoua oara pentru a-I multumi.
-Si-a intalnit perechea… am suspinat cu o voce ragusita in timp ce incercam sa-mi fortez mana sa se indrepte catre fata pentru am sterge iar lacrimile ce-mi incetosau privirea.
Cei trei suverani din Volterra m-au privit surprinsi, apoi s-au uitat unii la altii pentru o fractiune de secunda, timp in care Aro le citea gandurile. Acesta incuviinta catre Marcus, raspunzand propabil unei intrebari nerostite, apoi ii facu un semn unei mici femei vampir. Aceasta avea parul lung, blond, prins intr-un coc frumos si de bun gust. Ochii ei risii, ca de carmine, ma priveau la randul lor, studiandu-ma. Mi-am amintit imediat cine era: Jane, cea care il facuse pe Edward sa sufere ultima data. Am simtit furia cuprinzandu-ma, dar apoi o voce se facu auzita in capul meu facut: “Si de ce ti-ar pasa? Lui crezi ca ii pasa de tine? Raspunsul e NU! Si nu i-a pasat niciodata! Uita-l! Din acest moment nu mai exista!”
Am vazut-o pe Jane zambind, iar in clipa urmatoare era in fata mea. S-a aplecat gratioasa catre gatul meu iar apoi am simtit o durere sfasietoare in momentul in care dintii el mi-au patruns in carne.
Mi-a scapat un tipat de dureere iar apoi privirea mi s-a incetosat si totul a devenit din ce in ce mai negru., ramanand constante doar durerea ce pulsa in gatul meu si focul care a inceput sa ma parjoleasca pedinauntru.
“Mor?”m-am intrebat in gand. “Asa cred.”
Acestea au fost ultimele mele ganduri, si inainte ca focul sa ma cuprinda de tot, am zambit.
Totul se va termina in curand. Ce rost ar mai avea sa traiesc, oricum?
Nici unul…
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

PS:Va rog sa comentati, ma va ajuta sa scriu!:x:)
Multumesc:*